Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Psihologul Marcela Căuşneanu, logoped în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", le recomandă părinţilor să adopte un ton obişnuit, cu intonaţii normale, dacă vor ca micuţii lor să nu devină bâlbâiţi.
De asemenea, specialistul foloseşte termenul de balbism pentru ceea ce noi numim în mod curent bâlbâială. Aşadar, balbismul nu este o tulburare permanentă, ci se poate corecta cu terapie şi puţină muncă."Balbismul (bâlbâiala) este o tulburare de vorbire, destul de gravă, pentru că afectează şi gândirea, şi emoţia, şi comportamentul copilului. În general, un părinte realizează că micuţul lui suferă de balbism când acesta are între 2 luni şi 3 ani. În această situaţie, se poate vorbi despre un balbism fiziologic", spune psihologul Marcela Căuşneanu. Prima cauză pentru care un copil se bâlbâie la această vârstă este mediul înconjurător: persoanele din jurul lui vorbesc foarte repede şi el nu reuşeşte să se exprime în acelaşi ritm. Un alt motiv de balbism fiziologic: micuţul gândeşte mult mai repede decât este în stare să vorbească, pentru că limbajul lui nu este suficient dezvoltat.
"În aceste situaţii, le recomandăm părinţilor să se adapteze, să se sincronizeze cu ritmul copilului."
O altă formă de balbism apare în jurul vârstei de 6-7-8 ani. De data aceasta este o formă primară, care este de două tipuri: intermitentă şi continuă.
"Balbismul primar intermitent este legat de o relaţie afectivă, o schimbare, un şoc, o situaţie neaşteptată. Copilul se simte în acest caz ca pe nisipurile mişcătoare. În consecinţă, limbajul fiind printre ultimele achiziţii intelectuale, este primul care cedează." Este important, totuşi, ca părinţii să ştie că nu orice copil care trece printr-un şoc (indiferent de felul acestuia) se va bâlbâi la un moment dat. Copiii, ca şi adulţii, reacţionează diferit: unii se plâng de dureri de cap, alţii de crampe la stomac etc. Alţii se bâlbâie. În general, şocul afectează punctul nevralgic.
BALBISMUL CONTINUU
"Spre deosebire de balbismul intermitent, cel continuu se instalează la copilul care a suportat o presiune, o tensiune sau chiar a trecut vreme îndelungată printr-o stare de confuzie. Acest tip de balbism este legat de formarea imaginii de sine a copilului. Dacă cineva din jurul lui e foarte critic, copilul va reacţiona. De multe ori, este o problemă de relaţionare. În cazul în care copiii cresc într-un mediu tensionat, oscilant, în care totul se desfăşoară în ritm alert, ei au toate «şansele» să se bâlbâie."
O altă clasificare a tulburării de vorbire se realizează după locul în care este repetată silaba dintr-un cuvânt. "Sunt cei care au un blocaj la începutul cuvintelor, cei care repetă anumite silabe, dar şi situaţii mixte. În ceea ce priveşte terapia, cazul cel mai uşor de rezolvat este cel în care are loc blocajul iniţial", afirmă psihologul consultat de Jurnalul
de sănătate.
TULBURARE "CONTAGIOASĂ"
Alte modalităţi care ar putea determina instalarea balbismului sunt de natură familială sau colegială. Astfel, deşi nu se poate spune că bâlbâiala este ereditară, în familiile în care există un astfel de adult, şansele ca şi unul dintre copii să aibă probleme de exprimare sunt foarte mari. "E o anumită sensibilitate", spune psihologul.
Inclusiv un coleg de clasă bâlbâit poate fi factor declanşator. "Copilul imită stilul de a vorbi al colegului bâlbâit, pentru că i se pare atractiv şi se trezeşte la rândul lui cu dificultăţi de exprimare. În aceste condiţii, trebuie începută terapia cu părinţii, deoarece ei sunt factorii cei mai importanţi", avertizează specialistul nostru.
UNEORI, TERAPIA DĂUNEAZĂ
Părinţii nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece un copil bâlbâit nu este retardat! El poate să gândească mult mai repede decât semenii lui de aceeaşi vârstă. De asemenea, este în stare să deseneze foarte frumos şi să scrie caligrafic. Drama cea mai mare apare atunci când copilul conştientizează balbismul. Începând din acel moment, se pot dezvolta două situaţii: fie capacitatea micuţului de a vorbi şi de a comunica regresează foarte mult, ajungând chiar la mutism, fie copilul refuză terapia. Acest caz se întâlneşte mai ales la copiii cărora li se pare că sunt mai interesanţi, că sunt diferiţi, că e şarmul lor dacă sunt bâlbâiţi. "Aceşti copii refuză total să se vindece. În aceste cazuri, este de preferat să nu se insiste cu terapia, pentru că tulburarea poate fi accentuată", avertizează psihologul.
Citește pe Antena3.ro
COPILUL ŞI ADULTUL.
Vârsta maximă până la care un copil poate fi vindecat de bâlbâială este de 9-10 ani. După această vârstă sunt mult mai greu de remediat dificultăţile de vorbire.
SFATURI PENTRU PĂRINŢI
- Duceţi copilul la logoped;
- Ascultaţi copilul ca un părinte, şi nu ca un profesor; ascultaţi ce spune, şi nu modul în care rosteşte;
- Alegeţi un ton lent, uşor prelung, cu intonaţii normale;
- Alegeţi fraze simple, scurte (dar nu într-atât, încât să nu fie spontane);
- Adaptaţi discuţia la nivelul de dezvoltare al copilului;
- Îmbărbătaţi copilul şi încurajaţi-l, dar nu îl forţaţi;
- Nu lăsaţi copilul să se chinuie singur cu propriile cuvinte;
- Evitaţi orice imitare sau persiflare, chiar şi în joacă;
- Atrageţi-i atenţia asupra exprimării dacă nu e corectă, încercând însă să îi dovediţi că îl iubiţi foarte mult. Astfel, se evită amplificarea frustrării din cauza neputinţei de exprimare;
- Evitaţi ritmurile prea rapide în conversaţie şi nu îl bombardaţi cu întrebări;
- Nu răspundeţi înainte ca micuţul să îşi fi formulat răspunsurile.
● Un adult se poate vindeca de balbism dacă munceşte mult şi dacă îşi găseşte o motivaţie puternică.
