x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Afaceri cu isteria gripei porcine

Afaceri cu isteria gripei porcine

de Magda Marincovici    |    12 Ian 2010   •   00:00
Afaceri cu isteria gripei porcine
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Ca în orice război, şi în războiul declanşat contra virusului A/H1N1, sub forma isteriei vaccinării, unii ştiu să facă bani. Exemplul cel mai la îndemână: Screen flu, testul rapid pentru gripa A/B pe tampon nazal, capabil, potrivit prospectului, să detecteze inclusiv H1N1.

Testul are toate ingredientele unei afaceri rapide şi prospere: mod de folosire simplu, preţ relativ accesibil (de aproximativ 50 de lei). Clara Popescu, farmacistă, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, ne spune că este fabricat de o firmă din SUA cu reprezentanţă în Olanda, de unde este distribuit în câteva ţări europene, printre care şi România. Testul are aprobarea Ministerului Sănătăţii.

Pe prospectul acestui test este precizat că este destinat "doar pentru uz profesional". Farmacistul Clara Popescu precizează că, în mod normal, testul trebuie efectuat în prezenţa medicului de familie. Acest test intră în categoria produselor care folosesc medicului de familie în decelarea diagnosticului. "În principiu, nu văd rostul acestor teste, în condiţiile în care, indiferent de rezultat, dar mai ales dacă rezultatul este pozitiv, trebuie consultat medicul", este de părere farmacista Clara Popescu.

"Este un test de depistare a bolii, nu de diagnostic. Dar eu nu-l recomand", susţine profesorul doctor Adrian Streinu Cercel. "Este un test care identifică antigenul virusului, dar are o sensibilitate şi o specificitate reduse. Orice test de acest gen este asociat cu un anumit grad de eroare. El nu poate înlocui testul care identifică acidul nucleic viral. Eu personal nu aş da bani pe un asemenea test. Este o afacere bănoasă, cineva chiar dă lovitura, pe fondul isteriei instalate în ultimele zile", consideră profesorul doctor Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor.

POATE DA REZULTATE
Conf. dr Alexandru Rafila, catedra de microbiologie şi epidemiologie UMF "Carol Davila", spune că testul cu pricina nu garantează o sensibilitate deosebită, ci, dimpotrivă, poate da suficiente rezultate eronate. Ca în cazul testului de sarcină, şi la testul de gripă rezultatul trebuie confirmat de medicul specialist. Conf. dr Alexandru Rafila semnalează principalul risc indus de acest test: în situaţia în care rezultatul este fals pozitiv, în mod eronat se trece la tratament; în situaţia în care rezultatul este fals negativ, infecţia este ignorată, dar ea poate evolua cu consecinţe dramatice.

 

Un român din 70 s-a vaccinat
De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, s-a ajuns ca un român din 70 să se vaccineze împotriva gripei pandemice. Întrucât cererea de vaccin este în creştere, Ministerul Sănătăţii are toate şansele să epuizeze cele 1,4 milioane de doze produse de Institutul Cantacuzino. Persoanele care solicită imunizarea susţin că au aflat despre faptul că vaccinul este singura metodă de prevenire, gripei noi, însă recunosc că nu ştiu care sunt posibilele efecte adverse şi ce trebuie să facă în acest caz.

O doză de vaccin are 0,5 mililitri şi conţine antigen de virus gripal, cultivat pe ouă de găină. De asemenea, mai conţine tiomersal şi o soluţie tampon salină. Problema este tiomersalul, substanţă bazată pe mercur, care poate provoca unele efecte adverse, printre care acţiune toxică la nivelul ţesutului nervos.

Prezenţa tiomersalului în organism poate genera abcese, granuloame şi inflamaţii. În acest sens, recent, un reputat neurochirurg francez avertiza că vaccinul poate provoca boli grave, ca scleroza în plăci, artrita reumatoidă şi lupusul. Însă, potrivit majorităţii medicilor, cantitatea de tiomersal din vaccinul antigripal este prea mică pentru a fi periculoasă. De asemenea, mai trebuie să ştim că vaccinarea este contraindicată persoanelor cu diverse alergii, celor care iau medicamente anticoagulante, celor cu stări febrile şi gravidelor aflate în primele luni de sarcină.

În ultimele 48 de ore au fost confirmate 44 de cazuri noi de gripă A/H1N1 şi şapte decese. Numărul total de cazuri înregistrate în România până în prezent este de 6.218, iar numărul de decese - 92.
   • Gina Matei

 

Avizat de minister
Testul care detectează virusul A/H1N1 are avizul Ministerului Sănătăţii încă de la începutul lunii decembrie, ne-a declarat Carmen Sibiceanu, reprezentantul firmei Screen România, importator al produsului. De asemenea, testul are certificat CE. Screen flu este produs de firma Ameritech USA. Carmen Sibiceanu susţine că acest produs este unul profesional, însă poate fi utilizat şi de publicul larg. Astfel de teste se mai comercializează în Grecia, Italia, Germania. "În caz că rezultatul testului este pozitiv, medicii de la Institutul Cantacuzino sunt cei care dau verdictul final", spune Carmen Sibiceanu.
   • Magda Colgiu


Cazurile din Prahova!
Femeia în vârstă de 61 de ani decedată în noaptea de 7 ianuarie, din Prahova, avea multiple probleme cardiace. Decesul femeii nu are legatură cu faptul că aceasta s-a vaccinat contra virusului A/H1N1, precizează Ministerul Sănătăţii (MS). Pacienta era programată pentru operaţie de protezare pe cord deschis la Institutul Fundeni, în luna februarie. În legătură cu al doilea caz, o femeie din localitatea prahoveană Pleaşa care se află în comă diabetică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, MS a comunicat că pacienta s-a vaccinat contra gripei sezoniere la 18 noiembrie anul trecut. Ea suferă de mult de diabet, coma neavând legătură cu vaccinarea antigripală.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă