x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Astmul lui Cuza

de Florin Condurateanu    |    14 Aug 2009   •   00:00

Putem rezista fără mâncare mai multe zile, să supravieţuim fără apă mult mai puţine zile, dar nu putem trăi fără aer mai mult de 2-3 minute.



Senzaţională este lucrarea din plămâni unde în acele bule, alveolele, se întâlneşte sângele cu aerul respirat şi sângele se încarcă din aer cu oxigen ducându-l ca un cărăuş spre toate celulele. Oxigenul şi glucoza sunt hrana cea mai importantă din organism şi fără oxigen sau cu oxigen împuţinat suferă mai întâi cele mai nobile ţesuturi în frunte cu creierul. Unul dintre semnele că în plămâni este o neregulă este şi dispneea, lipsa de aer, senzaţia de sufocare. Unul dintre cazurile în care se simte o teribilă foame de aer este astmul. În cele mai multe cazuri astmul este de natură alergică.

Explică prof. general dr. Teodor Horvat, şeful clinicii de chiururgie toracică de la Spitalul Militar. De astm a suferit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. El s-a tratat de astm de mai multe ori în Germania, însă starea lui era complicată şi de bolile de ficat şi inimă. După ce a fost silit să abdice, în 1866, a trăit la Florenţa. Starea lui s-a înrăutăţit şi aflase că există un doctor bun în Germania. Îndreptându-se spre acest doctor lăudat, pe drum, Cuza a contactat şi o pneumonie.

Pe lângă necazurile lui cu astmul, inima şi ficatul această pneumonie a împins spre rău sănătatea lui. A murit în Germania şi a fost înmormântat la conacul lui de la Ruginoasa, apoi a fost mutat la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. În timpul bolii, lângă el a stat doamna Elena, femeie delicată şi înţeleaptă, care i-a trecut cu vederea marea iubire cu Maria Obrenovici. De altfel, iubita clandestină a lui Cuza, Maria Obrenovici, a murit la trei ani după domnnitorul Unirii, de cancer.

Revenind la astm trebuie ştiut că el este provocat şi de inflamaţia din bronhii ca şi de spasmul care strâmtează mai tare "conductele" plămânilor. Tocmai de aceea bolnavii de astm trebuie în criză să folosească bronhodilatatoare pentru slăbirea spasmului, dar să folosească zilnic spray-uri împotriva inflamaţiei pe bază de cortizon pentru tratarea inflamaţiei cronice, deci în vederea răririi crizelor de astm.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă