Atenţie! Fără bisturiu la splină

Splina aparţine sistemului limfatic. Persoanei căreia i s-a scos splina degeaba i se mai fac vaccinuri. Tocmai de aceea chirurgia modernă caută să nu mai îndepărteze splina, ci să o conserve.

Dacă traumatismele au lovit-o grav sau bolile splenice au afectat-o adânc, se încearcă măcar păstra­rea a 40% din splină. Iar dacă de­zastrul cere scoaterea splinei, trebuie implantată o porţiune construită din cuburi tăiate din splina veche.

Care sunt funcţiile spli­nei? Răspunde profesorul doctor Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie Gene­ra­lă a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca. În primul rând, splina are o funcţie importantă în imunitate. De exemplu, splina ajută organismul să-şi fabrice factori de apărare în lupta cu bacteriile. Cei care nu mai au splină trebuie să se fereas­că de infecţii. Pentru ei, infecţiile repre­zin­tă mari pericole. Splina mai are şi o funcţie de rezervor pentru celulele sân­gelui. Aproximativ 30% din trombocite se găsesc mereu în splină. Când e vorba să se formeze un cheag care să oprească scurgerea de sânge dintr-o rană, splina dă drumul trombocitelor depozitate de ea.

De asemenea, splina mai are şi funcţia de filtru pentru sânge. În general, sângele este un cărăuş pentru celulele moarte, pentru antigene, pentru deşeurile provenite din toate zonele organismului. Filtrul numit splină epurează aceste deşeuri. Splina este cimitirul globulelor roşii care mor după 90-120 de zile după ce îşi fac treaba în sânge. Splina nu lasă să se irosească fierul din aceste globule roşii care au murit, prelucrează metalul preţios şi-l eliberează ca materie primă pentru viitoarele globule roşii. În stare de făt, viitorul om benefi­ciază de o splină care produce sânge.

Splina are şi o funcţie hormonală, acţionând asupra hipofizei, timusului, gonadelor. Când splina este profund lezată de un traumatism sau de boli grele, chirurgul trebuie să acţioneze. Pentru început, el încearcă să sutureze, să coasă, să repare splina afectată. Dacă se impune îndepărtarea porţiunii afectate, chirurgul se străduieşte să scoată 60% din splină şi să păstreze măcar 40% din acest organ pentru a elimina semnele bolii.

Când splina este zdrobită, ea trebuie scoasă în totalitate, dar apoi urmează un autotransplant. Se taie fâşii de splină şi se aşază cuburi din splina pacientului, reconstruind astfel acel 40% de splină necesară. Se trece la implan­tarea acestei porţiuni de splină, construită de chirurg, pentru ca să nu existe un defect de apărare imunitară a bolnavului.