x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Batranete fara Alzheimer

Batranete fara Alzheimer

02 Apr 2006   •   00:00

Cauzele aparitiei maladiei Alzheimer nu sunt in totalitate stabilite. Exista insa o serie de teorii in ceea ce priveste protectia impotriva acestei demente. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca mentinerea in limite normale a tensiunii arteriale si a colesterolului poate contribui la prevenirea maladiei Alzheimer. Mai exact, cercetatorii sunt de parere ca riscurile acestei boli scad de sase ori daca tensiunea arteriala si colesterolul sunt tinute sub control. Asa ca, daca aveti probleme cu tensiunea, urmati cu sfintenie tratamentul pentru a nu va pune in pericol creierul. Si chiar daca tensiunea a depasit cu putin valorile normale de 13/8, nu inseamna ca puteti sa abandonati tratamentul antihipertensiv. Ca masura preventiva este bine sa va masurati tensiunea in mod regulat. Deoarece, in lipsa diagnosticarii precoce a hipertensiunii arteriale, creierul dumneavoastra poate suferi agresiuni importante. Iar daca in familie exista cazuri de hipertensiune arteriala, prezentarea periodica la medic este cu atat mai necesara.

Atentie la colesterol!

Si in cazul colesterolului ridicat, riscurile de Alzheimer cresc tot de sase ori comparativ cu persoanele care n-au hipercolesterolemie. Daca aveti colesterolul ridicat, respectati tratamentul medicamentos si regimul alimentar prescrise de medic, deoarece prin scaderea colesterolului reduceti riscul agresiunii cerebrale!

Statistici

"In tara noastra sunt aproximativ 200.000 de persoane cu maladia Alzheimer. Dar doar 30% dintre pacientii care sufera de Alzheimer sunt diagnosticati si numai 10% dintre acestia sunt tratati corespunzator, spune dr. Letitia Dobranici, medic specialist psihiatru la Policlinica CFR 2, vicepresedintele Asociatiei Romane Alzheimer. Nu toti batranii la care se inregistreaza pierderi de memorie sufera de Alzheimer. Micile pierderi de memorie sunt normale o data cu inaintarea in varsta. Ingrijorator este cand se observa ca, in ultimele 6 luni, au aparut tulburari ale memoriei recente, in timp ce memoria de lunga durata este nealterata. Modificarile comportamentale, dificultatea in vorbire, anxietatea, nesiguranta sunt alte indicii ale aparitiei Alzheimer.

IN LUME. Maladia Alzheimer afecteaza 5% din populatia de peste 65 de ani. Frecventa Alzheimer se dubleaza insa din 5 in 5 ani. Astfel, ea afecteaza 10% din categoria persoanelor de 70 de ani si 20% din cea a celor de 75 de ani. Printre cele mai cunoscute personalitati care au suferit de Alzheimer se numara Ronald Raegan si Emil Cioran.

VACCIN. In lumea medicala se vorbeste despre un vaccin care sa opreasca evolutia modificarilor neuropatologice care apar in cazul maladiei Alzheimer. Pe soareci de laborator, testele au condus la rezultate exceptionale. Prof. dr. Catalina Tudose, medic primar psihiatrie Spitalul Clinic Dr. "Al. Obregia" si presedintele Societatii Romane Alzheimer, spune ca asemenea teste au fost efectuate si pe oameni, acum 2 ani. Dar, dintr-un esantion de 200 de subiecti, care sufereau de Alzheimer si care aveau varste inaintate, in cazul a 17% au aparut reactii adverse, si anume encefalite cerebrale. Cercetatorii spera ca in viitorul apropiat sa realizeze un vaccin care sa nu produca efecte adverse.
×
Subiecte în articol: alzheimer sanatatea bunicului