Bisturiu sau antibiotice în apendicită?!

Tratamentul cu antibiotice ar putea fi o alternativă la intervenţia chirurgicală în caz de apendicită. Dar părerile specialiştilor sunt împărţite.

Până nu demult, apendicita era sinonimă cu bisturiul. Totuşi, în ul­ti­mul timp, tot mai mulţi  specialişti par convinşi că tratamentul cu anti­bi­o­tice ar putea să ia locul operaţiilor efectuate în aceste cazuri. Un recent studiu efectuat de specialiştii francezi, publicat săptămână trecută în The Lancet, oferă argumente noi în fa­voa­rea tratamentului cu antibiotice în apendicita fără complicaţii. Faptul că două treimi dintre pacienţi ar pu­tea fi scutiţi de o operaţie chiar merită atenţia noastră, insistă Rodney Ma­son, chirurg şi profesor la Universita­tea California într-un editorial cu ti­tlul „Apendicita: chirurgia cea mai bu­nă soluţie?”

Totuşi, mulţi chi­rurgi fran­cezi şi din ţara noastră sunt re­ţi­nuţi, susţinând că, în continuare, apen­dicectomia (scoaterea apendicelui) rămâne tratamentul de referinţă. Frecventă la copii şi în creştere la adulţii peste 50 de ani, crizele de apendicită acută sunt însoţite, în mod obişnuit, de dureri în partea dreaptă, jos a abdomenului, de vărsături şi febră. În aceste cazuri, considerate tipice, diagnosticul este stabilit prin examenul clinic. Investigaţiile imagis­tice sunt necesare pentru diagnostic de certitudine. În anii ’80, în Franţa, anual, erau efectuate 300.000 de apendicectomii. În 2009, numărul acestora a scăzut la 90.000. Această scădere este explicată prin îmbu­nă­tă­ţirea diagnosticului cu ajutorul  investigaţiilor imagistice. 

Profesorul doctor Mircea Beuran, şeful Clinicii Chirurgie, Spitalul de Urgenţă Floreasca, spune că obiectivul iniţial este conservarea apendicelui. Deoarece acest organ face parte din lanţul ganglionar limfatic şi nu întâmplător este numit amigdala abdomenului. „Este ca o cazemată a tubului digestiv”. Dar în momentul în care a fost precizat un diagnostic corect, soluţia este operaţia. Totuşi, prof. dr Beuran reaminteşte că două treimi dintre apendicectomii nu sunt reale. În acest sens, prof. Beuran invocă un studiu efectuat în Suedia, care ajunge la concluzia că o treime sunt apendicite reale, o treime sunt afecţiuni ginecologice şi o treime sunt tulburări urinare. Adică, după ce s-au efectuat operaţii, suferinţa pacienţilor a persistat, demonstrând că în două treimi nu era necesară eliminarea apendicelui. În privinţa administrării de antibiotice, prof. Beuran spune că în cel mai bun caz „poate să o liniş­teas­că”. Operaţia este amânată, dar nu evitată.

„În plus, în condiţii de apen­dicită fără complicaţii este posibilă intervenţia laparoscopică şi chiar operaţia clasică este mai uşoară, iar starea biologică a pacientului permite refacerea mai rapidă. În schimb, o peritonită cu complicaţii prelungi­te la organele învecinate face şi ope­ra­ţia, şi refacerea pacientului mai dificile. „Este o bombă” pe care nici un chirurg nu-şi permite să o trateze cu antibiotice. Profesorul Philippe Wind, şeful serviciului chirurgie la Spitalele Avicenne şi Jean-Verdier din Franţa, este de părere că antibioticele pot cu siguranţă să intre în tratamentul unor cazuri de apendi­cită, dar trebuie pus un diagnostic corect, să nu existe complicaţii.

Dar pentru a vorbi de o rezolvare a apendicitei cu antibiotice mai sunt necesare studii suplimentare este, de fapt, opinia majorităţii specialiştilor.