x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Campanie pentru seniori

Campanie pentru seniori

de Magda Marincovici    |    28 Sep 2010   •   00:00

România are nevoie de o reţea de geriatrie corespunzătoare creşterii numărului persoanelor vârstnice. În acest sens, medicii rezidenţi au lansat între 29 şi 1 octombrie o campanie na­ţională pentru dezvoltarea reţelei de ­geriatrie, dar şi pentru evidenţierea pro­blemelor medicale ale persoa­nelor în vârstă.

Acţiunea se înscrie în evenimentele prilejuite de Ziua In­ternaţională a Vârstnicului, săr­bă­to­rită la 1 octombrie. "Când vorbim despre o persoană vârstnică facem re­ferire la oamenii care au peste 65 de ani. Această vârstă a fost stabilită de  Uniunea Europeană şi reprezintă vârsta de pensionare. În 1990, în Ro­mânia populaţia vârstnică reprezenta peste 10%, în 2008 - 15%, iar în 2050 este preconizată să ajungă 25%", a anunţat conferenţiar doctor Gabriel Prada, din cadrul Institutului de Geriatrie şi Gerontologie "Ana As­lan".

La ora actuală, reţeaua de geria­trie este repartizată neuniform, mai de­­f­icitară în zona Transilvaniei, unde se înregistrează şi cele mai multe persoane în vârstă. Actuala reţea înre­gis­trează un deficit de cadre medicale extrem de importante pentru un act medical corect.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă