x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Când gena e mai tare ca ţigara

Când gena e mai tare ca ţigara

de Magda Marincovici    |    24 Mar 2010   •   00:00
Când gena e mai tare ca ţigara
Sursa foto: /Thinkstock

Variaţiile cromozomului al 13-lea cresc cu aproximativ 60% riscul de cancer pulmonar la persoanele nefumătoare, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în revista The Lancet Oncology. Ceea ce ar putea fi o explicaţie a faptului că unele persoane fac această formă de cancer fără să fi fumat vreodată.



Aproape toate studiile privitoare la cancer pulmonar efectuate până acum îi aveau ca subiect pe fumători. De această dată, cercetătorii de la Mayo Clinic of Medicine de Rochester din SUA au fost interesaţi să afle originea şi modul de evoluţie a cancerului pulmonar, exclusiv la nefumători.

Studiul a fost structurat în patru etape şi a fost coordonat de Ping Yang, care a avut alături o echipă de cercetători din mai multe ţări. Studiul a analizat modul cum influenţează variaţiile genetice creşterea riscului de a dezvolta un cancer al plămânului. Cercetătorii au observat că două variaţii ale cromozomului al 13-lea acţionează asupra genei GPC5. Această particularitate are capacitatea de a spori cu aproximativ 60% riscul declanşării cancerului pulmonar.

Cercetătorii au efectuat studii complementare cu scopul de a defini rolul funcţional al genei asupra apariţiei acestui tip de cancer. La nivel mondial, un sfert dintre cazurile de cancere pulmonare sunt diagnosticate la persoane nefumătoare, tabagismul pasiv fiind un factor de risc ştiut. Cancerul pulmonar apare mai ales la fumători, persoane care prezintă un risc de 15-20 de ori mai mare să facă această boală comparativ cu nefumătorii.

Cancerul pulmonar este apariţia şi creşterea unor celule anormale în plămân. Aceste celule se înmulţesc şi cresc într-un ritm mai rapid decât celulele normale. Mai multe celule maligne ataşate unele de altele formează o tumoare, care poate fi benignă sau malignă. Cele benigne nu se extind şi nu periclitează viaţa. Ele pot fi îndepărtate prin intervenţie chirurgicală fără a se reface. Tumorile maligne pot invada şi distruge ţesuturile şi organele învecinate sau se pot extinde în alte părţi ale corpului.

În lume, la fiecare 30 de secunde, o persoană moare din cauza cancerului pulmonar; 40% dintre fumătorii care încep să fumeze în adolescenţă şi continuă să fumeze şi după această vârstă nu vor ajunge la pensie; doar o persoană din 10 cu cancer pulmonar este în viaţă la 5 ani de la diagnostic.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă