x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Când sare genunchiul din loc

Când sare genunchiul din loc

de Florin Condurateanu    |    22 Noi 2008   •   00:00

Când un traumatism sau o mişcare forţată peste capacitatea de mobilitate a unei articulaţii a produs o luxaţie, prezentarea rapidă la medicul ortoped este obligatorie pentru a evita recidivele şi moartea capetelor de os.



Reamintim că luxaţia înseamnă că în articulaţie suprafeţele osoase nu mai sunt în contact şi s-au rupt capsulele articulare şi ligamentele. Dar cum se recunoaşte o luxaţie? Explică unul dintre cei mai buni ortopezi, medic primar dr Rodica Marinescu, şeful Secţiei Ortopedie 2 de la Spitalul Colentina.
În primul rând, îţi dai seama că este vorba despre o luxaţie fiindcă articulaţia respectivă are o imagine vicioasă, o
atitudine vicioasă. Articulaţia cu luxaţie nu mai seamănă cu cealaltă articulaţie a membrului simetric. Se schimbă relieful articulaţiei, fiindcă suprafeţele oaselor nu mai sunt în contact.
Al doilea semn de depistare a unei luxaţii este acela că articulaţia nu se mai poate mişca nici ea în sine şi nu se mai poate mişca nici dacă este forţată de altcineva. Articulaţia nu se mai poate mişca, şi dacă se încearcă asta, durerile sunt foarte mari. De aceea, prezentarea la ortoped este o urgenţă.
Ortopedul trebuie să facă rapid o reducere a articulaţiei, adică o rearanjare a oaselor  cum au fost. Când se repun în poziţie normală articulaţiile de la şold sau de la genunchi, se face anestezie rahidiană în coloană. Când se rearanjează luxaţiile la cot sau la umăr, se apelează la anestezia generală.
Se evită astfel complicaţiile.
O complicaţie este recidiva, avertizează medicul primar dr Rodica Marinescu, şeful Secţiei Ortopedie 2 de la Spitalul Colentina. Când luxaţia se repetă la traumatisme din ce în ce mai mici, asta se întâmplă mai ales la umăr şi la genunchi, articulaţiile sar din loc. O altă complicaţie la şold este necroza septică de cap femural. Când şoldul a sărit de la loc s-au întrerupt vasele şi capul osului moare nehrănit cu sânge. O altă complicaţie după luxaţie este că se instalează rapid artroza în articulaţii. 

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă