De ce tuşim?

Uscată sau umedă, acută sau cronică, tusea semnalează întotdeauna o problemă a căilor respiratorii. Este normal să tuşim de două-trei ori pe zi, dar dacă acest simptom apare frecvent şi este persistent, ar trebui să mergem la medic pentru un control amănunţit.

Simptomele unei afecţiuni, manifestările patologice apărute în timpul bolii sunt generate, pe de-o parte, de maladia propriu-zisă şi, pe de altă parte, de reacţiile de apărare ale organismului: febră, inflamaţie, modificări de tranzit intestinal, creşteri ale frecvenţei cardiace sau tensiunii arteriale etc. Elemente ale procesului de vindecare pe care corpul nostru le stăpâneşte şi le desfăşoară rapid, eficient şi uneori destul de puternic, astfel încât să impună combaterea sau ameliorarea lor prin metode terapeutice.

Act reflex
Printre aceste simptome este tusea, un mecanism reflex al organismului care curăţă căile respiratorii. Că este un act reflex deducem şi din faptul că nu apare doar în cazul unor afecţiuni inflamatorii, infecţioase, tumorale cu originea la orice nivel al căilor respiratorii (uneori şi în alte zone), ci şi în scopul eliminării corpilor străini, a lichidelor şi hranei aspirate din căile digestive sau pentru combaterea acţiunii unor factori iritanţi sau poluanţi. Când suntem sănătoşi, facem acest lucru de două-trei ori pe zi, în funcţie şi de mediul în care trăim sau în funcţie de profesie. Situaţia se schimbă însă atunci când ne îmbolnăvim.

Tipuri de tuse
Tusea este un simptom atât de frecvent, încât suportă numeroase descrieri şi aspecte: tusea acută, apărută recent, şi tusea cronică, ce durează peste trei săptămâni, tusea umedă, cu eliminare de spută (rezultat al secreţiilor căilor respiratorii), şi tusea uscată, tusea de diferite tonalităţi, de la cea răguşită din laringită la cea spastică, dramatică din obstrucţia căilor respiratorii, tusea rară, iritativă sau cea cvasipermanentă din bronhopneumonii, tusea ce apare cu precădere dimineaţa, prin acumularea secreţiilor în timpul nopţii, ca de exemplu în bronşita cronică sau bronşiectazii şi tusea nocturnă din insuficienţa cardiacă sau astmul bronşic.

Tusea acută caracterizează virozele respiratorii, afecţiunile acute din sfera ORL (rinite, sinuzite, faringo-amigdalite, adenoidite, laringite), pneumonia (virală, bacteriană, fungică), bronşita şi bronşiolita, edemul pulmonar, embolia pulmonară, prezenţa de corpi străini pe căile respiratorii etc. Tusea cronică apare în cazul unor afecţiuni ale aparatului respirator (bronhopneumonie cronică obstructivă, astm bronşic, bronşiectazie, abces pulmonar, cancer, tuberculoză, fibroză chistică etc.), afecţiuni ORL (sinuzită sau rinită cronică, vegetaţii adenoide), prezenţa de factori iritanţi sau poluanţi, dar şi în cazuri de insuficienţă cardiacă, reflux gastroesofagian, adenopatie cervicală. Tusea umedă apare în pneumonie, bronhopneumopatie cronică, bronşită acută, tuberculoză, bronşiectazii sau abces pulmonar. Sputa eliminată poate fi mucoasă, în general la debutul afecţiunilor acute, purulentă (galbenă sau verzuie) în cazul infecţiilor bacteriene, sangvinolentă în cazul unor pneumonii sau infarct pulmonar sau cu sânge evident în tuberculoză sau cancer pulmonar.

Tusea uscată apare în rinite, sinuzite, laringite, astm bronşic, unele cancere pulmonare,  insuficienţă cardiacă sau în refluxul gastroesofagian. Rinitele şi sinuzitele cronice de natură alergică sau infecţioasă determină o hipersecreţie mucoasă care se scurge permanent pe peretele posterior al faringelui, iritând gâtul. Refluxul gastroesofagian determină tuse fie prin iritarea unor zone reflexogene, fie prin aspiraţie în căile respiratorii. Adenopatiile cervicale sau o tiroidă mărită în volum produc tuse prin comprimarea căilor respiratorii.

Tusea se agravează în general noaptea, din cauza poziţiei în decubit, care favorizează stagnarea secreţiilor şi probabil din cauza scăderii temperaturii. Efortul fizic precipită accesele de tuse din bronhopneumopatia cronică obstructivă, insuficienţa cardiacă sau astmul bronşic.  

Simptome asociate
Numeroase alte simptome pot însoţi tusea, particularizând diagnosticul: dispneea şi respiraţia şuierătoare din astm, febra în afecţiunile infecţioase pulmonare, dispneea şi edemul membrelor inferioare în insuficienţa cardiacă, durerea toracică în pneumonii sau embolii pulmonare, scăderea în greutate şi oboseală nejustificată în cancer pulmonar, rinoreea şi obstrucţia nazală din sinuzite şi rinite, senzaţia de arsură retrosternală în refluxul esofagian, răguşeala temporară din laringită sau cea cronică din cancerul laringian, scăderea în greutate, cu  febră şi transpiraţii nocturne din tuberculoză etc.

Manifestările clinice nu sunt însă întotdeauna edificatoare, astfel că medicul vă poate indica şi alte investigaţii: hemoleucogramă, VSH, examen de spută, IDR pentru tuberculină, examen radiologic pulmonar, examen de specialitate ORL, teste alergologice, teste pulmonare funcţionale, eventual examen bronhoscopic sau laringoscopic.

Tratament
După cum precizam, tusea este un mecanism eficient în lupta cu boala şi, de aceea, stoparea ei se face numai după o apreciere judicioasă a contextului. În general, tusea umedă nu trebuie combătută, ci trebuie administrate expectorante pentru fluidizarea secreţiilor şi facilitarea eliminării lor. Doar tusea uscată, care irită mucoasa şi suprasolicită căile respiratorii, se tratează cu antitusive. În cazurile mai uşoare se administrează siropuri emoliente şi calmante sau, după caz, antihistaminice şi decongestive. Se evită factorii iritanţi şi efortul fizic şi se recomandă o hidratare corespunzătoare şi inhalarea de aburi, ce au un efect benefic. Trebuie să reţinem că eliminarea secreţiilor e importantă, pentru că stagnarea lor afectează buna funcţionare pulmonară. Medicul vă poate indica în acest scop exerciţii de respiraţie, masaj toracic sau o anumită poziţie de drenaj.

O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor care nu pot tuşi eficient, cum ar fi cei cu traumatisme dureroase, cu o musculatură slab dezvoltată sau cu probleme neurologice. În rest, tratamentul este specific afecţiunii cauzale: antibiotice în infecţii, bronhodilatatoare în astm, antihistaminice în alergii etc. Oricum, o tuse care durează mai mult de trei-patru săptămâni impune prezentarea la medic pentru un control amănunţit.

MECANISM. Tusea începe cu o inspiraţie adâncă, urmată de închiderea glotei, cu blocarea aerului în plămâni şi creşterea presiunii intratoracice. Ulterior, muşchii expiratori forţează deschiderea glotei şi aerul este expulzat cu peste 160 km pe oră, antrenând mucusul cu toate particulele, germenii, substanţele nocive pe care le înglobează, curăţând astfel căile respiratorii.

ACCESE DRAMATICE. Copiii, mai ales cei sub 3 ani, care au căile respiratorii cu diametrul mic, pot face accese dramatice de tuse, fie însoţite de respiraţie dificilă, zgomotoasă în bronşiolită (inflamaţia ultimelor ramificaţii bronşice) sau în pneumonie. Fie o tuse de tonalitate specifică, aşa-zisa tuse ,,lătrătoare” din laringita striduloasă, formă gravă de laringită, cu edem şi spasm.

EFECT SECUNDAR. Tusea cronică poate fi efectul advers al unor medicamente. De exemplu, inhibitorii enzimei de conversie, folosiţi în tratamentul hipertensiunii arteriale, induc tuse în 10%-20% dintre cazuri, simptom ce se instalează imediat sau după şase luni de la administrare. Acelaşi efect îl au şi betablocantele, folosite în tratarea hipertensiunii, glaucomului sau migrenelor, precum şi unele inhalatoare.