x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Două plăpumi sunt degeaba

Două plăpumi sunt degeaba

de Florin Condurateanu    |    08 Feb 2008   •   00:00

PULSUL MEDICINEI
Omul vaccinat face o formă de gripă mult mai puţin severă şi mortalitatea la bătrâni scade, fiindcă sunt mai puţine complicaţii. Continuă explicaţiile medic primar dr Irina Strâmbu, director de cercetare la Institutul de pneumologie M. Nasta. Vârstnicii şi copiii foarte mici trebuie să fie internaţi când au gripă.



PULSUL MEDICINEI
Omul vaccinat face o formă de gripă mult mai puţin severă şi mortalitatea la bătrâni scade, fiindcă sunt mai puţine complicaţii. Continuă explicaţiile medic primar dr Irina Strâmbu, director de cercetare la Institutul de pneumologie M. Nasta. Vârstnicii şi copiii foarte mici trebuie să fie internaţi când au gripă. Cei cu boli cronice, cum ar fi astmul, BPOC sau boli cardiace, trebuie să fie trataţi în spital, fiindcă gripa poate duce la o decompensare a maladiei de bază. Cei răciţi ar trebui să stea acasă pentru a nu răspândi virusurile. Iar camerele lor trebuie bine aerisite ca să prevină răspândirea virusurilor. Decât să se învelească cu trei plăpumi pentru a transpira, bolnavul de gripă ar trebui să ia o aspirină pentru a obţine acelaşi efect. Transpiraţia nu scoate boala din om. El nu se simte mai bine, în timp ce aspirina scade temperatura. Dacă febra nu se ridică la 40 de grade C, nu e grav. Rău e că, datorită febrei, bolnavul se deshidratează. Din această pricină, el trebuie să bea multe lichide. De fapt, febra e un semn că organismul se luptă cu boala.  

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă