Există multe hăţişuri nedefrişate în ştiinţa medicinei. Sunt multe boli cărora medicina nu le-a descifrat cauzele, mecanismele şi, din păcate, adesea nici terapiile. Boli învăluite încă în mister sunt şi din categoria celor grave şi din categoria celor mai puţin înfricoşătoare. Despre o suferinţă mai puţin chinuitoare, care nu te omoară, nu te îmbrânceşte în dureri, dar e neplăcută vorbim în rândurile următoare. Şi acest necaz se numeşte chelia. Nu se ştie motivul apariţiei cheliei, ca atare nici nu prea se vorbeşte despre o modalitate de a împiedica pierderea părului. Acele argumentări de consolare, cum că bărbaţii cu chelie sunt deştepţi şi harnici la pat, sunt de fapt nişte poveşti în care nu cred nici puştii morţi după desene animate. Când s-a dus părul de pe pielea capului încât poţi să-ţi arunci pieptenele, ai trei căi să te descurci: fie să nu-ţi pese că s-a dus naibii frizura, fie să porţi perucă, fie să-ţi faci implant de păr. Rezolvarea cu peruca e aşa şi aşa, fiindcă de la şapte poşte se observă că nu e părul tău, aşa că soluţia vine de la implantul de păr. Chirurgul estetician însă are de făcut o lucrare migăloasă, şi nu simplă. În primul rând, trebuie ştiut că implantul de păr se face de la acelaşi bărbat. Aşa că el trebuie să aibă ceva păr în zona cefei şi a tâmplelor. În al doilea rând, este o intervenţie destul de pretenţioasă pentru ca grefarea de piele cu păr pe chelie să nu ducă la acel semieşec, numit "păr de păpuşă", când se vede clar că e vorba despre un implant. Se recoltează fâşii lungi de piele cu păr de la ceafă şi de la tâmplă, aceste insule având lungimea de 15 cm şi lăţimea doar de 1 centimetru. O astfel de fâşie conţine circa 3.000 de fire de păr. Chirurgul estetician mărunţeşte aceste fâşii de piele cu păr ajungându-se la piele sub 1 milimetru cu unu până la patru fire de păr. În frunte se pun cele mai mici fâşii de piele cu un singur fir de păr şi, spre sfârşitul creştetului capului, se implantează porţiuni de piele ceva mai mari conţinând trei fire de păr.