Greşeala din ureche

A făcut săli pline şi cozi mari la casa de bilete o piesă de mare savoare, pecetluită ca un succes timp de ani şi ani. O piesă purtând numele nostim de "Puricele în ureche". Şi ca să forţăm şi noi metafora, vom ataca un subiect interesant pentru oameni, şi anume urechea, dar prin prisma vorbelor bârfitoare şi inexacte despre ureche. Tocmai de aceea am şi pus titlul "Greşeala din ureche".

O mulţime de vecine şi cumetri se dau atotcunoscători ai acestui organ spectaculos, cu dublă misiune atât de auz, cât şi de echilibru. Iată câteva sfaturi care degeaba circulă în popor, de multe ori conţinând îndemnuri eronate. Se spune că nu e bine să-ţi pui proteză auditivă devreme, că pasămite te împinge spre surditate mai repede. Vorbe aiuritoare. E o zicere brambura. O dată cu înaintarea în vârstă, la unii apare presbiacuzia, acea împuţinare a auzului prin înaintarea anilor. O dată cu îmbătrânirea şi uzura întregului organism, îmbătrânesc şi acele celule neurosenzitive din urechea internă, cele care transformă undele mecanice ale sunetelor în unde nervoase, ce pornesc spre creier. De fapt, noi auzim cu creierul, acolo unde există zone de celule cerebrale care realizează auzul. Prin înaintarea în vârstă şi aceşti neuroni din zona auditivă a creierului îmbătrânesc. Prin combinarea îmbătrânirii celor două tipuri de celule din ureche şi din creier se instalează acea împuţinare a auzului numită presbiacuzie.

Aparatul auditiv
De la primele semne că începe să se piardă din auz, medicul e bine să recomande purtarea aparatului auditiv. Proteza auditivă amplifică sunetele şi menţine deschise căile neuronale. Aparatul auditiv face să lucreze neuronii din creier din zona auditivă ca şi celulele senzoriale din labirintul urechii. Există acea zicere adevărată că funcţia creează organul. Ei bine, aparatul auditiv ţine în stare de lucru neuronii zonei din creier şi celulele neurosenzoriale din ureche. Purtarea de la primele semne a protezei auditive întârzie presbiacuzia, adică surditatea de vârstă. Prin înaintarea în vârstă se pierd sunetele înalte, cele între 4.000 şi 8.000 de hertzi. Această pierdere a sunetelor înalte se sesizează greu, pentru că vocea umană e în altă plajă de frecvenţă între 500 şi 2.000 de hertzi. Cu toate acestea, vârstnicii simt ceva în neregulă şi vin la medic cu următoarele relatări: "Aud bine, dar totuşi ceva nu mai e ca înainte în auzul meu". Deci e bine să punem de la început aparatul auditiv, care ne ajută şi care ne împiedică să se lenevească celulele auditive din creier şi celulele senzoriale din urechea internă. Dacă oamenii lucrează într-un loc cu zgomote puternice, presbiacuzia vine mai devreme.

Alte legende
După ce a explicat toate acestea, doctor Corina Mella, medic primar şi asistent universitar la clinica ORL de la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", dărâmă şi alte legende greşite legate de ureche, care umblă în rândul populaţiei.

Altă tâmpenie este sfătuirea unor oameni de a-şi pune vată în ureche, pentru ca să scape de curent, care pasămite le aduce neplăceri. În primul rând, rolul pozitiv al dopului de vată pus în ureche nu există. Ba mai mult, vata înghesuită în ureche face rău. Pentru că un cocoloş de vată în ureche împiedică sunetele să ajungă dezinvolt la timpan şi mai departe. Apoi, vata pusă în urechi împiedică aerisirea urechii, care trebuie obligatoriu să se facă.

Şi iată alt dzavantaj: urechea produce o secreţie, un fel de ceară, care se elimină singură. Dacă pui vată în ureche, această curăţare firească a urechii nu mai are loc, secreţiile urechii nu mai au pe unde să se elimine, stagnează şi aduc suferinţe. Ca să nu mai amintim de aspectul dizgraţios al omului cu vată în ureche. Ajungem astfel şi la acel necaz, pe care-l au unii o dată cu formarea dopului de ceară în ureche. Secreţia de ceară, denumită cerumen, reprezintă o transpiraţie a urechii. Unii transpiră mai abundent în ureche şi fac dopuri de ceară. Există oameni la care această ceară este mai fluidă şi se evacuează sporadic prin scurgere naturală din ureche. La alţi oameni, cerumenul este mai consistent şi se formează dopuri. Alţi oameni, prin construcţia urechii lor, au conductul auditiv extern mai îngust şi ceara se elimină mai dificil, aglomerându-se în canalul exterior al urechii.

Alţi oameni au cojiri ale pielii din ureche. Aceste cojiţe, împreună cu ceara, se strâng într-un dop. Acest fenomen se întâmplă mai des la vârstnici unde umezirea, hidratarea pielii sunt mai slabe. Dopul de ceară din ureche trebuie înlăturat, dar această treabă este misiunea medicului ORL-ist, iar încercările omului de a-şi scoate singur dopul de ceară din ureche poate duce la infirmităţi. Folosirea băţului de chibrit, a unei agrafe, a unui ac cu gămălie nu numai că nu reuşesc să scoată dopul de ceară, dar pot răni sau perfora timpanul.

Patru metode pentru un dop
Omul trebuie să apeleze la un serviciu ORL, unde i se va scoate dopul de ceară prin patru metode. Sunt metode folosite şi în cazul extragerii unor obiecte străine din ureche. Dopul de ceară părăseşte urechea când se practică o spălătură auriculară cu un jet de apă călduţă. Nu există nici o durere. Mai există şi nişte aspiratoare care sug dopul de ceară din ureche. La nevoie se pot folosi şi unele instrumente specifice, cum ar fi cârlige şi pense, cu care se scot dopurile de ceară. O altă practică neindicată este şi spălatul cu săpun în interiorul canalului auditiv. Riscăm să lăsăm clăbuci de săpun în conductul urechii, unde se pot ascunde microbi şi ciuperci. În canalul urechii, spălarea se face cu apă şi atât. Săpunul este folosit doar pentru spălarea pavilionului urechii. Nici beţişoarele acela cu vată în vârf pentru uscarea canalului urechii nu sunt prea recomandate. În conductul auditiv există cili şi alte formaţiuni anatomice, care pot fi lezate de beţişoarele cu vată, greşit folosite în fiecare zi.