Potrivit scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu FMI, până la sfârşitul lui 2010 trebuie reduse 9.300 de paturi de spital din cele aproximativ 145.000 existente în unităţile medicale din ţara noastră.
"Sunt de acord cu reducerea numărului de paturi în spitale. Dar, dacă vom proceda pompieristic, dacă nu vom rezolva problema cazurilor medico-sociale care ocupă multe paturi de spital şi dacă asistenţa medicală nu va fi orientată mai mult spre servicii în ambulatoriu, n-am făcut nimic cu această reducere. Important este ca paturile de spital să fie eficientizate.
Dar, din păcate, pur şi simplu se reduce numărul paturilor, pentru că nu mai au bani să le întreţină", susţine profesorul doctor Alexandru Ciocâlteu, directorul Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" din Bucureşti. La acest spital, de la 1.000 de paturi, iniţial, după ultima "ajustare", a ajuns la 660. În opinia dr Dan Şerban, directorul Comisiei de Acreditare a Spitalelor, a reduce numărul de paturi de spital cu doar 9.300 nu înseamnă mai nimic. Practic, este o măsură "ineficientă".
Normele europene prevăd o distanţă minimă de 70 cm între paturile dintr-un salon, pentru a putea fi asigurat confortul pacientului. În România, doar în spitalele private sunt respectate aceste norme. La ora actuală, cel mai scump pat de spital este cel de terapie intensivă, care, potrivit standardelor, trebuie să fie dotat cu aparatură de monitorizare permanentă a funcţiilor vitale. La acest capitol înregistrăm un deficit, ceea ce pune în mare dificultate multe secţii de terapie intensivă în cazul unor accidente colective. În privinţa celorlalte paturi, acestea sunt incorect distribuite pe specialităţi. De exemplu, oncologia înregistrează un deficit major de paturi. Un pat de spital este eficient dacă spitalul este unul eficient. Dar cum majoritatea spitalelor din ţara noastră sunt îngropate în datorii, evident că şi eficienţa patului de spital este pe măsură.
Ministrul Sănătăţii promitea că, înainte de a trece spitalele în parohia autorităţilor locale, o să le achite datoriile. Dar ministerul s-a spălat pe mâini, datoriile spitalelor la medicamente, materiale sanitare, reactivi şi aparatură medicală trecând pe umerii autorităţilor locale. Această povară se ridică la aproximativ 320 milioane de euro. Dar bugetul Ministerului Sănătăţii pe 2010 s-a epuizat încă din luna mai, companiile de medicamente, distribuitorii şi producătorii de materiale sanitare aşteptând rectificarea bugetară de la sfârşitul lunii august.
Cu certitudine rectificarea va avea loc, dar "vestea rea este că aceasta este doar de vreo 170 milioane de euro", susţine Ioan Grecu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Produse Medicale. Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, spune că "situaţia datoriilor spitalelor la medicamente rămâne foarte complicată". Astfel, spitalele datorează aproximativ 200 milioane de euro la medicamente pe ultimele şase luni. La ora actuală, în farmaciile multor spitale mari, "universitare" şi "judeţene" bate vântul, bruma de medicamente alocată fiind distribuită către unităţile de primiri urgenţe şi secţiile de terapie intensivă, unde sunt dirijate cazurile-limită. Pacienţii din aceste secţii sunt reechilibraţi şi, apoi, repartizaţi pe secţii.
Aceşti pacienţi, precum şi ceilalţi care vin cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist sunt spitalizaţi cu o singură, dar vitală condiţie: o declaraţie prin care se obligă să-şi asigure medicaţia prescrisă de specialist. Aceasta este situaţia în spitalele mari, cu pretenţii, deoarece cele mici sunt pustii: medicii şi asistentele au luat drumul Europei, iar pacienţii le ocolesc pentru a se înghesui doi într-un pat în spitalele judeţene sau în cele bucureştene. Aşa se explică de ce în topul datornicilor pe primele locuri se plasează spitalele judeţene din Târgu-Mureş, Arad, Constanţa, urmate de cele din Bucureşti, precizează doctorul Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente. Concluzia: paturi mai puţine şi mai ineficiente din punct de vedere medical, spitale mai puţine şi, evident, sufocate de datorii şi de pacienţi.
Citește pe Antena3.ro