Hematuria

Există numeroase simptome în cazul cărora prezentarea la medic este tergiversată şi pacientul îşi poate administra o medicaţie simplă sau măsuri igienico-dietetice. Printre acestea se numără tusea, febra, tulburările de tranzit intestinal, diferite nevralgii etc. Hematuria, prezenţa de sânge în urină, nu este însă o manifestare care poate fi trecută uşor cu vederea şi, din fericire, de obicei, bolnavii o iau în serios, pentru că este de cele mai multe ori semnul unei suferinţe organice.

În mod paradoxal, deşi hematuria alertează asupra unei maladii potenţial severe, în unele cazuri  bolnavii află de acest simptom doar în urma unei analize de laborator, făcută întâmplător sau din cauza altor suferinţe. Aceasta fiindcă au o hematurie microscopică, ce nu poate fi observată cu ochiul liber. Nu se poate face însă o corelaţie între intensitatea hematuriei şi gravitatea ei, pentru că uneori o hematurie evidentă, îngrijorătoare poate fi semnul unei banale infecţii urinare, în timp ce o hematurie microscopică, ce pare mai puţin periculoasă, poate fi cauzată, printre altele, de un cancer renal.

Culoarea, un reper
Culoarea urinei se modifică devenind roz, roşie sau brună, alteori putându-se evidenţia şi cheaguri de sânge. În general, culoarea vie, proaspătă, este dată de o localizare inferioară a afecţiunii, în timp ce o culoare mai închisă arată o afecţiune renală. Însă nu trebuie să vă lăsaţi înşelaţi: în anumite circumstanţe, urina poate avea o coloraţie roşie, roz, oranj sau maronie, fără a fi vorba despre o hematurie. În aceste cazuri, manifestările sunt temporare, dispărând în două-trei zile. Un astfel de efect îl au sfecla, borşul, afinele şi alte fructe de pădure, unii coloranţi alimentari sau unele medicamente. Hepatitele, stările de deshidratare sau prezenţa unor substanţe proteice (de exemplu, mioglobina excretată în exces în cazul unui traumatism muscular sau infarct miocardic) determină o modificare a culorii urinei, care devine întunecată, ceea ce poate fi derutant.

Mecanisme de apariţie
În principiu, prezenţa sângelui în urină se poate justifica prin două mecanisme: fie prin ruperea unor mici vase de sânge, fie prin anomalii de la nivelul sistemului de filtrare din rinichi. Sângerarea poate proveni de la orice nivel al sistemului excretor: rinichi, ureter (tubul care conduce urina de la rinichi la vezica urinară), vezică urinară, uretră (conduct prin care urina ajunge de la vezica urinară la exterior) şi poate fi cauzată de afecţiuni diverse: inflamaţii (cel mai frecvent glomerulonefrita, care afectează glomerulii, elementele care realizează filtrarea renală), infecţii (cu bacterii, virusuri, fungi; nu trebuie neglijat că tuberculoza se poate localiza la orice nivel al sistemului urinar), traumatisme (accidente, cateterism, prezenţa de corpi străini etc.), tumori (benigne sau canceroase), anomalii structurale (rinichi polichistic, calculi), probleme vasculare. De asemenea, hematuria poate apărea în unele afecţiuni generale: diabet zaharat, hipertensiune arterială, endocardită (inflamaţia foiţei care căptuşeşte cordul în interior), colagenoze, boli autoimune, vasculite, afecţiuni hematologice (un tip de anemie numit siclemie, tulburări de coagulare, leucemii etc.), unele medicamente (penicilinele, aspirina, antiinflamatoarele, unele antialgice, medicaţia anticoagulantă incorect dozată, unele anticoncepţionale, ciclosporina, ciclofosfamida etc.).

La femei, hematuria se mai poate produce în cazul hemoragiilor vaginale, în endometrioză sau prin simpla contaminare cu sânge menstrual, în timp ce la bărbaţi trebuie avute în vedere afecţiunile prostatei şi, uneori, micile hemoragii care apar după ejaculare. În fine, efortul fizic intens (în special alergările, joggingul) poate fi însoţit uneori de hematurie printr-un mecanism încă insuficient edificat. Hematuria de origine renală poate avea numeroase cauze: pielonefrite (infecţii), tuberculoză renală, glomerulonefrite, nefrite interstiţiale, calculi, traumatisme, tumori, rinichi polichistic (boală ereditară în care ţesutul renal este înlocuit cu numeroase chisturi, care scad funcţionalitatea organului), infarct renal, tromboza venei renale, necroză papilară (distrucţia ţesutului renal) etc. La nivelul vezicii urinare, hematuria apare în: cistite (infecţii), tumori benigne (polipi) sau canceroase, calculi. Uretra poate fi sediul unei sângerări în cazul infecţiilor (uretritelor), care sunt destul de frecvent cu transmitere sexuală, traumatismelor (prin accidente, corpi străini, dar şi prin unele manevre medicale – cistoscopie, introducerea unui cateter). Prostata poate determina şi ea frecvent hematurie în inflamaţii (prostatite) sau afecţiuni tumorale (adenom sau cancer).

Simptome asociate
Localizarea multiplă şi numeroasele cauze care pot genera hematurie impun o atentă evaluare a simptomelor asociate. În cazul uretritelor, semnele însoţitoare sunt senzaţia de durere şi arsură la urinare, urinarea frecventă şi o urină tulbure şi urât mirositoare. Litiaza renală se manifestă prin durere puternică, unilaterală, localizată în porţiunea laterală a abdomenului sau în spate, cu iradiere spre organele genitale, cu scăderea fluxului urinar. Afectarea prostatei se caracterizează prin urinări dese, dificile, întrerupte, cu jet slab. În rinichiul polichistic se simt mase neregulate în zona lombară-bilateral, cu o diminuare treptată a funcţiei renale şi cu hipertensiune arterială. Glomerulonefritele apar mai ales la adolescenţi şi adulţi tineri, după o infecţie bacteriană sau virală, cel mai des însă la câteva săptămâni după o infecţie streptococică (frecvent o angină, adică o localizare faringo-amigdaliană) şi se manifestă prin creşterea tensiunii arteriale şi instalarea unui edem alb, pufos, mai evident la faţă şi în jurul ochilor. Pielonefrita determină febră mare, durere laterală şi urinări frecvente. Aceste manifestări clinice trebuie în continuare investigate prin teste de laborator.

Examen de urină
Medicul dvs. vă poate indica un examen foarte simplu, cerându-vă să colectaţi în trei pahare urina rezultată de la o micţiune: primul pentru începutul urinării, al doilea la jumătatea procesului şi al treilea la sfârşitul urinării. Dacă sângerarea este preponderent în primul pahar este o  afecţiune uretrală, dacă domină în al treilea este o maladie a vezicii urinare şi dacă este egală în toate trei este probabil o boală renală. Examenul de urină certifică prezenţa sângelui, leucocitelor, germenilor, nivelului proteinelor şi mineralelor, susceptibile să genereze calculi renali. Dacă e necesar, va fi urmat de o urocultură.

Alte examene permit vizualizarea sistemului urinar: urografie, ecografie, cistoscopie, tomografie, angiografie şi, eventual, biopsie renală. Examinarea sângelui apreciază funcţia renală, factorii de inflamaţie, coagularea etc. În funcţie de natura afecţiunii, medicul dvs. de familie vă poate indica un consult urologic sau nefrologic.

Hematuria nu este o boală în sine şi dispare numai prin tratarea afecţiunii cauzale. Infecţiile sistemului urinar beneficiază de tratament antibiotic. De obicei, simptomele cedează după câteva zile, dar este important să luaţi în continuare medicamentele aşa cum v-a fost indicat. Calculii se tratează iniţial pe cale medicamentoasă, iar în cazuri mai complicate medicul poate recurge la metode chirurgicale, invazive sau neinvazive. Afecţiunile prostatei au indicaţii medicale, iar în cazul în care acestea eşuează se recurge la metode chirurgicale. Prevenirea este, de asemenea, specifică afecţiunii, dar există câteva considerente generale: hidrataţi-vă suficient, urinaţi ori de câte ori simţiţi nevoia, fără a amâna, păstraţi o igienă locală riguroasă şi, mai ales în cazul femeilor, folosiţi produse neiritante, evitaţi relaţiile sexuale întâmplătoare şi folosiţi în orice caz măsuri de protecţie, evitaţi fumatul şi pe cât posibil expunerea la substanţe toxice şi metale grele, care se elimină pe cale renală. Adoptaţi un regim de viaţă echilibrat, odihniţi-vă suficient, alegeţi o alimentaţie echilibrată din punct de vedere al conţinutului caloric şi nutriţional, cu multe fructe şi legume proaspete şi, foarte important, prezentaţi-vă regulat la medic pentru evaluarea stării dvs. de sănătate şi depistarea oricăror anomalii în stadii incipiente.