Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a amendat cu 20.000 lei Institutul "Cantacuzino" pentru distribuirea de vaccin BCG expirat şi a cerut retragerea tuturor produselor trimise în teritoriu.
Instituţia precizează că a autorizat prelungirea valabilităţii cu şase luni numai pentru vaccinurile fabricate după 22 ianuarie 2010. Totodată, ANM a pus în vedere producătorului blocarea şi retragerea din teritoriu, în cel mai scurt timp, a întregii cantităţi din seriile de vaccin BCG cu termen de valabilitate depăşit.
Institutul "Cantacuzino" trebuie să comunice la ANM, în maximum 15 zile de la primirea înştiinţării, seriile şi cantităţile de vaccin BCG retrase. Vaccinul BCG nu este unul care trebuie administrat imediat după naştere, ci se poate face oricând, în termen de 60 de zile. Un copil căruia i se administrează vaccinul BCG expirat nu are efecte severe, doar că nu va fi protejat de bacilul Coch.
Citește pe Antena3.ro