În materie de răceală, cele mai bune sfaturi trebuie culese de la medicii care au habar despre viroze. Repetăm că omul cu guturai sau gripă trebuie să strănute şi să tuşească într-un şerveţel, pe care apoi să-l arunce, şi nu în batistă care, folosită de mai multe ori, devine un depozit de microbi.
Trebuie să se mai ia în consideraţie şi faptul că acel scop al omului răcit de a transpira alungând boala este un ţel iluzoriu. De fapt, transpiraţia nu scoate boala din om şi el nu se simte mai bine. Nu e cazul să te înfofoleşti cu câteva plăpumi pentru a transpira, ci e mai bine să înghiţi o aspirină. Aspirina scade febra. Dacă aceasta nu ajunge la valoarea de 40 de grade nu e o stare de mare alarmă. Dar omul cu febră prin transpiraţie pierde lichide, aşa că el trebuie să se hidrateze. De fapt, febra e un semn că organismul luptă cu boala.
Febra de 38,5 nu e ea în sine gravă, ci e un semn că există o boală. Dacă această febră durează peste trei zile este un semn că a apărut o suprainfecţie peste viroză, o suprainfectare cu microbi. Când intră în scenă microbii, trebuie folosite antibiotice, căci infecţia cu bacterii duce la bronşită cu puroi şi la pneumonie. La oamenii cu vârsta de peste 65 de ani, în caz de pneumonie trebuie să se treacă la internarea în spital. Ceilalţi bolnavi de pneumonie pot fi trataţi şi acasă.
În caz de pneumonie, bolnavul trebuie să stea în pat şi să ştie că după această boală urmează patru-cinci săptămâni de astenie, adică de lipsă de putere. În caz de pneumonie, timp de şapte zile trebuie să se apeleze la antibiotice, la expectorante şi la hidratare.
În luna de după pneumonie, pentru a lupta cu astenia convalescentul trebuie să ia Vitamina C şi să continue să se hidrateze. În caz de viroză, nefumătorii tuşesc o săptămână, dar fumătorii tuşesc o lună. Trebuie să se ştie că junghiul, tusea şi febra sunt semne de pneumonie. Junghiul care se mută nu e grav, însă cel care rămâne în acelaşi loc e un semn de boală, de pneumonie.
Citește pe Antena3.ro