Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiecărei mame, orice gest al copilului ei îi aduce bucurie şi emoţie: primele mişcări ale fătului, primele ţipete ale nou-născutului, primul zâmbet, primele silabe, primii paşi... Dar în unele cazuri mersul copilului, un eveniment atât de aşteptat, poate evidenţia anomalii, unele discrete, altele notabile, care de multe ori dispar de la sine, pe măsură ce copilul creşte şi sistemul său osteo-muscular se dezvoltă. Dar ele pot persista, generând complicaţii sau tulburând activităţile copilului, ceea ce impune corecţii, tratament ortopedic sau chirurgical.
Platfusul
Cea mai cunoscută manifestare de acest gen este piciorul plat, banalul platfus. La naştere, majoritatea copiilor prezintă platfus, care uneori este real, congenital sau produs printr-o dezvoltare incompletă a boltei piciorului. Alteori, la copiii mai durdulii, se poate datora depozitelor de grăsime care maschează pur şi simplu arcul piciorului. În primii doi ani de viaţă, de regulă, talpa se arcuieşte.
Dacă acest lucru nu se întâmplă, talpa, pe întreaga sa întindere, rămâne în contact cu solul, iar glezna se dezvoltă spre interior. Încălţămintea copilului se uzează mai mult în această porţiune.
De obicei, afecţiunea nu este dureroasă şi, în ciuda a ceea ce cred părinţii, nu produce tulburări importante ale mersului. Alteori, apar dureri la nivelul gleznei, piciorului sau gambei sau edeme la nivelul gleznei. În decursul anilor, se pot produce inflamaţii ale ligamentelor şi tendoanelor. Ne putem da seama de existenţa acestei probleme fie examinând cu atenţie talpa copilului, fie făcând un test simplu: se udă picioarele copilului şi se aşază pe o hârtie.
Cu cât amprentele lăsate de talpă sunt mai mari, cu atât este mai probabilă existenţa platfusului. Deşi mamele se alertează rapid, este prematur să punem acest diagnostic în primii ani de viaţă ai copilului, deoarece arhitectura tălpii se finalizează în copilărie, uneori chiar mai târziu, în adolescenţă.
Nu este indicat nici să limitaţi activitatea fizică a copilului. Din contră, acesta trebuie lăsat să desfăşoare activităţile normale pentru vârsta lui, recomandându-se în plus mersul pe jos, desculţ în iarbă sau pe nisip. În anumite cazuri, medicul vă poate recomanda, în urma unui consult de specialitate şi a investigaţiilor radiologice, o încălţăminte specială, masaj, anumite exerciţii fizice sau alte măsuri ortopedice sau chirurgicale.
La extremă, se află piciorul scobit, când arcul plantar este exagerat, iar degetele iau un aspect caracteristic, "în ciocan", care necesită, de asemenea, control medical şi îndrumări terapeutice.
Mersul spre interior
Mersul cu vârfurile picioarelor aduse spre interior poate semnala o problemă aflată la diferite niveluri ale membrului inferior. Uneori este vorba despre o curbură accentuată a tălpilor spre interior (metatarsus adductus), care îngreunează mersul şi face uneori dificilă găsirea de încălţăminte potrivită. În aceste cazuri, medicii recomandă tratament ortopedic de specialitate, constând de obicei în imobilizare într-o anumită poziţie, încă de când copilul are şase luni.
Alteori, este vorba despre rotaţia la interior a tibiei, unul dintre oasele gambei. Această rotaţie este frecventă la copii în primul an de viaţă, dar de obicei dispare ulterior, în primii ani ai copilăriei, pe măsură ce copilul se dezvoltă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, după vârsta de 6-7 ani, se poate face o corecţie ortopedică sau chirurgicală. În fine, uneori, femurul (osul coapsei) este rotat spre interior. Acest lucru devine mai vizibil la copiii de 2-4 ani. Uneori, poate dispărea, dar de multe ori se accentuează, necesitând tratament ortopedic sau chirurgical.
Modificări ale gambelor
Genu varum se caracterizează prin arcuirea exagerată a gambelor (aşa-zisele picioare în paranteză). Devine evidentă la copii în primii doi ani de viaţă, de multe ori fiind pasageră, datorându-se unei rotaţii spre interior a coapsei sau depunerii de grăsime preferenţial pe exteriorul gambelor. Alteori, poate fi cauzată de rahitism, mai ales dacă apare la copii mai mari, sau de unele tulburări de creştere a tibiei (boala Blount).
Tratamentul constă în administrarea corectă a vitaminei D, pentru profilaxia rahitismului. Dacă se impune, se recomandă diferite metode ortopedice sau chirurgicale. Genu valgum se manifestă prin apropierea anormală a genunchilor, dând un aspect de X picioarelor. Devine evident mai ales la vârste între 3 şi 6 ani şi de multe ori dispare până la 7 ani. Alteori, poate fi cauzată de: rahitism obezitate, osteodistrofie renală, tulburări de creştere locală.
RECOMANDĂRI. Modificările existente l apicioarele copiilor sunt sesizate rapid de părinţi şi de pediatru. Totuşi pediatrul este cel care va hotărî dacă se impune un consult ortopedic sau dacă prezentarea la specialist poate fi temporizată, în ciuda temerilor pentru dezvoltarea copilului şi aspectul său fizic. Este important să hrăniţi copilul în mod corespunzător vârstei, să îi administraţi vitamina D la recomandarea medicului, să încurajaţi mersul şi activitatea fizică în aer liber şi, în cazul în care se impune, să respectaţi indicaţiile medicului ortoped.
ATENŢIE! Mersul pe vârfuri este des întâlnit la unii copii până la vârsta de 2 ani, în perioada în care învaţă să meargă. Dacă persistă, poate fi un simplu obicei, care este bine totuşi să fie corectat, sau poate ascunde o maladie gravă, mai ales dacă apare pentru prima dată la această vârstă sau dacă se manifestă la un singur picior. Poate fi vorba, în acest caz, de o afecţiune neuromusculară, de o distrofie musculară, alteori de autism. Medicul va examina copilul şi va pune diagnosticul în contextul clinic.
