x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei O elevă din Marea Britanie a murit după ce a fost vaccinată împotriva cancerului de col uterin

O elevă din Marea Britanie a murit după ce a fost vaccinată împotriva cancerului de col uterin

29 Sep 2009   •   00:00

O adolescentă în vârstă de 14 ani din Marea Britanie a murit după ce a fost vaccinată împotriva cancerului de col uterin în cadrul programului naţional de imunizare, cauza exactă a morţii fiind necunoscută, relateză BBC News Online.

La scurt timp după ce i-a fost administrat vaccinul, tânăra s-a simţit rău în timp ce se afla la şcoala Blue Coat CofE din Coventry şi a murit la spitalul universitar din localitate.

Oficialii locali ai Ministerului Sănătăţii au declarat că programul de vaccinare va fi suspendat pentru o "scurtă perioadă", dar va fi reluat ulterior, grupul vaccinat fiind plasat în carantină.

Vaccinul protejează împotriva infectării cu boli cu transmitere sexuală, care au legătură cu majoritatea cazurilor de cancer cervical.

Un program de rutină de vaccinare a fetelor de 12-13 ani a demarat în septembrie 2008 în Marea Britanie, folosind Cervarix, produs de compania GlaxoSmithKline, iar acum se încearcă vaccinarea fetelor de 14 ani.

"Incidentul aavut loc la scurt timp după ce a fost vaccinată împotriva HPV (human papilloma virus) la şcoală. Nu poate fi stabilită o legătură între moartea ei şi vaccin până când nu se vor stabili toate detaliile", a declarat doctorul Caron Grainger.

Alte câteva fete au simţit ameţeală şi greaţă uşoară, dar nu au fost internate, potrivit declaraţiei directoareri Julie Roberts, postată pe site-ul oficial al şcolii. "Una dintre fete a avut o reacţie rară dar extrem de puternică la acest vaccin", a precizat aceasta, cerând părinţilor să fie "foarte vigilenţi cu privire la alte semne şi simptome" printre care durere uşoară în zona vaccinului, dureri de cap, dureri musculare, oboseală şi febră uşoară.

Producătorul a precizat că majoritatea reacţiilor adverse posibile fac parte din simptomele cunoscute sau se datorează modului de administrare a vaccinului şi nu vaccinului în sine. Vaccinarea nu este obligatorie şi este nevoie de consimţământul părinţilor înainte de vaccinarea tinerelor sub 16 ani.
Mediafax

×