x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Obiceiurile bătrânilor

Obiceiurile bătrânilor

de Florin Condurateanu    |    07 Mar 2009   •   00:00

Trebuie să luăm în seamnă cu seriozitate semnalele de alarmă ce ni le trimite organismul. Atunci când te doare nu înseamnă că începe boala, ci că ea a atins etape avansate.



Semnalul de alarmă din partea ficatului este o oboseală care persistă şi nu are explicaţii într-un plus de efort. Alte indicii că în ficat este o neregulă sunt: urina de culoare închisă, ochii îngălbeniţi şi vărsăturile. Ne explică cum trebuie să acţionăm prof. dr Mihai Voiculescu, şeful Centrului de Medicină Internă de la Spitalul Fundeni. Prima acţiune este să se treacă la efectuarea unor analize simple şi ieftine. De altfel, campania de analize obligatorii la nivelul populaţiei desfă-şurată în ultima perioadă a scos în evidenţă situaţii importante. În materie de ficat, analizele obigatorii au arătat că la un bolnav infectat cu virus hepatic B există doi bolnavi cu virus hepatic C şi opt cu grăsimile crescute, deci cu dislipidemie. Din 100 de pacienţi cu ficat gras, 20 sunt în faza următoare, de steatohepatită, şi 3-4 pacienţi au început de fibroză, deci au pornit drumul spre ciroză. Ce trebuie înterprins? Omul să fie atent la ce mănâncă, să împuţineze acele alimente tot mai agresive şi bogate în calorii. Omul trebuie să respecte şi ritmurile cicardiene, fiindcă organismul funcţionează într-un anume fel la ora respectivă din zi şi în alt fel la alte ore de-a lungul celor 24 de ore. Corticosteroizii ce ne apără de inflamaţii încep să fie secretaţi noaptea, iar sucurile gastrice se ivesc mai ales în cursul zilei. Când, în mod rău, aceste sucuri gastrice sporesc noaptea, rămânem cu o hiperaciditte şi cu reflux gatroesofagian. Dacă schimbăm prea repede obiceiurile alimentare şi ritmurile organismului în 24 de ore, atunci devenim victime. De aceea, trebuie să ne respectăm tradiţiile culinare, obiceiurile alimentare. E bine să nu ieşim din obiceiurile şi tradiţiile de masă ale bătrânilor noştri. Sarea este un element important, căci viaţa a apărut în mediul salign, dar ar trebui să nu suplimentăm sarea presărând un plus la masă, ci să ne limităm la sarea din legume, fructe, lapte.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă