Copiii ale căror mame au fost expuse unor anumite tipuri de pesticide în timpul sarcinii prezintă un risc mai mare să aibă probleme de atenţie, arată un studiu publicat joi, citat de Reuters.
Studiul, publicat în "Environmental Health Perspectives", arată că pesticidele organofosfatice pot afecta creierul uman. Cercetători de la Universitatea Berkeley din California au studiat femei însărcinate, urmărind dacă pesticidele organofosfatice au fost într-adevăr absorbite de corp şi i-au influenţat pe copii.
Femeile la care au fost depistate urme mai semnificative de pesticide în urină în timpul sarcinii au avut copii mai susceptibili să aibă probleme de atenţie şi tulburări legate de hiperactivitate la vârsta de cinci ani, afirmă cercetătorii. "Deşi rezultatele acestui studiu nu sunt definitive, putem aprecia că expunerea în timpul sarcinii la pesticide organofosfatice poate afecta atenţia copiilor mici", spune Amy Marks, din echipa de cercetători autori ai studiului.
În cadrul testelor, oamenii de ştiinţă au pus întrebări mamelor şi au dat copiilor teste standardizate.
Organofosfaţii sunt folosiţi pentru că atacă sistemul nervos al gândacilor, afectând elementele chimice purtătoare de mesaje, numite neurotransmiţători, inclusiv acetilcolina. Aceasta este importantă pentru dezvoltarea creierului uman, notează Agerpres.
Cercetătorii au studiat femei din Salinas Valley din California, o regiune cu agricultură intensivă. Înainte de vârsta de trei ani, copiii au prezentat puţine simptome de tulburări de atenţie, dar, după cinci ani, acestea au crescut semnificativ, spune echipa de cercetători.
Citește pe Antena3.ro