Prolapsul uterin

Prolapsul uterin reprezintă coborârea uterului din poziţia sa fiziologică şi alunecarea sa în vagin, în grade diferite, uneori ajungându-se la exteriorizarea sa. Fenomenul face parte dintr-o patologie mai complexă, care se referă la pierderea poziţiei normale a organelor pelvine (vezica urinară, uretră, uter, vagin, intestin subţire, rect), care apasă şi apoi proemină în vagin, cu tulburările funcţionale asociate.

Fără a fi vitale, simptomele sunt deranjante pentru femeie şi pot determina complicaţii, în afara problemelor medicale ducând la frustrări şi alterarea vieţii sociale şi intime.

NAŞTERILE, "VINOVATE"
Prolapsul este o consecinţă a poziţiei noastre bipede, dar şi a rolului asumat al maternităţii. Factorul etiologic esenţial este alterarea, distrugerea planşeului pelvin, format din muşchi, ligamente, fascii, care menţin organele pelvine în poziţie anatomică. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în timpul sarcinilor şi al naşterilor pe cale vaginală, când aceste componente se întind, se subţiază, se slăbesc sau se rup.

Vaginul, care este un organ musculos, are şi el un rol important în menţinerea poziţiei normale a organelor pelvine, atât timp cât îşi păstrează tonicitatea. Deşi prolapsul vezicii urinare (cistocelul) este cel mai frecvent, totuşi prolapsul uterin este cel mai grav, asociindu-se de cele mai multe ori cu alunecarea altor organe (vezica, intestin subţire, rect). În acelaşi timp, şi lipsa uterului (înlăturarea sa chirurgicală, numită histerectomie) se însoţeşte de dereglări grave ale poziţiei celorlalte organe pelvine.

Feţii mari, naşterile multiple, repetate, dificile reprezintă cel mai important factor cauzal. Procesul de îmbătrânire şi mai ales menopauza, care determină scăderea nivelului de estrogeni şi, implicit, scăderea producţiei de colagen, proteina care menţine elasticitatea şi vitalitatea ţesuturilor, reprezintă o altă verigă patogenă. Factorii favorizanţi sunt obezitatea, eforturile fizice mari şi intempestive (mai ales ridicarea de obiecte grele), eforturile repetate produse în cazul tusei sau al constipaţiei cronice.

În fine, unele afecţiuni cum ar fi tumorile pelvine sau unele boli neurologice (scleroza multiplă, distrofiile musculare, leziuni ale măduvei spinării) se însoţesc de acest fenomen.

MANIFESTĂRI
Cazurile uşoare pot fi asimptomatice, fiind descoperite la un control ginecologic de rutină. Situaţiile mai severe se manifestă prin: senzaţie de greutate, disconfort, tensiune la nivelul pelvisului, jenă şi disconfort vaginal, cu senzaţia că ceva se găseşte în vagin sau de prezenţa unor formaţiuni în vagin, care ajung la orificiul său extern sau chiar se exteriorizează. Simptomele sunt mai intense la efort şi după statul îndelungat în picioare. Ele se ameliorează după repaus în pat.

De asemenea, starea bolnavei este mai bună dimineaţa, înrăutăţindu-se în timpul zilei. Mai pot apărea dureri de spate, constipaţie, probleme urinare (emisii involuntare de urină, nevoie urgentă de a urina), dispareunie (durere în timpul actului sexual). În unele cazuri, se înregistrează ulceraţii vaginale, mici sângerări sau secreţii. În final, se ajunge la alterarea anatomică şi funcţională a uterului. De multe ori, prolapsul uterin se însoţeşte de cel al altor organe.

PROLAPSUL VEZICII URINARE
Cistocelul este pierderea poziţiei normale a vezicii urinare (care se găseşte înaintea vaginului), care ajunge să proemine pe peretele anterior al vaginului şi, ulterior, să pătrundă acolo. În afara simptomelor menţionate (senzaţie de presiune pelvină, de disconfort, jenă sau corp străin în vagin, exteriorizare din vagin a unei formaţiuni), se întâlnesc pierderi de urină la efort, tuse, strănut, râs, senzaţia de urinare urgentă sau de urinare incompletă, infecţii urinare frecvente.

Enterocelul este coborârea unui fragment din intestinul subţire în pelvis, cu protruzia sa în vagin. Apare frecvent în cazuri de histerectomie. Rectocelul este prolapsul rectului (care se găseşte normal în spatele vaginului) în vagin. Se manifestă prin constipaţie, durere sau presiune rectală, senzaţie de golire incompletă după defecaţie, mici hemoragii rectale, apariţia unei formaţiuni moi, care se exteriorizează prin vagin. Diagnosticul se pune de medicul ginecolog, după un examen complet. Uneori, sunt necesare examinări suplimentare, cum ar fi cistoscopie, ecografie sau alte investigaţii imagistice.

EXERCIŢII KEGEL
Tratamentul este în funcţie de stadiu, complicaţii, vârstă, şi de alte condiţii medicale asociate. Tratamentul începe prin măsuri simple: scădere în greutate, tratarea constipaţiei şi tusei cronice, renunţarea la fumat, practicarea perseverentă a exerciţiilor Kegel de tonifiere a musculaturii planşeului pelvin. Aceste exerciţii constau în contractarea şi relaxarea ritmică a musculaturii planşeului pelvin. Primul pas constă în identificarea lor corectă.




Pentru aceasta încercaţi să opriţi jetul de urină şi remarcaţi grupele de muşchi care realizează acest act, pentru a nu exersa din greşeală muşchii abdomenului sau ai feselor. În continuare, faceţi exerciţiile numai cu vezică urinară golită şi fără să vă ţineţi respiraţia. Altfel, se poate instala o deteriorare mai accentuată a structurilor. Se încordează muşchii respectivi şi se menţin aşa trei secunde, apoi se relaxează trei secunde şi se încordează din nou. Se repetă procesul de 15 ori, de trei ori pe zi. În timp, se creşte treptat perioada de contracţie la 4-5 până la 10 secunde, cu intervalele aferente de relaxare. Rezultatele apar după 8-12 săptămâni.

PESARUL VAGINAL
În cazul unui prolaps mic sau al gravidelor, persoanelor vârstnice sau cu boli cronice, care prezintă riscuri operatorii, al femeilor care doresc să temporizeze operaţia pentru că îşi mai doresc alţi copii, se poate folosi un pesar vaginal. Acesta este un dispozitiv de mărime sau formă diversă (inelar, semiinelar, circular), din silicon, material plastic sau cauciuc, care introdus în vagin poziţionează uterul în poziţia corectă. El este fixat de medic, care îl va verifica în diferite ipostaze (mers, efort, stat în picioare sau pe scaun).

După câteva zile de acomodare, va trebui să reveniţi la un control, iar medicul va decide dacă e potrivit pentru dumneavoastră şi vă va da ultimele indicaţii (cum se scoate şi se introduce în vagin, cum se curăţă, dacă se poate scoate noaptea etc.) şi vă va preciza intervalul la care e bine să vă prezentaţi la control. Deşi sunt, în general, uşor de tolerat, ele pot determina uneori iritaţii locale, care pot duce la ulceraţii, infecţii, alergie la materialul din care sunt confecţionate, mici hemoragii, dispareunie. Nu sunt eficiente în prolapsurile mari sau în cazurile de histerectomie.

În timpul folosirii lui, nu este recomandată contracepţia cu ajutorul diafragmei. În cazul menopauzei, poate fi recomandat pentru un timp tratamentul cu estrogeni (de obicei local, sub formă de cremă sau gel), pentru revitalizarea ţesuturilor. Pentru rezolvarea definitivă e necesară însă abordarea chirurgicală, ce se poate face pe cale vaginală sau abdominală. Este preferată abordarea vaginală, pentru că este mai puţin dureroasă, permite o recuperare mai rapidă, mai puţine zile de spitalizare şi asigură rezultate estetice foarte bune. Totuşi, în cazurile mai severe, este abordată calea abdominală.

Operaţiile se fac cu sau fără histerectomie, dar păstrarea uterului poate presupune în viitor refacerea prolapsului.
Pentru prevenire, menţineţi o greutate corporală normală. Controalele medicale periodice la gravide sunt esenţiale pentru o sarcină normală şi o naştere lipsită de probleme, cu cât mai puţine traumatisme. Evitaţi constipaţia printr-un regim alimentar bogat în fibre. Evitaţi tusea cronică prin tratarea afecţiunilor respiratorii şi renunţarea la fumat.

Chiar dacă aveţi probleme urinare, nu reduceţi consumul de apă, deshidratarea este foarte periculoasă pentru organism. Beţi doi litri de apă pe zi, dar excludeţi cafeaua, alcoolul, băuturile carbogazoase sau dulci. Evitaţi eforturile fizice mari şi prelungite, în special ridicarea obiectelor grele sau săriturile. Practicaţi zilnic exerciţiile Kegel. Chiar dacă resimţiţi controlul ginecologic ca o invazie a intimităţii, prezentaţi-vă la medicul de familie sau la ginecolog de îndată ce apar primele simptome.

VARIANTE
Exerciţiile Kegel se pot practica iniţial prin biofeedback, cu ajutorul unui terapeut, când se poate vizualiza pe un monitor dacă au fost solicitate corect grupele musculare necesare şi nivelul de efort fizic care se impune pentru o contracţie eficientă. De asemenea, se mai pot practica şi cu stimulare electrică, dar, de obicei, majoritatea pacientelor nu necesită aceste metode.