Virusurile îşi schimbă înfăţişarea jucînd în travesti, astfel că medicamentele nu le mai recunosc ca agresori. O altă parşivenie a virusurilor de azi este că atacă în alte sezoane decît pînă acum şi adesea "în haită".

Un exemplu este virusul care dă varicelă, virusul varicelozosterian, sau, cum îl ştie poporul, virusul producător de vărsat de vînt. Acest virus îşi făcea apariţia mai ales la sfîrşitul iernii şi începutul primăverii. Ei bine, purtarea lui s-a schimbat şi atacă mai mult în această lună de început de vară.
După ce a explicat acest lucru prof. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase "M. Balş", spune că e îmbucurător faptul că a apărut o gamă de medicamente noi care sînt de o sută de ori mai eficiente în lupta cu virusul vărsatului de vînt. Perioada de incubaţie este de două-trei săptămîni, iar apoi apar vreo trei episoade de pete roşii ce trec apoi în pete cu vezicule, apoi cu pustule, adică băşicuţe cu lichid, care se transformă în cruste. În timpul acestor episoade de varicelă apare febră de 38-39 de grade.
Citește pe Antena3.ro