România a pierdut cinci poziţii într-un clasament al sistemelor europene de sănătate, potrivit Indexului European de Sănătate (EHCI 2009) publicat luni la Bruxelles, informează un comunicat de presă.
Cercetarea comparativă anuală a sistemelor de sănătate din Europa a clasat România penultima din 33 de ţări europene, cu 489 puncte din 1.000 posibile. Olanda câştigă din nou clasamentul cu 875 de puncte, urmată de Danemarca (care îşi păstrează şi ea locul de anul trecut), şi Islanda.
Singura ţară mai prost clasată decât România este Bulgaria, cele două noi state membre UE fiind întrecute până şi de Albania, Croaţia sau FYROM. "România are, din păcate, scoruri proaste în majoritatea domeniilor sănătăţii", spune dr Arne Björnberg, directorul de cercetare al Euro Health Consumer Index. "Se pare că plăţile informale aşteptate de la pacienţi sunt încă o problemă serioasă şi o piedică în ajungerea la un sistem de sănătate bazat pe echitate", mai arată ea.
Euro Health Consumer Index a devenit o măsurătoare standard a sistemelor de sănătate din Europa, ajungând să includă 33 de state şi 38 de indicatori împărţiţi în şase sub-domenii esenţiale: Drepturile şi informarea consumatorului, E-health, Timpul de aşteptare pentru tratamente obişnuite, Rezultate, Varietatea şi incidenţa serviciilor oferite şi Acces la medicaţie.