x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Suporterii lipitorilor

Suporterii lipitorilor

07 Ian 2005   •   00:00

Mai auzi cate un barbat plictisit: "De femeia asta greu scapi, se tine scai ca o lipitoare, este enervanta si pisaloaga". Saraca lipitoare, ce afront i se aduce, uitand-se faptul ca acum o vreme lipitorile ii ajutau pe suferinzi, alinandu-le unele boli.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

Erau puse lipitorile pe pielea bolnavilor si le sugeau sange, iar omul simtea un reviriment. Unii readuc in actualitate lipitorile ca metoda terapeutica. Cu atat mai mult, cu cat stiinta a descoperit si explicatii pentru efectele binefacatoare ale acestora. Cand lipitoarea suge pana la 10 mililitri de sange, trimite un semnal organismului sa fabrice sange proaspat si aceasta stimulare provoaca o stare de bine, iar usoara durere a intepaturii inseamna un factor reflexogen. Lipitorile fac ca sangele sa se inchege mai greu, cheagurile se topesc prin fluidizare. In timp ce suge sange, lipitoarea introduce in corpul omului vreo 72 de substante cu efecte antiinflamatoare, antibacteriene, analgezice.

Lipitorile emana si niste eco-semnale de 40-250 de kiloherzi, care obliga celulele organismului uman sa vibreze la unison. Cei care au reinviat terapiile cu lipitori sustin ca asezarea lor pe zona cervicala imbunatateste microcirculatia cerebrala. Acel efect de revigorare a microcirculatiei este intr-un fel explicatia ca lipitorile au fost bine venite in cazurile de varice, tromboflebite, arterite. Se afirma ca datorita efectului pozitiv asupra microcirculatiei, lipitorile puse langa ochi ar imbunatati starea glaucomului, stiut fiind faptul ca in aceasta boala creste tensiunea oculara. Unii terapeuti pun lipitorile pe torace si vizeaza efecte benefice in cazurile de infarct, boli cardiovasculare, angina pectorala, hipertensiune. Lipitorile s-au dovedit utile, zic acei terapeuti deveniti suporterii lor, si in sciatica, hernie de disc, artroza, anexite, prostatite, tulburari sexuale.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă lipitorile