Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Accidentul vascular cerebral (AVC) face victime şi printre copii. Ce-i drept mai rar, dar tocmai de aceea este necesar profesionalism în condiţiile în care un diagnostic corect şi prompt poate limita considerabil riscul sechelelor. Atenţionarea este motivată de faptul că întârzierea diagnosticului duce la creşterea costurilor, la instalarea unor handicapuri severe şi la bulversarea familiei copilului afectat de AVC.
AVC peturbă fluxul sanguin şi, deci, aportul de oxigen la nivelul creierului. AVC poate duce la obturarea unui vas de sânge şi în acest caz vorbim de AVC ischemic, numit şi infarct cerebral; sau poate duce sau la o ruptură şi este un AVC hemoragic, numit şi hemoragie cerebrală. Ischemic sau hemoragic, AVC reprezintă o urgenţă medicală, riscul sechelelor fiind condiţionat de timpul cât neuronii sunt privaţi de oxigen.
În timp ce la adult 80% dintre AVC sunt ischemice, cauzate în special de ateroscleroză sau de o patologie cardiacă, la copil, AVC are cauze multiple: boli ale sângelui (drepanocitoză - boală ereditară - tulburări de coagulare) sau ale inimii, anomalii ale vaselor cerebrale (maladia Moya Moya), malformaţie locală (arterită, anevrism...), traumatism cranian, infecţie, tumoare... Sunt multe cauze, remarcă profesorul Marc Tardieu, neuropediatru, şeful serviciului de neuropediatrie al Spitalului Bicetre (AP-HP) din Paris.
La copilul de peste 10 ani, simptomele AVC sunt similare celor înregistrate la adult: paralizie sau reducerea sensibilităţii unui membru sau a unei părţi a corpului sau a feţei, tulburări de vorbire, dureri de cap, chiar comă... La copilul mic, AVC este însoţit de probleme motorii, de vorbire şi de sensibilitate, toate greu de reperat. La nou-născut se observă convulsii, paralizie. AVC-ul poate avea loc în timpul sarcinii sau imediat după naştere, fără simptome marcante. În primele săptămâni de la naştere, nou-născutul pare normal. Dar la trei-cinci luni, un RMN cerebral poate evidenţia cicatricea provocată de un AVC perinatal. Dar uneori, acest tip de AVC este evidenţiat abia după ce copilul a împlinit doi ani.
La copilul mare, recuperarea după un AVC este similară celei aplicate adultului. La copilul mic, presupune competenţe speciale asigurate de servicii de neuropediatrie: şedinţe de reeducare psihomotrică de la două luni, şedinţe de ortofonie de la opt luni.
AVC la copil înseamnă o încercare pe termen lung. De multe ori, un părinte trebuie să decidă să renunţe la job sau să lucreze cu program redus pentru a fi alături de copil. Kinetoterapeuţi specializaţi în recuperarea copiilor sunt foarte puţin chiar în ţările cu sisteme medicale puse la punct. Un nou-născut cu AVC descoperit la două luni, poate fi un copil care la cinci ani abia se poate folosi de mâna afectată, poate avea o diferenţă de dezvoltare între partea dreaptă şi cea stângă a corpului. Comparativ cu adulţii, copiii afectaţi de AVC prezintă un risc mai mare de epilepsie, consecinţele cognitive putând fi evidenţiate mai târziu. Consecinţele pe termen lung al AVC sunt diverse şi sunt influenţate de zona creierului care a fost afectată.
