x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atentie, caine bun

Atentie, caine bun

09 Mai 2005   •   00:00

SANATATEA FAMILIEI
In fiecare dintre noi exista dorinta de a avea un animal pe langa sau chiar in casa. Iar romanii, cu mici exceptii, prefera cainele sau pisica. Animalul de companie poate fi un camarad credincios pentru o persoana singura, un prieten fidel unui copil...

  • de MAGDA MARINCOVICI

  • Un nou membru al familiei. Pentru a se crea acest gen de relatie este nevoie de chibzuinta. Pentru ca a lua un animal de companie este o decizie care trebuie bine cantarita. Ea implica numeroase responsabilitati. Animalul din casa nu trebuie confundat cu o pereche de pantofi. Ii cumperi si, daca te-ai plictisit, ii abandonezi intr-un colt al casei. Frecvent dupa ce este adus acasa, parintii si copiii isi dau seama ca nu sunt pregatiti pentru noul membru al familiei lor.

    Doctorul Mariana Mardarescu, coordonatorul Centrului Antirabic din cadrul Spitalului Colentina, iubeste animalele, are doi caini, si ca medic se ocupa de o parte din patologia infectioasa provocata de contactul mai mult sau mai putin violent dintre om si animal. Asadar, sfaturile date sunt dintre cele mai pretioase. Animalul de companie trebuie sa fie compatibil cu tipul de comportament al stapanului. Nu vom alege un animal de talie mare caruia i se va oferi un spatiu extrem de mic de miscare. Acest aspect poate determina reactii violente din partea animalului. Nu trebuie redus animalul la un obiect de joaca pentru copil. El trebuie mai intai ingrijit din punct de vedere al sanatatii. Trebuie spalat, deparazitat, vaccinat.

    Doctorul Mardarescu avertizeaza ca a crescut numarul persoanelor muscate de animalele lor de companie, care vin la Centrul Antirabic. Surpriza este ca foarte multi stapani din mediul urban au animale in casa nevaccinate. De ce? Raspunsul il dau chiar adultii sau copilul. A luat un bat si l-a batut, a aruncat cu apa pe caine, a vrut sa-i dea foc la coada... Din pacate, uitam sa fim civilizati cu animalul de langa noi. Modul nostru de comportament se reflecta in comportamentul animalului. Daca il invatam sa atace, atunci il izolam de restul familiei. Sa nu uitam ca sunt rase de caini care prin definitie sunt agresive.

    Carnetul de sanatate

    Medicul veterinar Traian Leau, conferentiar doctor la Facultatea de Medicina Veterinara, spune ca animalul de companie trebuie sa aiba un carnet de sanatate cu ajutorul caruia tinem evidenta vaccinarilor si deparazitarilor. Exista carnete de sanatate tipizate, dar in lipsa acestora stapanul isi poate intocmi unul in care va nota bolile, vaccinurile... Stapanul trebuie sa stie ca in primele saptamani cainele, pisica sunt extrem de vulnerabili, daca nu sunt alaptati de o "mama" care sa transmita anticorpii necesari in lupta cu noul mediu de viata. Conf. dr. Traian Leau atrage atentia ca in primele saptamani de viata animalul nu poate fi vaccinat, deoarece nu raspunde la acesta. Daca totusi puii fac parvoviroza sau jigodie pot fi ajutati prin administrarea unor seruri. Sunt seruri imune pentru jigodie sau parvoviroza, utile doar in fazele incipiente ale bolii.

    Asadar, pana la 4-5 saptamani se folosesc seruri imune pentru boli virale si antibiotice pentru bolile bacteriene.

    La 6 saptamani va fi vaccinat contra parvovirozei, boala extrem de grava la aceasta varsta. Vaccinul nu confera imunitate totala.

    La 8 saptamani, animalului de casa i se va administra un vaccin polivalent, urmat la 12 saptamani de rapel. Este un vaccin de intarire, protector impotriva a sapte boli.

    Prin lege stapanul are obligatia sa-si vaccineze antirabic animalul. De regula acest vaccin se efectueaza dupa primele 4 luni de viata. Sunt persoane care de la inceput solicita vaccinul polivalent pentru a menaja animalul de mai multe intepaturi. Conf dr. Traian Leau recomanda "la inceput vaccinul cu mai putine valente si apoi pe cel polivalent. Deoarece vaccinul monovalent imunizeaza mult mai bine".

    DEPARAZITARE. Dr. Traian Leau spune ca deparazitarea in mod corect se efectueaza numai dupa ce animalul a fost consultat de medicul veterinar. Daca nu sunt semne clinice, prima deparazitare se face la 5 saptamani. Apoi regula este: deparazitare ori de cate ori e nevoie. Aceasta presupune vigilenta din partea stapanului, care poate sesiza in timp util orice simptom suspect. Abuzul de medicamente si supunerea animalului la reprize de deparazitare nejustificate diminueaza imunitatea.

    UNICA. Sectia de parazitologie de la Spitalul Colentina este unica in Romania, aici existand 25 de paturi. Se inregistreaza cateva cazuri noi pe saptamana, in timp ce in Germania se semnaleaza un caz nou la cateva luni. Tratamentul antiparazitar la om a fost pe lista de gratuitati. Dar aceste medicamente nu mai sunt gratuite, in conditiile in care frecventa bolilor este in crestere si cura de tratamente se ridica la cateva milioane de lei.

    PSIHOLOG. Pentru batranul singur, un caine inseamna un suflet caruia ii impartaseste bucuriile, grijile. Sunt de-a dreptul hazlii discutiile dintre un batran si animal. Pentru copil, animalul de companie reprezinta prietenul cu care imparte sentimente, sarcini. "Cunosc copii care sufera de singuratate, tocmai pentru ca parintii nu mai gasesc nici macar acele doua minute pentru a sta cu el in camera. Pentru acesti copii animalul de companie umple acest gol", spune psiholog Odette Chirila.

    SFATUL MEDICULUI
    Doctor Lia Cavaropol, medic specialist dermatolog la Institutul "Matei Bals", spune ca "indiferent daca sunt sau nu vaccinate, animalele de companie pot transmite stapanului afectiuni cutanate infectioase (micoze). Acestea pot fi insesizabile la animal. Atat animalul, cat si stapanul trebuie tratati. Cazurile de micoze de acest gen sunt extrem de frecvente. Se manifesta sub forma de leziuni cutanate eritomatoase, rotunde, puriginoase care se maresc. Ele prezinta riscul suprainfectarii."

    STIATI CA
    Doctorul Carmen Michaela Cretu, seful Sectiei de boli parazitare din cadrul Spitalului Clinic Coletina, ne asigura ca daca se respecta toate regulile deparazitarii, pericolul transmiterii de boli de la animalul de companie la membrii familiei este redus.

    Dar pericolul se contureaza in timp. Cand este scos afara cainele se poate infecta de la alti caini nevaccinati si nedeparazitati. Cainele elimina oua infectante prin fecale. Ouale patrund in organism si dezvolta larve localizate la nivelul unor organe. Toxocaroza si hidatidoza sunt printre cele mai frecvente boli transmise de la animal la om. Ele au evolutie diferita, sunt provocate de paraziti diferiti, dar au ca numitor comun sursa: fecalele cainelui. 80% dintre chisturile hidatice au localizare in ficat si plaman. Daca depasesc cele doua filtre, larvele pot migra spre alte organe. Sunt persoane infectate asimptomatice, descoperite intamplator. Dar si persoane la care larvele s-au localizat, de exemplu, la nivelul ochiului si in doua-trei zile isi pierd vederea.
    ×
    Subiecte în articol: animalul companie saptamani