Boala care face dinţii să se clatine, de îi scoţi cu degetele

Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un semnal de alarmă: circa 70% din populaţia lumii suferă de parodontoză şi se ajunge la şubrezirea danturii încât dinţii cad foarte uşor.

De fapt, parodontoza este doar o formă din ansamblul bolii numite parodontopatii, cu o frecvenţă de 12% din totalul acestor manifestări. Populaţia însă denumeşte suferinţa aceasta a danturii parodontoză, aşa că şi noi o vom numi aşa pentru a fi mai uşoară înţelegerea maladiei. Dinţii sunt prinşi într-un ţesut elastic, numit parodonţiu. El este alcătuit din fibre elastice ca un hamac, parodonţiul având rol de amortizor. Prima etapă a bolii parodontoză este inflamaţia parodonţiului, fibrele elastice se relaxează şi dintele începe să se clatine. Gingia se retrage, dintele rămâne doar  jumătate înfipt în osul gingiei. Dintele joacă în locaşul lui ca stâlpii unui gard vechi, ei se clatină şi ajung să fie scoşi cu mâna. În locaşul lărgit al rădăcinii intră astfel şi microbi, apare şi acidul şi se accentuează şubrezirea, mişcarea dinţilor. Tartrul irită şi el parodonţiul şi inflamaţia se accentuează. Semnul de început al parodontozei este sângerarea gingiilor, la periaj sau chiar de la sine. Se simte un halou al gurii, un miros urât, există un gust rău în gură. Dacă rădăcina dintelui se mai află cu o treime în osul gingiei, medicul stomatolog face o stimulare a osului cu substituenţi osoşi, cu masaj, cu o curăţare a tartrului. Această tencuire a rădăcinii, o solidificare a dintelui, durează circa 1-2 luni, dintele se clatină mai puţin. Din păcate, suferinzii de parodontoză se prezintă târziu la stomatolog, sunt în faza pierderii a numeroşi dinţi, chiar a întregii danturi. Atunci singura soluţie rămâne implantul dentar.

Se implantează şuruburi metalice în osul gingiei, se lasă o perioadă ca gingia să asimileze piesele acestea metalice. Apoi, pe acest ax, se pune o căciulă, numită bont, peste care se poate aplica orice fel de proteză.