Cine eşti dumneata, Domnule Suflet?

Refuz să accept unele păreri că totul pe lumea asta e material, că în jurul nostru se află lemn, piatră, material plastic, geamuri, fier, fără să fie undele acelea pornite din inefabilul suflet. Şi marii savanţi care au pătruns până în miezul atomului au ajuns undeva unde au ridicat privirea spre cer şi şi-au dat seama că mai presus de materie este dumnezeirea, că nu se poate să nu fie luat în calcul sufletul.

efuz să cred că teoria chimică a dragostei este singura explicare a ei. Zic unii că iubirea dintre un bărbat şi o femeie este de fapt potrivirea hidrocarburilor bărbatului cu hidrocarburile femeii preferate. Cum naiba să crezi că nu există suflet, că nu există poezie şi că atunci când El se plimbă de mână cu Ea, iubita, pe aleile unui parc cu frunze ruginii este vorba despre o chemare a lanţului carbon-hidrogen din fiinţa bărbatului cu lanţul carbon-hidrogen din fiinţa femeii. L-am întrebat pe marele profesor Radu Rogozea, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, făcând parte din Asociaţia SUA de studiere a creierului şi fiind şeful Centrului de luptă împotriva epilepsiei, cum este cu creierul, cu sufletul şi cu întâmplările greu explicabile. După ce mi-a dat o mulţime de exemple aşezate pe fundaţiile ştiinţei, mi-a istorisit o întâmplare care te tulbură. Locuia până acum un an într-un bloc vizavi de Teatrul Bulandra de la Podul Izvor. În pragul Teatrului, de multă vreme stătea un câine. Când venea lumea la spectacol parcă ar fi fost cel care rupe bilete. Stătea conştiincios să intre toţi spectatorii. Când veneau şi cei întârziaţi, câinele simţea că şi-a făcut datoria faţă de Teatru şi se ducea la uşa profesorului Rogozea din blocul de vizavi. Marele medic îi dădea să mănânce şi câinele se odihnea un ceas-două în apartamentul profesorului. Apoi parcă simţea apropierea sfârşitului spectacolului şi cerea să iasă pe trotuar pentru a "supraveghea" plecarea spectatorilor. Când ultimul spectator pleca şi se stingeau luminile în teatru, câinele venea iarăşi şi "scărpina" cu ghearele uşa profesorului. Dormea toată noaptea în casa marelui medic şi a soţiei, o cardioloagă de mare valoare de la Fundeni, Doina Rogozea. Iar dimineaţa se ducea iar pe trotuar, să-şi îndeplinească misiunea de "slujbaş" al Teatrului Bulandra. Acum un an, profesorul Rogozea şi soţia au trebuit să se mute din blocul de la Podul Izvor. Se perpeleau ce vor face cu câinele şi s-au mai liniştit în ideea că-i vor aduce mâncare în fiecare zi.

A sosit şi ziua mutării. Câinele a stat pironit pe trotuar, petrecând cu privire tristă camioanele care mutau lucrurile familiei Rogozea. Când ultimul camion cu mobilă a plecat, câinele a murit pe trotuar. Ce să mai crezi? Cine era de fapt acest câine? Ce suflet exista în el?

Marele actor Florin Piersic, cu sufletul lui de primăvară care iubeşte tot ce e viaţă, tot ce e om, care iubeşte şi firul de iarbă, e normal că s-a ataşat mereu puternic de caii care îl slujeau în filme. A fost Florin Piersic şi haiducul Pintea, şi haiducul Şaptecai, şi justiţiarul Mărgelatul. Unul dintre caii care i-au fost tovarăşi a îmbătrânit şi a fost dus în nişte grajduri de la Sâmbăta, la poalele Făgăraşului. După ani şi ani, aflându-se în zonă, Florin s-a dus să-l revadă. Nici n-a apucat să păşească în grajd şi l-a simţit calul, care a început să freamăte şi să necheze, parcă râzând de fericire că-l va mângâia din nou pe bot şi-i va pieptăna coama Florin Piersic.