x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Consumul excesiv de sare afectează sistemul imunitar

Consumul excesiv de sare afectează sistemul imunitar

06 Mai 2021   •   10:00
Consumul excesiv de sare afectează sistemul imunitar
Sursa foto: pixabay.com

Consumul mare de sare afectează sistemul imunitar prin scăderea energiei, arată un studiu publicat în revista Circulation.

Clorura de sodiu folosită în exces la prepararea mâncării provoacă hpertensiune arterial și risc crescut de accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă, osteoporoză, cancer de stomac şi boli de rinichi.

''Desigur, primul lucru la care ne gândim este riscul cardiovascular. Dar mai multe studii au arătat că sarea poate afecta celulele imune în diferite moduri'', a spus co-autorul studiului Markus Kleinewietfeld, profesor asociat la Universitatea Hasselt din Belgia. În noul studiu, echipa lui Kleinewietfeld au efectuat mai multe experimente și au descoperit că în termen de trei ore de la expunerea la concentraţii mari de sare, celulele imune produceau mai puţină energie sau adenozin trifosfat (ATP).

Mitocondriile, centralele celulare, produc ATP din energia găsită în alimente folosind o serie de reacţii biochimice ATP alimentează apoi multe procese celulare diferite, cum ar fi alimentarea muşchilor și reglarea metabolismului. Astfel, cercetătorii au descoperit că niivelurile mari de sare inhibă un grup de enzime numite complexul II în reacţia în lanţ care produce ATP, ceea ce determină mitocondriile să producă mai puţin ATP. Cu mai puţin ATP, adică mai puţină energi), monocitele s-au maturizat în fagocite cu aspect anormal.
Cercetătorii au descoperit că aceste fagocite neobişnuite au fost mai eficiente în combaterea infecţiilor. Dar acest lucru nu este neapărat un lucru bun deoarece un răspuns imun crescut poate duce la mai multe inflamaţii în organism, ceea ce creşte riscul de boli de inimă.

Cercetătorii au efectuat apoi mai multe experimente pe oameni. Într-unul dintre acestea, bărbaţi sănătoşi au luat zilnic suplimente de sare de 6.000 de miligrame, adică de aproape trei ori mai mult decât cantitatea recomandată, timp de două săptămâni. Într-un alt experiment, un grup de participanţi au mâncat o pizza întreagă de la un restaurant italian.
Ei au descoperit că după ce au mâncat pizza, care conţinea 10.000 mg de sare, mitocondriile au produs mai puţină energie. Dar acest efect nu a fost de lungă durată. La opt ore după ce participanţii au mâncat pizza, analizele de sânge au arătat că mitocondriile lor funcţionau din nou normal.
Totuși, nu este clar dacă mitocondriile sunt afectate pe termen lung atunci când o persoană are în mod constant o dietă bogată în sare. Cercetătorii speră să înţeleagă dacă sarea poate avea impact asupra altor celule, deoarece mitocondriile există în aproape fiecare celulă din organism.

Dacă sarea afectează sistemul imunitar pentru o perioadă lungă de timp, acest lucru va duce la boli inflamatorii sau autoimune.

Cercetători din Germania au descoperit, în urmă cu câțtva ani, că nivelurile ridicate de sare din sânge pot avea un impact direct asupra funcţionării unui grup de celule ale sistemului imunitar cunoscute sub numele de monocite, precursoarele celulelor fagocite care identifică şi devorează agenţi patogeni şi celulele infectate sau moarte din organism.

×