Gânduri bune

"Este cumplit să-ţi pierzi copilul... şi eu, o noapte, aşa am trăit", mi-a spus Paul care stă de o lună la capul patului copilului său. La 2 martie a fost anunţat că băiatul lui cel mare a fost lovit de o maşină. Era pe trecerea de pietoni, mai avea trei metri până la trotuar, dar o tânără nu l-a văzut de la volanul BMW-ului şi l-a luat în plin.

Ce să zic... numai creştineşti nu ţi-s gândurile în cazuri de-astea. O noapte băiatul a fost în comă, iar părinţii s-au perpelit pe holul spitalului. A doua zi, tatăl şoferiţei a venit să se intereseze de starea băiatului şi s-a oferit să-i ajute, financiar. Dar Paul n-a vrut. "Pe ea n-am mai văzut-o de la accident, dar nici nu vreau s-o văd", mi-a spus el.

Nici când şi-a văzut copilul horcăind pe asfalt n-a avut porniri răzbunătoare. Era îngrozit. A ignorat-o şi a pornit în goană după Salvare. După noaptea de comă, au urmat altele şi altele de frânt mâini în rugăciuni. Copilul îşi revenea şi aluneca din nou în necunoştinţă. O fractură de bazin şi una craniană, cu hematomul aferent, îl ţintuiau în pat între inconştienţă, vărsături, ameţeli şi dureri.

Multă lume s-a rugat pentru copilul lui, neştiind cum l-ar putea ajuta altfel. Căci şi Paul împarte ajutorul cu multă dărnicie. Eu ştiu. Îşi pune la dispoziţie mâinile, picioarele... timpul, celor cărora le poate fi de folos. Şi-i mobilizează şi pe ceilalţi. Îmi amintesc de iarna geroasă a lui 2006 când m-a scos din casă, într-o seară, să găsim un adăpost unui om al străzii care îngheţa la colţul unei biserici. Era un ger de crăpau pietrele.

Şi altele... multe altele. N-am auzit un cuvânt pătimaş la adresa şoferiţei din partea lui. L-am auzit doar mulţumindu-I Lui Domnului că are copilul în viaţă. Înainte de Florii, băiatul s-a ridicat din pat. Hematomul s-a resorbit. "E miraculos!", mi-a spus el radiind, "e un miracol!".