Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
Tulburătoare versurile fratelui Grigore Vieru, marele poet de limbă românească aruncat de talciocurile infecte ale făcătorilor de istorie strâmbă dincolo de un hotar artificial, ce desparte România Mamă şi Basarabia. Pentru că limba este una din temeiniciile vieţii fiecărui om, cei care sunt duşi de furtunile destinului departe de ţara unde au văzut lumina suferă de dor de limba lor. Răscolitoare a fost povestirea unei românce frumoase căsătorite cu un bogătaş în Germania. Ea scria unor prieteni din ţară că în fiecare zi îşi pune problema cu ce maşină să se ducă la plimbare, având în curte un Mercedes, un BMW şi un Audi, dar ştiţi după ce tânjea? E de necrezut! Româncei frumoase, răsfăţată de bogăţie în Germania, îi era dor de ţară şi mistuitor de dor de limba românească: "Îmi doresc chiar o nenorocită de coadă din aceea la care te-aşezai de cu noapte să prinzi la Alimentara o pungă cu tacâmuri, dar să stau la coadă şi să aud în jurul meu vorbindu-se româneşte". Celor care sunt plecaţi de-acasă, care nu mai au sub tălpi pământul românesc le e dor teribil de ţară. De altfel, ştiinţa a pus şi în termenii concreţi ai datelor riguroase această legătură cu locul natal, care a moderat încă de la stră-străbunici până la omul de astăzi o structură a fiinţei, un mecanism al organismului, o alcătuire a sufletului care merg ca unse în mediul în care te-ai născut şi tu, şi strămoşii tăi. Astfel, omul se simte bine, are putere şi somn odihnitor dacă se află în locul în care s-a născut, pentru că fiinţa lui cu multe generaţii în urmă a fost acomodată cu apa şi pământul locului natal. Organismul lui se simte confortabil dacă bea lapte şi mănâncă o bucată de carne de la văcuţa care a păscut iarbă din pământul natal. Roadele pomilor trebuie să fi primit seva prin rădăcini de la glia strămoşească unde a văzut lumina zilei. Aşa a demonstrat cu date riguroase ştiinţa că un om este parte a teritoriului unde s-a născut el şi unde s-au născut strămoşii lui. Aşa că e de laudă şi recenta întâlnire pe care am avut-o cu o terapeută româncă din Germania, reîntoarsă acasă pentru a deschide o clinică modernă: "De 20 de ani, de când ne-am realizat în Germania, eu şi soţul meu, medic dermatolog, tânjim la momentul întoarcerii în ţara noastră. N-am putut niciodată uita că ne-am născut pe malurile Crişului". Şi nu pot uita nici destăinuirea doamnei majestuoase româncă plecată de mult şi trăitoare în Suedia: "Copiii mei au născut nepoţi în Suedia. Dar i-am învăţat ca primele lor cuvinte să fie româneşti. Sunt fericită când nepoatele vin seara să spună «Înger, îngeraşul meu» în româneşte şi încerc să le gătesc a doua zi ciorbă cu chifteluţe, că uită mereu să le spună perişoare".
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
Tulburătoare versurile fratelui Grigore Vieru, marele poet de limbă românească aruncat de talciocurile infecte ale făcătorilor de istorie strâmbă dincolo de un hotar artificial, ce desparte România Mamă şi Basarabia. Pentru că limba este una din temeiniciile vieţii fiecărui om, cei care sunt duşi de furtunile destinului departe de ţara unde au văzut lumina suferă de dor de limba lor. Răscolitoare a fost povestirea unei românce frumoase căsătorite cu un bogătaş în Germania. Ea scria unor prieteni din ţară că în fiecare zi îşi pune problema cu ce maşină să se ducă la plimbare, având în curte un Mercedes, un BMW şi un Audi, dar ştiţi după ce tânjea? E de necrezut! Româncei frumoase, răsfăţată de bogăţie în Germania, îi era dor de ţară şi mistuitor de dor de limba românească: "Îmi doresc chiar o nenorocită de coadă din aceea la care te-aşezai de cu noapte să prinzi la Alimentara o pungă cu tacâmuri, dar să stau la coadă şi să aud în jurul meu vorbindu-se româneşte". Celor care sunt plecaţi de-acasă, care nu mai au sub tălpi pământul românesc le e dor teribil de ţară. De altfel, ştiinţa a pus şi în termenii concreţi ai datelor riguroase această legătură cu locul natal, care a moderat încă de la stră-străbunici până la omul de astăzi o structură a fiinţei, un mecanism al organismului, o alcătuire a sufletului care merg ca unse în mediul în care te-ai născut şi tu, şi strămoşii tăi. Astfel, omul se simte bine, are putere şi somn odihnitor dacă se află în locul în care s-a născut, pentru că fiinţa lui cu multe generaţii în urmă a fost acomodată cu apa şi pământul locului natal. Organismul lui se simte confortabil dacă bea lapte şi mănâncă o bucată de carne de la văcuţa care a păscut iarbă din pământul natal. Roadele pomilor trebuie să fi primit seva prin rădăcini de la glia strămoşească unde a văzut lumina zilei. Aşa a demonstrat cu date riguroase ştiinţa că un om este parte a teritoriului unde s-a născut el şi unde s-au născut strămoşii lui. Aşa că e de laudă şi recenta întâlnire pe care am avut-o cu o terapeută româncă din Germania, reîntoarsă acasă pentru a deschide o clinică modernă: "De 20 de ani, de când ne-am realizat în Germania, eu şi soţul meu, medic dermatolog, tânjim la momentul întoarcerii în ţara noastră. N-am putut niciodată uita că ne-am născut pe malurile Crişului". Şi nu pot uita nici destăinuirea doamnei majestuoase româncă plecată de mult şi trăitoare în Suedia: "Copiii mei au născut nepoţi în Suedia. Dar i-am învăţat ca primele lor cuvinte să fie româneşti. Sunt fericită când nepoatele vin seara să spună «Înger, îngeraşul meu» în româneşte şi încerc să le gătesc a doua zi ciorbă cu chifteluţe, că uită mereu să le spună perişoare".
