x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Jumătate dintre reţetele de antibiotice nu sunt justificate

Jumătate dintre reţetele de antibiotice nu sunt justificate

07 Apr 2011   •   16:30

În Romania, aproximativ 50% dintre prescriptiile de antibiotice sunt nejustificate, atrag atentia reprezentantii Institutului de Sanatate Publica din Bucuresti. Principalele cauze de crestere a rezistentei microbiene in Romania sunt automedicatia, prescriptiile nejustificate facute de unii medici sau farmacisti dar si introducerea antibioticelor in hrana animalelor.

In acest sens trebuie sa stim ca antibiotice exista si in carnea  animalelor. Chiar daca din 2008, in UE a fost interzisa folosirea antibioticului la animale, totusi in multe state ale lumii persista aceasta practica, a afirmat medicul Victor Olsavszky, reprezentant OMS in Romania. Intr-un clasament al continutului de antibiotice din carne pe locul intai se afla carnea de pui, urmata de carnea de porc, apoi carnea de vita sI, pe locul al patrulea, carnea de miel, a mai precizat reprezentantul OMS in Romania.

O alta problema intalnita in Romania este abuzul de antibiotice, aspect demonstrat  de un eurobarometru realizat in 2010. Astfel, romanii se afla pe locul patru in UE in ceea ce priveste consumul de antibiotice, peste 50% declarand ca au luat un astfel de medicament. In ceea ce priveste motivul tratamentului cu antibiotic, 40% dintre romani au declarat ca astfel au vrut sa scape de un guturai, in conditiile in care aceste medicamente nu se administreaza contra virusurilor care cauzeaza guturaiul.

OMS atrage atentia ca din cauza utilizarii neadecvate si a abuzului, antibioticele pot deveni ineficace intrucat bacteriile dezvolta rezistenta. De exemplu, printre microbii rezistenti la antibiotice se numara: Escherichia coli, Klebsiella Pneumoniae, Myobacterium tuberculosis (cauza TBC), Staphylococcus aureus si Streptococcus pneumoniae. 

Rezistenta la antibiotice duce la cresterea morbiditatii si a mortalitatii. Astfel,  25.000 de oameni mor anual in UE, Norvegia si Islanda, din cauza unor infectii bacteriene obisnuite, rezistente la antibiotice.

Gabriel Popescu, medic la Institutul National de Boli Infectioase “Prof. Dr. Matei Bals”, ne recomanda:

- sa nu luam antibiotice decat la recomandarea medicilor

- sa nu preseze medicul sa ii recomande antibiotice daca acesta nu considera necesar

- daca i se prescriu antibiotice sa urmeze ritmul sI durata tratamentului prescrise de medic (sa nu il scurteze sau sa il prelungeasca nejustificat).

“Rezistenta la agenti antimicrobieni” a fost tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Sanatatii, celebrata la 7 aprilie. Sub sloganul “Actioneaza astazi ca sa poti vindeca sI maine”, Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia asupra abuzului de antibiotice.

×