x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Legătura dintre CANCER și boala PARKINSON (STUDIU)

Legătura dintre CANCER și boala PARKINSON (STUDIU)

21 Iun 2015   •   15:57
Legătura dintre CANCER și boala PARKINSON (STUDIU)
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Boala Parkinson poate fi asociată statistic cu 16 tipuri de cancer, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii din Taiwan, publicat în JAMA Oncology şi citat de economictimes.indiatimes.com.

Cercetătorii au folosit baze de date a asigurarilor de sănătate din Taiwan pentru a construi un grup de studiu final format din 62.023 de pacienţi nou diagnosticaţi cu Parkinson din anul 2004 până în 2010 şi 124.046 de participanţi cuprinşi într-un grup de control fără nici un caz de Parkinson.

A fost un efort de explicare a aceastei asocieri unei populaţii din Asia de Est, deoarece cea mai mare parte din cercetarea prealabila a fost efectuată în rândul populaţiilor din Vest, precizează sursa citată.

"Pe baza acestui studiu la nivel naţional cu privire la asocierea dintre boala Parkinson şi riscul de cancer, putem concluziona ca Parkinsonul este un factor de risc pentru cancer în Taiwan", a declarat Pan-Chyr Yang de la National Taiwan University College of Medicine, Taipei.

În acest studiu, numai cancerul de sân, cel ovarian şi cel tiroidian nu sunt asociate cu boala Parkinson, este concluzia cercetătorilor.

Însă Parkinsonul a apărut asociat (prin rate crescute ale hazardului) cu 16 alte tipuri de cancer, inclusiv cu tumori maligne cerebrale, cancere ale tractului gastrointestinal, cancere pulmonare, unele forme de cancer hormonal, cancere ale tractului urinar, limfom/ leucemie, melanom şi alte tipuri de cancer de piele.

Specialiştii au declarat că sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica dacă constatările lor pot fi aplicate şi altor populaţii din Asia de Est.

"Cele mai izbitoare diferenţe între studiul nostru şi cele anterioare, efectuate pe populaţii din Vest, sugerează importanţa etnicităţii şi expunerile de mediu în patogeneza bolii", a precizat Yang, citat de economictimes.indiatimes.com.

×