Riguros, constiincios, organizat, obsedat sa atinga perfectiunea. Asa il descriau contemporanii pe omul de stiinta si de cultura Francisc Rainer. Anatomia si biologia i-au servit lui Rainer pentru descifrarea fiintei umane in toata complexitatea ei. Institutul de Antropologie pe care l-a infiintat la Bucuresti este rezultatul a decenii de munca asidua si de nenumarate studii.
LA CATEDRA
17 ani a fost medic internist la Spitalul Coltea. In paralel, Rainer a avut o intensa activitate de cercetare. Impreuna cu sotia sa Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din Romania, Francisc Rainer a asigurat intre 1914 si 1918 asistenta chirurgicala a ranitilor in razboi. In aceeasi perioada a condus Spitalul Filaret, actualul Spital de Pneumologie "Marius Nasta". In 1913, Rainer era deja un reputat anatomist, iar renumele i s-a dus pana la Iasi, unde a fost chemat ca profesor sef al catedrei de anatomie a Facultatii de Medicina. In 1920 a obtinut acelasi post la Facultatea de Medicina din Bucuresti, unde a profesat pana la pensionare. O alta mare realizare a fost intemeierea Institutului de Anatomie de la Iasi si, mai tarziu, a unei institutii similare pe langa Facultatea de Medicina din Bucuresti.INSTITUTUL
Detinand deja o ampla colectie de antropologie, in 1939, Rainer a solicitat Consiliului Profesoral al Facultatii de Medicina intemeierea unui institut de antropologie. Abia in 1942 a fost aprobata infiintarea institutului pentru care Rainer a facut o serie de studii la Atena, Stockholm, Londra si Madrid. A contribuit la noua institutie cu piese anatomice si cu o vasta biblioteca. "Pentru a cunoaste omul contemporan din zona carpato-danubiana, intre anii 1928 si 1932 a facut, impreuna cu Dimitrie Gusti, intemeietorul sociologiei romanesti, ample cercetari in trei zone montane din provinciile traditionale romanesti: Bucovina, Moldova si Ardeal. Rezultatele cercetarilor au fost adunate in lucrarea «Anchete antropologice in trei sate romanesti din Carpati», considerata prima lucrare romaneasca in acest domeniu", ne spune dr. Terentiu-Tiberiu Vlad, membru al Societatii Romane de Istoria Medicinei. Nu doar domeniul medical l-a preocupat pe Rainer. El a publicat lucrari de stiinta si cultura: "Goethe, omul de stiinta", "O nota realista curioasa in arta plastica a templului din Egina" si mai multe articole in Publicatiile Institutului Regal de Cercetari Stiintifice. A publicat si lucrari referitoare la educatia fizica, Rainer fiind si profesor la Institutul National de Educatie Fizica.Citește pe Antena3.ro