Răspunderea medicului în cazul operațiilor estetice eșuate

Printre statele care joacă un rol important în dezvoltarea acestui sector amintim Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania, Rusia. Mai mult, aşa cum menționează raportul Societăţii Internaţionale a Chirurgilor Plasticieni (ISAPS), citat de publicaţia "The Economist", România ocupă locul 17 la nivel mondial, depășind țări precum Marea Britanie, în ceea ce privește numărul intervențiilor estetice raportat la mia de locuitori. 

Totodată, s-a constat şi faptul că există o cerere exponenţială pentru Botox și umpluturi dermice, cum ar fi Restylane, datorită rentabilității acestora. Plus, tot mai multe clinici medicale și saloane de înfrumusețare oferă asemenea proceduri, contribuind la creşterea numărului persoanelor interesate. Pe de altă parte, ţinând cont de acest context, a putut fi observată cu uşurinţă înmulţirea cazurilor de malpraxis medical. Prin urmare, inclusiv medicii esteticieni, sau după caz, chirurgii esteticieni/plastici, pot fi traşi la răspundere pentru erorile lor, bineînţeles cu respectarea anumitor condiţii.

Ce se înţelege prin malpraxis medical?

Potrivit art. 653 alin. 1, lit. b) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (republicată), malpraxisul medical reprezintă aşa numita “eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.” Cu alte cuvinte, malpraxisul poate fi definit ca eroarea profesională ce duce la cauzarea unor pagube pacienților, repararea acestora fiind suportată pe latură civilă de personalul medical sau furnizorul de servicii și produse medicale, (sanitare sau farmaceutice). 

În principiu, factorii care generează astfel de cazuri înregistrează o gamă largă de posibilități, la fel ca persoanele implicate, de o parte sau de alta, în realizarea actului medical. Reținerea unei atitudini culpabile imputabile profesionistului implică practic lipsa unui nivel rezonabil de cunoștințe, grijă, atenție, preocupare și aptitudini cerute sau după caz, deținute în mod normal de toți membrii breslei respective, caracteristice specialității și întâlnite frecvent în cadrul comunității, adică standardul terapeutic.

Noţiunea de standard terapeutic reprezintă o condiţie obiectivă care trebuie îndeplinită şi în legătură cu care se fac aceleaşi verificări întâlnite atunci când ne referim la temeiul răspunderii civile delictuale, cât şi în cazul invocării răspunderii civile contractuale. În acest sens, doctrina europeană precizează că medicul trebuie să acționeze în conformitate cu cerințele profesiei în specialitatea respectivă, şi nu doar în conformitate cu practica comună acceptată în virtutea obișnuinței, făcând în acest sens eforturi sugestive pentru a se informa cu privire la progresele înregistrate în domeniul medical, cât  şi pentru a dobândi îndemânarea şi experienţa necesară pentru a aplica în mod corespunzător metodele, tehnicile şi procedurile noi.

Totodată, prin intermediul actului normativ mai sus amintit (art. 654 alin. 1 din Legea 95/2006) însuși legiuitorul român prevede în mod expres existența obligației profesionale a cadrelor medicale, respectiv: „medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituții furnizoare de servicii medicale au obligația acordării asistenței medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituției, potrivit reglementarilor legal”.

Dar răspundere în caz de malpraxis?

În principiu, malpraxisul medical atrage o gamă largă de răspunderi posibile, între acestea şi noțiunea de răspundere legală existând o relaţie de tipul parte-întreg,  adică profesională (inclusiv răspunderea disciplinară), civilă, contravențională și/sau penală (art. 310 din Legea nr. 95/2006). Astfel, în cazurile grave, când vorbim despre o vătămare asupra sănătății persoanei sau când rezultatul final a fost reprezentat chiar de moartea pacientului, medicul poate răspunde penal în caz de malpraxis medical.

De exemplu,  tânără din Brăila, în vârstă de 36 de ani a decedat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Andrei” din Galaţi, care a murit în urma unei operaţii de liposucţie la clinica „Hyperion”. Medicul C.D, cel care a realizat intervenţia chirurgicală, nu este specialist în chirurgie plastică şi reparatorie, ci în chirurgie buco-maxilo-facială. C.D. ar fi urmat un rezidenţiat în chirurgie plastică şi reparatorie la Facultatea de Medicină din Iaşi, fără însă a susţine şi examenul de absolvire. Medicii legişti au efectuat autopsia cadavrului, iar din certificatul medico-legal reiese că motivele morţii au fost: „şoc toxico septic, bronhopneumonie, peritonită generalizată cu abces interhepatofrenic şi bulb frenic drept operat, precum şi perforaţie enterică post lipoaspiraţie abdominală”.

Un aspect important, conform legislației în vigoare, răspunderea aparține, de regulă, medicului, farmacistului sau producătorului, importatorului, distribuitorului, comerciantului de produse ori servicii medico-sanitar farmaceutice (în anumite situaţii) sau în subsidiar unității spitalicești sau farmaciei.

Totodată, Legea 172/2006 pentru completarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România menţionează obligativitatea încheierii de asigurări de răspundere civilă medicală, de către persoanele fizice calificate în sensul prestării de servicii medicale, în scopul despăgubirii persoanelor pe care le-au prejudiciat că urmare a furnizării de servicii de asistență medicală neadecvată. Simultan, actul normativ menţionează şi faptul că ,,prin asistență medicală adecvată se înțelege folosirea cunoștințelor, echipamentelor medicale, a întregului instrumentar, a medicamentelor şi urmărirea întocmai a procedurilor specifice fiecărui caz care necesită această asistență, așa cum sunt stabilite conform instrucțiunilor de folosire, a prescripțiilor sau prin standardele privind acordarea de asistență medicală."

Ce înseamnă practic răspunderea civilă a medicului estetician?

Este necesar ca pacientul, victima malpraxisului medical, să cunoască faptul că atragerea răspunderii personalului medical implicat nu se realizează automat (în cazul nostru estetician) și/sau a unității spitalicești, ci presupune două etape fundamentale, după cum urmează:

• Stabilirea existenței unui caz de malpraxis, altfel spus vorbim despre introducerea unei acţiuni pe rolul instanței competente care urmăreşte constatarea cazului de malpraxis,
• Dovedirea prejudiciului suferit moral şi/sau material, şi în funcție de hotărârea instanţei, obligarea medicului de a plăti daune materiale și/sau după caz morale.

Răspunderea civilă medicală poate opera în mod corespunzător dacă următoarele condiții sunt îndeplinite, respectiv:

• Existenţa unei erori generatoare de prejudicii din cauza unor factori declanşatori precum neglijență, imprudență sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, în cadrul unor proceduri de prevenție, diagnostic sau tratament,

Spre exemplu, o pacientă care a suferit o intervenţie chirurgicală la nas în cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi a dat în judecată atât unitatea sanitară, cât şi medicul care a realizat intervenţia respectivă. Potrivit acesteia, după trei intervenţii chirurgicale înfăptuite de medicul X, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit semnificativ. Ulterior, pacienta a primit din partea unui alt specialist următorul diagnostic: deformarea piramidei nazale şi îngroşarea „în mod excesiv a mucoasei nazale”. Pentru suferinţa cauzată, victima a cerut despăgubiri de aproximativ 300.000 lei, respectiv 270.000 lei daune morale şi 30.000 lei daune materiale.

• Nerespectarea cadrului legal privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale, dacă aceste elemente au contribuit la determinarea prejudiciilor,

De pildă, am vorbi despre un asemenea caz dacă medicul estetician înainte de realizarea procedurii de mărire şi ridicare pomeţi nu a informat corespunzător pacienta X în legătură cu eventualele riscuri care pot apărea după finalizarea intervenţiei. După ce aceasta îşi dă consimțământul în legătură cu procedura medicala menţionată anterior fără a cunoaște în totalitate riscurile la care se expune, apar diverse complicaţii pe care dacă le ar fi cunoscut, procedura medicală nu ar fi avut loc.

• Depășirea limitelor competenței, bineînţeles ţinând cont de prejudiciile create,

De exemplu, cazul medicului X care a fost condamnat de Curtea de Apel Galați la trei ani de închisoare cu executare şi interdicţia de a exercita profesia pentru un interval de patru ani, privind un dosar în care a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă  în legătură cu decesul unei paciente de 37 de ani. Medicul în cauză a realizat asupra acesteia o liposucţie într-o clinică privată. La momentul respectiv, specializarea medicului fiind de fapt chirurgie maxilo-facială.

Orice eroare poate atrage răspunderea medicului estetician?

Potrivit cadrului legal în vigoare nu orice comportament necorespunzător eroare al medicului poate atrage răspunderea acestuia. În principiu, sunt luate în vedere acţiunile care fac parte din următoarele categorii:

- Fapte produse din neglijență, imprudență sau cunoștințe medicale insuficiente în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament,

- Cele produse din nerespectarea dispozițiilor legale privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale,

- Ultima categorie, acţiuni care vizează depășirea limitelor competenței, excepţie cazurile urgente în care nu este disponibil personal medical care deţine competența necesară.

Din perspectiva intervențiilor estetice, putem observa o creştere exponenţială a situaţiilor care fac parte din prima categorie, respectiv prejudicii generate de neglijență, imprudență sau slabe/insuficiente cunoștințe medicale.

Un alt exemplu relevant, cazul falsului medic specialist în chirurgie plastică Y care a exercitat fără drept profesia de doctor, inducând în eroare mai multe persoane, asupra cărora a şi realizat intervenţii chirurgicale. Potrivit rechizitoriului procurorilor, începând din martie până în decembrie 2018, falsul medic ar fi operat nu mai puţin de 19 paciente, în cadrul unei clinici din Municipiul București. Conform PJS1, în aceeași perioadă, bărbatul ar fi indus în eroare nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică.

Astfel, chirurgia estetică se remarcă, de regulă, mai mult prin frecvența litigiilor în temeiul executării necorespunzătoare a obligațiilor profesionale, de natură contractuală, decât prin gravitatea acestora. Cu toate că, în  faţa chirurgului estetician pacienții nu vin pentru a fi vindecați, ci pentru a-şi îmbunătăți semnificativ aspectul fizic şi starea de spirit, de multe ori o astfel de intervenție chirurgicală se dovedește a fi o sursă importantă de nefericire, datorită fie unui rezultat sub așteptări, fie unei lacune de comunicare cu medicul plastician, fie chiar şi unor reacţii post-operator neaşteptate ale pacientului.

De mentionat, executarea necorespunzătoare a obligațiilor profesionale, de regulă, ia forma cicatricilor. Pacientul cu care surprinzător, de regulă nu se discută suficient de mult preoperator acest aspect, invocă cicatricile ca sursă majoră de insatisfacţie. Este imperios necesar ca medicul să-i explice pacientului, în momentul obținerii consimţământului informat al acestuia, că nu numai că sunt normale cicatricile, dar reprezintă o etapă firească şi necesară a oricărei intervenții chirurgicale şi că, de asemenea, evoluţia acestora depinde în mare măsură de reacţiile specifice ale fiecărui organism.

Alte surse de insatisfacție pot consta, în chirurgia estetică, de exemplu, în cazul implanturilor mamare (44% din litigii), în încapsularea implantului cu distorsionarea formei anatomice, dedurizarea exagerată a țesutului, alegerea dimensiunilor nepotrivite, infectarea inciziilor, necesitatea repetării intervențiilor chirurgicale, evident cu costuri suplimentare, secționarea terminațiilor nervoase cu pierderea capacității senzoriale.

Pe de altă parte, în cazul liftingurilor faciale (aproximativ 11% din litigii) şi al blefaroplastiilor (îndepărtarea în exces a pielii şi obținerea unui aspect nefiresc), în vătămarea nervilor faciali, având ca rezultat o expresie distorsionată, sau pierderea capacității de a mai închide ochii, precum şi necesitatea unor intervenții chirurgicale suplimentare datorate multiplelor cicatrici cauzate de o primă intervenție nereuşită.

Dacă ne raportăm la rhinoseptoplastii (aproximativ 8% din litigii), respectiv asimetria şi dificultățile de respirație constante, încălcarea obligațiilor profesionale de regulă ia fie formă omisiunii de a discuta preoperator cu pacientul despre posibilele riscuri ale intervenției, de a documenta această discuție şi de a obține consimțământul informat în acest sens, fie forma absenței îndemânării, talentului sau abilității fără de care chirurgia estetică este de neconceput.

Ce fapte nu pot fi considerate malpraxis medical?

În conformitate cu dispoziţiile legii cadru (Legea 95/2006), există anumite situaţii exoneratoare care limitează antrenarea răspunderii medicului estetician, după cum urmează:

• Medicul își depășește limitele competenței în cazuri de urgență, la momentul respectiv nefiind disponibil personal medical ce are competența necesară,
• Daunele sunt cauzate de condițiile de lucru, dotările insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiile nosocomiale, efectele adverse, riscurile general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, defectele echipamentelor și dispozitivelor medicale,
• Personalul medical acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

Cum poate fi reclamat un caz de malpraxis?

Este necesar a fi menționat faptul că, persoanele care au experimentat efectele negative ale unui malpraxis medical pot apela la numeroase pârghii juridice. Astfel, posibilitățile reglementate de cadrul legal în vigoare atunci când pacientul este lezat printr-o conduită necorespunzătoare de către personalul medical sau de către unitățile medico-sanitare farmaceutice, producătorii, importatorii, distribuitorii, comercianții de produse ori servicii medico-sanitar farmaceutice sunt următoarele:

– sesizarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru faptele săvârșite de membrii personalului medical;

– sesizarea disciplinara a organizației profesionale din care face parte medicul în cauză;

– sesizarea unității spitalicești din care face parte medicul acuzat de malpraxis, pentru a fi antrenată răspunderea acestuia potrivit dispozițiilor care privesc dreptul muncii;

– sesizarea organelor de cercetare penală competente, în scopul tragerii persoanei vinovate la răspundere penală și, după caz, civilă;

– sesizarea organelor abilitate pentru constatarea unor posibile contravenții săvârșite;

– și nu în ultimul rând, sesizarea instanței de judecată competente pentru a fi stabilita răspunderea civilă a personalului medical sau a unității spitalicești.

Ce implica repararea prejudiciului generat de malpraxisul medical?

Potrivit Codului civil, personalul medical va trebui să repare atât prejudiciul material cât și pe cel moral în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în conformitate cu regulile stabilite de art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

În doctrina contemporană, prejudiciile sunt clasificate în: prejudicii patrimoniale, prejudicii corporale şi prejudicii sau daune morale. Prejudiciile patrimoniale sunt cele care au o valoare economică şi pot fi evaluate în bani şi care rezultă din încălcarea drepturilor şi intereselor economice. A doua categorie, prejudiciile corporale sunt cele generate de încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la integritate corporală şi, în general, acele drepturi care definesc personalitatea persoanei fizice. Prejudiciile morale sau daunele morale sunt cele cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective sau sociale a unei persoane, cum ar fi moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vieţii private sau intime, atentatele la onoarea, demnitatea şi cinstea victimei, etc.

Din conţinutul art. 1381-1395, rezultă că această clasificare a fost agreată şi de autorii noului Cod Civil, în tratarea instituţiei privind repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale.

Principalele surse de informare:

• Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (republicată);

• Av.dr. R.M.Smion, Malpraxisul medical, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010;

• Fr. Terré, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 2005; 
• L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. I, Regimul juridic general, Editura C.H.Beck, 2006;
• L. Pop, Tabloul general al răspunderii civile în textele noului Cod civil, „Revista Română de Drept Privat” nr. 1/2010.
• Andrei Tărău - Avocat specializat în cauze de Malpraxis Medical
• Sursă imagine: Freepik