Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Meciul cu Franţa a gonit marele pericol de a ne face de ruşine, fiindcă
jocul absurd al bilelor în timpul tragerii la sorţi ne hărăzise nişte
coloşi în stare a ne înfricoşa doar cu numele lor. Meciul cu Franţa
ne-a izbăvit de riscul de a ne întoarce acasă cu zero puncte, ceea ce
era foarte posibil atunci cînd dădeai piept cu nişte superputeri ale
fotbalului şi nu numai, cum sînt Franţa, Italia, Olanda.
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Meciul cu Franţa a gonit marele pericol de a ne face de ruşine, fiindcă jocul absurd al bilelor în timpul tragerii la sorţi ne hărăzise nişte coloşi în stare a ne înfricoşa doar cu numele lor. Meciul cu Franţa ne-a izbăvit de riscul de a ne întoarce acasă cu zero puncte, ceea ce era foarte posibil atunci cînd dădeai piept cu nişte superputeri ale fotbalului şi nu numai, cum sînt Franţa, Italia, Olanda.
Nici o echipă mică n-a avut norocul atît de rupt în fund precum România, care a picat în războaie cu echipe de foarte mari dimensiuni. Starea păguboasă dintotdeauna şi în toate cele cu care s-a chinuit România a fost aceea de a sta în calea marilor puteri. Şi totuşi, de-a lungul istoriei, România a rezistat păstrîndu-şi fiinţa naţională, deşi la un metru distanţă tunau şi fulgerau mari imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Rusiei, Imperiul Austro-Ungar, mai mereu fîlfîirea de aripă zdravănă a Germaniei. În faţa unor asemenea coloşi, şansa României era să se apere DEŞTEPT. Să încerce să-i deruteze, să le tragă clapa, păcălindu-i pe giganţii Turcia, Rusia, Austria etc. Şi în meciul din start disproporţionat cu faima şi potenţa vedetelor Franţei, naţionala noastră s-a apărat cu isteţime, păcălindu-i pe granzi ca la Călugăreni, mai cu un pod şi cu o mlaştină ca la Rovine, cu desimea codrului în spate. Am făcut faţă unei mari puteri, Franţa fotbalistică, fiind deştepţi şi vicleni ca la Călugăreni, şi nu am fost învinşi.
Meciul cu francezii din Campionatul European n-a fost pierdut fiindcă Piţurcă şi-a gîndit inspirat tactica, precum în triunghiul morţii Măreşeşti-Oituz. Pentru că trebuie să recunoaştem cu admiraţie că o mare parte din neînfrîngerea României i se datorează antrenorului Piţurcă. Doldora de personalitate, cu prea-plin de încăpăţînări, dar în idei bune, Piţurcă a "desenat" o strategie care i-a neutralizat pe jucătorii pursînge ai Franţei, cei plătiţi regeşte la marile cluburi ale Europei. Şi a mai reuşit ceva Piţurcă. Să-i conecteze pe fotbalişti la responsabilitatea de a aduce o bucurie românilor. Şi această punere în priza de mare voltaj a început cu dăruirea intonării Imnului. Cîntau băieţii noştri cu tot sufletul. Ţîşnea "Deşteaptă-te, române!" din toată vigoarea fiinţei lor.
Din nou campion extraordinar, bărbat, care este Cristi Chivu. Cînta Imnul românesc Cristi Chivu mai să i se spargă arterele gîtului. Teribil amestec de tărie şi sensibilitate, piept de oţel şi glas tunător, alături de lacrimile care îi curgeau pe obraz în timp ce cînta "Deşteaptă-te, române". Şi nu numai el, şi ceilalţi băieţi puneau şi ei inimă, inimă şi iarăşi inimă în fiecare vorbă, în fiecare notă a Imnului României. De la acest moment de iubire de neam şi ţară a pornit devotamentul în cele 90 de minute ale partidei. Din acea dăruire pentru "Deşteaptă-te, române" a pornit şi neoboseala modestului Bănel Nicoliţă, băiat harnic şi cumsecade care a alergat peste 12 km, devenind fotbalistul campionatului european care a muncit şi a alergat cel mai mult într-un meci. Venit din casa de chirpici din colbul Bărăganului, din Făurei, Bănel a alergat anihilînd vedetele Franţei de parcă fugea pe lîngă trenul ce plecase din gara Făurei. Gara tîrguşorului unde trăise cu familia lui săracă, gara unde el parcă pierduse cursa de Făurei, pe care a întrecut-o alergînd pe lîngă visul lui de a ajunge cineva.
