Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să nu-i fie de deochi de viaţă!
"Comicii sunt de fapt oameni trişti. Nevestele artiştilor de comici au o misiune grea. Trăiesc lăngă nişte oameni trişti." Aşa a oftat Nae Lăzărescu făcănd radiografia sufletului celui care seară de seară stărneşte hohotele de răs ale unor săli pline de spectatori veniţi să rădă de comici.
Să nu-i fie de deochi de viaţă!
"Comicii sunt de fapt oameni trişti. Nevestele artiştilor de comici au o misiune grea. Trăiesc lăngă nişte oameni trişti." Aşa a oftat Nae Lăzărescu făcănd radiografia sufletului celui care seară de seară stărneşte hohotele de răs ale unor săli pline de spectatori veniţi să rădă de comici. De altfel, şi Sebastian Papaiani povestea că un trecător pe stradă i-a spus intr-o zi cu glas poruncitor: "Băi Papaiani, să nu mori că nu mai am de cine răde!". Cu toate acestea, in aceşti aducători de răs din copilărie incolţeşte un bob de umor care apoi creşte-creşte şi devine spectacolul de revistă. Doru Octavian Dumitru a inceput să fabrice bancuri incă de la grădiniţă. Educatoarea o ruga pe mama micuţului Doru Octavian să vină mai devreme şi să-l ia acasă de la grădinţă inaintea celorlalţi copii. Şi asta fiindcă, dacă Doru Octavian Dumitru rămănea pănă la ora de inchidere, ceilialţi copii nu mai voiau să plece acasă, ba, mai mult, se amuzau şi părinţii veniţi să-şi ia odraslele. Fiindcă prichindelul Doru Octavian turuia vorbe atăt, de pline de haz incăt ii captiva şi pe colegii de grădiniţă şi pe părinţii lor, care uitau de timp ascultăndu-i snoavele. Zgăndăriciul hazului nu-i dădea pace incă din copilărie nici lui Romică Ţociu. In Craiova natală, Romică in pantalonii scurţi şi maieul lălăi ieşea in faţa porţii cu un sertar de dulap, folosindu-l pasămite ca acordeon, şi cănta spre amuzamentul trecătorilor. Apoi, sertarul era rapid transformat din "acordeon" in obiect de colectat bani de la trecători pentru căntarea prichindelului plin de idei. Şi elevul Vasile Murar avea un prea-plin de haz. Ştia puiul de ţăran venit la şcoală in Piatra-Neamţ să imite excelent actorii. Vă daţi seama ce a rămas din ora de limba rusă cănd elevul Vasile Muraru a citit textul rusesc din carte cu vocea Bibanului, fonfăind ca Dem Rădulescu "Haraşo şi rabotaet". Meditativul şi tristul Nae Lăzărescu imbracă căt ai clipi straiele hazului cănd işi povesteşte copilăria. "Aveam un nas ca mănerul umbrelei incă de mic. Intorceau fetele capul după mine... dar in altă parte, aşa de urăţel eram. Mama lui Creangă ii zicea: ieşi, copilule, şi stai in ploaie, doar s-o speria norii, şi mama imi spune aproape la fel, ieşi, copilule, şi stai in porumb, doar s-or speria ciorile. Dandanaua e că pe părinţii mei ii chema Lazăr, in cartier insă o strigau pe mama Lăzăreasca, aşa că la maternitate, vorbind vecinele despre madam Lăzărescu, mi s-a trecut in actul de naştere numele Lăzărescu. Umblu după vreo adeverinţă cu martorii după mine să demonstrez că Nae Lăzărescu a fost conceput de părinţii lui, Lazăr. In cartier, cănd eram copil, mi se spunea Lăcustă. Cum vedeam o livadă, ţăşti peste gard. Locul meu preferat de furat era livada lui Arghezi, dar i-am prădat un vişin şi lui Bacovia."
