x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vaccinuri pentru adulţi

Vaccinuri pentru adulţi

de Magda Colgiu    |    14 Sep 2010   •   00:00
Vaccinuri pentru adulţi
Sursa foto: /THINKSTOCK

Medicul Daniela Piţigoi, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", recomandă cititorilor Jurnalului de sănătate o serie de vaccinuri pe care care ar trebui să le facă pentru a se bucura de o sănătate bună. Membru al Comitetului Naţional de Vaccinologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, medicul Daniela Piţigoi spune că "vaccinurile se fac, în general, în funcţie de situaţia epidemiologică a fiecărei ţări. Astfel, unele vaccinuri recomandate în Africa, în Asia şi chiar în SUA nu sunt indicate în România, pentru că noi nu avem boala respectivă. Există însă recomandări de vaccinuri pentru cetăţenii români care călătoresc în diverse ţări".
În afara acestor situaţii, medicul recomandă vaccinarea în cazul următoarelor boli:

GRIPA SEZONIERĂ
Vaccinul gripal ar trebui făcut de toate persoanele care au vârste de peste 60 de ani, bolnavii cronic (cei care suferă de boli pulmonare sau cardiace, de astm sau de diabet), dar şi de persoanele cu sistem imunitar deficitar. De asemenea, indicaţia este valabilă şi în cazul personalului medical. Acest vaccin mai e recomandat copiilor şi femeilor gravide. Specialiştii recomandă ca vaccinarea de acest tip să se efectueze în lunile octombrie-ianuarie. Important! În cazul în care sunteţi alergic la ouă aţi avut o reacţie alergică la un vaccin gripal anterioar sau sunteţi bolnav nu faceţi vaccinul!

TETANOS, DIFTERIE
În general, în România, vor să se imunizeze cu vaccinul dT (diftero-titanic) persoanele care au fost muşcate de câini sau care au o rană cu potenţial tetanigen. Însă nu doar aceştia ar trebui să se vaccineze cu dT, spune medicul Daniela Piţigoi. Astfel, potrivit specialistului, acest vaccin este indicat în următoarele cazuri: aveţi peste 24 de ani; ultima vaccinare cu dT a fost efectuată în urmă cu peste zece ani. Pentru a fi siguri că nu vă veţi îmbolnăvi este indicat ca o dată la 10-20 de ani să efectuaţi acest vaccin. Obligatoriu! Nu se vaccinează sub nici o formă persoanele care au avut reacţii alergice la doze anterioare de vaccin şi nici cele care sunt bolnave în momentul vaccinării.

PAPILOMAVIRUS UMAN (HPV)
În România se folosesc două tipuri de vaccin HPV. Unul a cărei schemă de administrare este de 0-1-6 luni şi unul - 0-2- 6. Cele două vaccinuri sunt similare ca modalitate de producţie şi de acţiune. Diferă doar schema de administrare. La unul cea de a doua doză se efectuează la o lună de la prima, iar la celălalt la două luni. De aceea este necesară recomandarea medicului când se face acest vaccin pentru a fi siguri că este efectuat corespunzător. Vârsta optimă de vaccinare este înainte de debutul vieţii sexuale. Dacă însă acest lucru nu s-a întâmplat este bine ca înainte de vaccinare să se facă un control ginecologic (se face testul Papanicolau care verifică dacă există vreo leziune pe col şi un alt test prin care se stabileşte dacă sunteţi infectată şi atunci vaccinul este inutil), precum şi un test de sarcină. Nu este o vârstă fixă pentru efectuarea imunizării. "Este vorba de impactul pe care îl are vaccinul asupra populaţiei. Oamenii trebuie să înţeleagă că vaccinarea anti-HPV nu elimină alte infecţii transmise sexual. O doză de vaccin HPV se poate efectua în orice moment. Medicii sfătuiesc persoanele care sunt alergice la drojdia de bere să nu facă vaccinul HPV.

HEPATITA B
Hepatita virală de tip B este percepută ca o problemă de sănătate publică la nivel mondial. De aceea, în România a fost introdusă în 1995 vaccinarea împotriva hepatitei B a nou-născuţilor şi a personalului medico-sanitar. Deoarece aproximativ 65% din totalul cazurilor de hepatită acută de tip B înregistrate între 1995 şi 1999 au apărut la grupa de vârstă 10-14 ani, din 1999 s-a extins vaccinarea şi la copiii cu vârsta de 9 ani. Dacă aveţi o viaţă sexuală activă, fără a fi implicaţi într-o relaţie monogamă, sunteţi obligaţi să efectuaţi dializă, vă drogaţi sau lucraţi la un centru de sănătate este foarte bine să vă văccinaţi. Schema standard de vaccinare este de 0-1-6 luni, cu unele diferenţe în funcţie de situaţia pacientului (nou-născuţi, hemodializaţi, perosnal medical etc.). Vaccinul hepatitei B nu este recomandat dacă sunteţi alergic la drojdie de panificaţie.

ROR (IMUNIZARE CONTRA POJARULUI, OREIONULUI ŞI RUBEOLEI)
ROR s-a introdus în România după 1 iunie 2004, la copilul de 12-15 luni. De aceea ar trebui să se efectueze o testare pentru a se verifica dacă sunteţi imun la rubeolă. Dacă răspunsul este negativ, ar fi indicată o imunziare cu vacinul ROR. Alte persoane care ar trebui să ia în calcul vaccinarea contra pojarului, oreionului şi rubeolei sunt cele care au intrat în contact cu un bolnav de pojar, cadrele medicale sau cele vaccinate cu un vaccin "depăşit". După prima doză de ROR trebuie efectuată a doua, la un interval mai mare de 4 săptămâni. Vaccinul ROR nu este recomandat dacă aveţi o boală a sistemului imunitar. Mai este indicat femeilor care vor să rămână însărcinate şi nu au făcut rubeolă în copilărie. Medicul specialist avertizează că "după efectuarea vaccinului sarcina trebuie evitată trei luni".

PNEUMONIE CU PNEUMOCOC
Printre persoanele care ar trebui să se vaccineze contra pneumococului se numără, în primul rând, vârstnicii (peste 65 de ani), suferinzii de boli cardiovasculare cronice sau pulmonare cronice, dar şi suferinzii de diabet zaharat sau de boli hepatice cronice. Medicul consultat de Jurnalul de Sănătate mai prescrie acest vaccin persoanelor care au suferit o splenectomie (operaţie de extirpare a splinei), suferinzilor de boli renale, dar şi pacienţilor care au efectuat un transplant de măduvă osoasă.
Vaccinul nu trebuie făcut de cei care au avut o reacţie alergică la o administrare anterioară.

MENINGITA MENINGOCOCICĂ
Vaccinarea antimeningococă este recomandată în România doar persoanelor care se deplasează în ţări în care există potenţial de infectare. Acest lucru este explicat de medicul Daniela Piţigoi prin faptul că "infecţiile meningococice sunt produse de cinci serogrupuri (A, B, C, Y şI W-135) şi nu sunt frecvente în România.
Începând din 2007, în România sunt disponibile pentru vaccinare opţională doar vaccinurile bivalente A+C, iar în România există doar serogrupul B. Vaccinul meningococic adresat serogrupului B este prea puţin imunogen.

VARICELA
Deosebit de contagioasă, varicela apare în general la vârsta copilăriei, când nu este periculoasă. Dacă boala se instalează la maturitate, efectele pot fi foarte grave. De aceea, orice adult care nu a fost bolnav sau orice femeie care intenţionează să rămână însărcinată şi nu ştie dacă a fost sau nu bolnavă de această boală trebuie să se vaccineze. Imunizarea poate avea loc în orice moment, cel mai important lucru fiind însă ca, după prima doză, să se efectueze un rapel la un interval de 4-8 săptămâni. Vaccinul nu este recomandat dacă aveţi un sistem imunitar slab, sunteţi gravidă sau aţi putea deveni gravidă în termen de patru săptămâni de la vaccinare. "Dacă însă nu aţi fost bolnav, şi aţi intrat în contact cu cineva care suferă de varicela, situaţia nu este gravă. Se poate efectua un vaccin în primele 72 de ore de la contact, lucru suficient pentru realizarea protecţiei", precizează medicul.


Ştiaţi că
Înainte de efectuarea unui vaccin, aveţi grijă să îl anunţaţi pe medicul dumneavoastră dacă:
n) sunteţi bolnav sau alergic la medicamente, ouă, drojdie;
n) aţi avut o reacţie alergică sau orice altă reacţie după administrarea unui vaccin
n) suferiţi de epilepsie sau aţi avut sindromul Guillain-Barr
n) sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi însărcinată în termen de patru săptămâni de la vaccin.

×
Subiecte în articol: recomandări