x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Fii Zen şi învinge stresul!

Fii Zen şi învinge stresul!

de Mirela Dădăcuş    |    26 Mai 2009   •   00:00
Fii Zen şi învinge stresul!
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Vă simţiţi stresaţi şi obosiţi? Un simplu exerciţiu de respiraţie, denumit Zen, originar din Japonia, vă poate aduce liniştea şi calmul de care aveţi nevoie pentru a trece cu bine peste grijile cotidiene. Zen reprezintă o provocare la adresa psihicului nostru, care trebuie să-şi găsească echilibrul măcar pentru o perioadă scurtă de timp.



Este o practică a respiraţiei şi posturii corecte, în care mintea şi corpul nostru sunt reduse la un singur sistem. Zen este diferit de orice alt tip de meditaţie, deoarece nu se concentrează asupra unui obiect sau a unui concept.

Respiraţie japoneză

Este suficient să vă aşezaţi într-un loc liniştit (departe de lucruri sau persoane care v-ar putea atrage atenţia) şi să alegeţi o poziţie adecvată meditaţiei: vă aşezaţi pe jos, cu picioarele încrucişate, puneţi mâinile pe genunchi şi ţineţi palmele ridicate. Ţineţi spatele drept şi trageţi umerii şi capul spre spate. Respiraţi încet şi profund, pentru că respiraţia este unul dintre principalele elemente ale Zen. Fiţi conştienţi de faptul că inspiraţi energie pozitivă şi expiraţi energie negativă. Renunţaţi la orice gând negativ şi lăsaţi-vă mintea să se limpezească. Puteţi alege meditaţia în natură sau în locuinţa proprie, în semiîntuneric sau înconjuraţi de lumânări parfumate. În cazul adulţilor, 15 minute de meditaţie, practicată dis-de-dimineaţă, reprezintă o "şedinţă" standard de Zen. Se pare că acesta este momentul în care glanda pineală (epifiza), despre care se spune că ar asigura o comunicare între spirit şi corp, are o activitate maximă.

Două runde de şedinţe de meditaţie Zen efectuate dimineaţa şi alte două efectuate seara, cu 15 minute pauză între ele, sunt recomandate atunci când doriţi să simţiţi mai repede efectele benefice ale acestor exerciţii. Veţi simţi imediat că grijile au dispărut şi că neliniştea se transformă în siguranţă. Luaţi o pauză de o zi, la fiecare patru zile în care aţi efectuat meditaţia Zen. Practicarea Zazenului, metodă de meditaţie care se adresează oricui, indiferent de sex sau de vârstă, ne schimbă radical viziunea asupra lumii, dar şi viaţa de zi cu zi. Dacă poziţia adoptată nu vă dă dureri de picioare sau de spate, puteţi mări perioada de meditaţie până la 40 de minute pe şedinţă.

CONCEPT. Zen este un exerciţiu de meditaţie care s-a născut în Japonia. Termenul "zen" este o prescurtare a cuvântului "zazen" - za (a sta) şi zen (meditaţie). În meditaţia Zen se disting trei elemente fundamentale: poziţia corpului, respiraţia şi atitudinea interioară.

×
Subiecte în articol: terapii complementare meditatie