x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Meniul zilnic pe caniculă

Meniul zilnic pe caniculă

08 Aug 2014   •   07:20
Meniul zilnic pe caniculă

Când temperaturile depăşesc 35 de grade Celsius, trebuie să ne schimbăm total obiceiurile alimentare. Pentru că vara organismul elimină mai multe lichide decât de obicei, trebuie să ne hidratăm corespunzător. Atunci când nu-i oferim organismului o cantitate suficientă de apă, apare deshidratarea, iar corpul va elimina toxinele într-o formă concentrată. Apa plată sau ceaiurile fierbinţi de sunătoare, mentă, ghimbir ori ceaiul verde sunt remediile cele mai importante împotriva deshidratării. Dar în afara lichidelor mai există şi numeroase alimente care ne satisfac setea. Astfel, adoptarea unei diete bogate în fructe şi legume proaspete şi un consum de cel puţin doi litri de lichide pe zi sunt principalele măsuri pe care trebuie să le luăm în zilele caniculare. Este foarte bine de ştiut că un pahar cu iaurt natural produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă. La fel de potrivit este şi laptele dulce. Acesta reechilibrează aportul de calciu-magneziu, care are de suferit din cauza transpiraţiei abundente. De asemenea, şi brânza telemea, dar nu foarte grasă, reechilibrează aportul de sodiu din organism.

Sugestie de meniu pentru zilele caniculare

Micul dejun

Cereale cu lapte, iaurt.......................................................

Citește meniul și află mai mult pe RevistaFelicia.Ro

Vezi și




Citește și
Uluitor! Artist celebru, acuzat de pedoilie și viol, la 5 ani după ce a murit
Remodearea corporală și arderea celulitei cu ajutorul ardeiului iute
Știi care este cea mai bună metodă de epilat?



 

×
Subiecte în articol: felicia canicula