x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Boala îl ţine în casă şi l-a îndepărtat de prieteni

Boala îl ţine în casă şi l-a îndepărtat de prieteni

de Carmen Preotesoiu    |    06 Oct 2011   •   21:00
Boala îl ţine în casă şi l-a îndepărtat de prieteni

"Lacrimi, neputinta, durere si spe­ranta." Asa si-a intitulat femeia mailul pe care ni l-a trimis si in care a spus cu tristete povestea chinuitoare a lui Cristian (foto), fiul ei de 6 ani. Inca de la nastere, proaspata mamica a pri­mit vestea ca baiatul ei mult asteptat este bolnav. La inceput, nici medicii nu au reusit sa-i puna cu precizie dia­g­nosticul. "O malformatie conge­nitala, asta e tot ce ni s-a spus. Nu stiam ce inseamna si atunci nu ne-am dat seama ca baiatul nostru va avea de tras atat de mult pentru a-si salva viata. Am avut sarcina urmarita, mi-am facut toate analizele la timp, medicul ma asigura ca totul decurge bine", povesteste mama, Liana Pletoiu, si-si aminteste zilele, lunile petrecute in spital, la capataiul fiului ei. Cristian a trecut prin cinci operatii. Prima, cand avea doar o luna de zile.

La Spitalul "Bagsadar-Arseni" a ajuns la numai cateva ore de la nastere. Medicii i-au spus ca cel mic sufera de meningocel lombasocrat. "Coloana nu s-a inchis si deasupra funduletului s-a acumulat lichid care a urcat cu rapiditate la cap", explica mama. "A fost operat de hidrocefalie, moment in care i s-a implantat un shunt. Ii multumim lui Dumnezeu ca nu au fost complicatii, multe organisme nu accepta dispo­zitivul, dar la Cristi a fost ca si cum nici nu il avea. Ne-am bucurat mult." Vocea mamei tremura. Stie insa ca Cel de Sus ii ocroste copilul, desi trupul lui mic si firav a fost bombardat si de alte afectiuni: strabism convergent, piciorusele aduse spre interior si, cea mai grava, incontinenta urinara si fecala. A fost operat la cap, la coloana, dar si de hernie de disc din pricina plansului sfasietor pe care cel mic il avea inca din primele zile de la nastere. Operatia de la coloana, pe care a avut-o cand abia implinise trei luni, pentru a rezolva meningocelul lombasocrat, i-a lasat nu­meroase sechele. Copilul are nevoie urgenta de operatie la ambii ochi, iar pentru picioare, este nevoit sa faca recuperare medicala, kinetote­rapie la centrele de specialitate. "Avem o groaza de datorii si nu stim cum sa facem ca sa suplinim terapia facuta de catre oameni pregatiti." Copilul a incercat sa poarte incaltaminte ortopedica, dar "medicii ne-au spus ca mai rau ii fa­cem si ca cel mai bine ar fi sa poarte in­caltamintea invers. A reusit, asa, cu greu, sa mearga singur. Ne-am bucurat mult, mai ales ca in cazul mul­tor copii efectul major al me­nin­gocelului este paralizia", spune mama.

Problema majora insa cu care se confrunta acum baiatul de gradinita este incontinenta urinara si fecala. Copilul este nevoit si acum sa poarte pampers. Mama il vede zi de zi cum, din aceasta cauza, Cristian se inchide in el, nu mai iese la joaca cu copiii, iar la gradinita este tot mai retras. Educatoare cheama, la rugamintea copilului, din ce in ce mai des, un membru al familiei sa vina sa il ia acasa. In tara, medicii s-au declarat neputinciosi. In Israel insa, specialistii i-au spus mamei ca il asteapta pe Cristian pentru investigatii si interventie chirurgicala. Pentru a ajunge acolo insa familia trebuie sa stranga bani multi. Numai o zi de spitalizare costa la clinica din Israel 1.000 de euro, iar o zi de hotel, peste 110 euro. Medicii au transmis familiei ca cel mic ar trebui sa stea in spital cel putin 3 saptamani. Singura sansa ca baiatul sa isi recapete zambetul si pofta de viata sta in manilor voastre, a oamenilor deschisi la suflet, care ii pot intinde o mana de ajutor copilului.

Donatii
Pentru cei care vor sa-l ajute pe Cristian, pe numele tatalui, Pletoiu Florin, la BRD, s-au deschis urmatoarele conturi:
● in lei: RO08BRDE290SV36692062900
● in euro: RO04 BRDE 290 SV36692142900
Pentru mai multe detalii, familia Pletoiu poate fi contactata la numarul de telefon: 0766.142.914.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete