Un studiu suedez citat de Prevention arată că productivitatea unui angajat scade cu până la 40% dacă se simte ignorat de şeful său direct. În cazurile în care angajatul e băgat în seamă de şef, dar numai pentru a fi cicălit şi criticat, productivitatea scade cu până la 20%.
Minusurile la capitolul productivitate devin neglijabile în cazul unui angajat care se simte băgat în seamă şi căruia şeful îi recunoaşte meritele şi-i laudă calităţile.
Cercetătorii suedezi care au realizat studiul mai subliniază că persoanele care lucrează în condiţii de stres extrem, care nu se înţeleg cu şefii sau care au probleme cu colegii îşi iau concediu medical mult mai des decât ceilalţi.
Mai multă muncă, mai multe responsabilităţi şi mai puţine "mâini de lucru" sunt principalii furnizori de stres pentru orice angajat, iar relaţiile tensionate cu colegii sau superiorii se traduc, la rândul lor, în acumulări de nervi şi frustrări. Mult mai stresaţi decât media angajaţilor sunt şi cei care se confruntă cu diverse tipuri de hărţuire sau cu discriminare.
C
oncluzia studiului este că de cele mai multe ori concediul medical nu este atât pe caz de boală propriu-zisă, cât pe diverse manifestări somatice ale stresului extrem.
Citește pe Antena3.ro