De ce sunt permanent în întârziere?!

Copilul te aşteaptă în faţa şcolii pentru că ai întârziat. Ai ratat o întâlnire de afaceri pentru că ai întârziat. Şeful te-a sancţionat pentru că, din nou, ai întârziat. Şi trenul, şi avionul le-ai pierdut din acelaşi motiv. De fiecare dată, scenariul acesta se finalizează cu scuze şi bâlbe penibile... Şi, totuşi, de ce eşti permanent în întârziere?!

Pur şi simplu pentru că nu am avut timp pentru asta, pentru cealaltă... Dar răspunsul acesta este parţial corect. Este adevărat că nu mai ai timp pentru tot ce ai de făcut. Dar asta deoarece te angajezi în prea multe activităţi pe care doar un superom le-ar putea duce la capăt. Acum e la modă termenul a manageria. Totul se manageriază, inclusiv cele 24 de ore. Şi dacă o faci bine simţi atunci când stingi veioza şi poţi adormi normal. Când faci şnur cearceaful sub tine, când ziua începe cu reproşuri din partea celor din jur, deoarece i-ai încurcat rău de tot, şi când ziua continuă în aceeaşi notă de stres, e timpul să-ţi faci ordine în viaţă. Pentru că există riscul ca persistând în acest scenariu de coşmar, "să străluceşti prin lipsă", avertizează psihologii. Ei au studiat fenomenul şi spun că, în limbaj curent, în aceste cazuri, "a fi în aşteptare" este frecvent sinonim cu "a suferi". Adică, persoana care aşteaptă suferă, iar cea care se lasă aşteptată provoacă suferinţă.

Soluţia: "NU"
Cu voinţă, cu curaj e momentul să învăţaţi să spuneţi NU. Concret. Patronul vă cere să rămâneţi peste program. Fratele are nevoie de un împrumut consistent. Copilul vrea pentru a treia oară în această săptămână să meargă la film... Spuneţi-le civilizat: Nu. Psihologii observă că, de prea multe ori, cedăm fără rost şi ne asumăm misiuni care, adesea, ne depăşesc şi chiar nu sunt foarte importante. În volumul "Savoir dire non", Editura Flammarion din Paris, psihologul clinician Marie Haddou susţine că a spune "Nu" poate fi echivalent cu o cascadă de critici, cu ranchiună... Dar este indispensabil dacă vrem să ne manifestăm personalitatea şi să fim noi înşine. Evident, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă, în sensul să nu abuzăm de răspunsul "Nu". De fapt, tocmai aici este momentul esenţial. A face ordine în viaţă, a ne respecta propriul timp şi timpul celor din jurul nostru.

Stres, anxietate
Este foarte important ca, atunci când refuzăm, să nu ne culpabilizăm şi mai ales să nu revenim asupra acestei decizii. Refuzul va fi "pronunţat" numai după ce aţi cântărit obiectiv care sunt consecinţele. Este foarte bine să cereţi un timp pentru a evalua corect situaţia. Psihologii spun că un refuz, un "Nu" monosilabic este asociat cu un puternic stres, chiar cu o evidentă stare de anxietate. Este recomandat ca, în aceste împrejurări, să înlocuiţi pur şi simplu monologul interior de genul "Oare ce mi se va întâmpla", cu gânduri realiste de genul "Am dreptul să-mi exprim poziţia". Mai degrabă pregătiţi un răspuns care să exprime regretul "Îmi pare rău, dar prefer să nu fac...".

Şi mai este ceva. Psihologii ne recomandă să fim "diplomaţi". O mică strategie a refuzului cu certitudine ne va ajuta să depăşim momente dificile. De pildă, când colegul de birou vine la tine ca să-i faci tu o lucrare, spune-i: "Nu pot, pentru că nu am finalizat-o pe a mea". Şi în nici un caz nu-i vei reproşa: "Tu n-ai niciodată timp pentru asta".

Sunt tot felul de formule şi tehnici prin care putem să ne respectăm agenda zilnică.

Tehnica lui "Nu, dar..."
Perdeaua de ceaţă. Aşa ar putea fi numită metoda potrivit căreia, aparent, acceptaţi criticile, fără însă a abadona punctul de vedere formulat iniţial. Această tehnică poate fi exprimată astfel: "Eu ştiu, nu este frumos din partea mea, dar cu altă ocazie...". Mai pe scurt, este tehnica lui "Nu, dar...", capabilă de a nu tăia punţile cu persoana care se degrevează de o sarcină punând-o pe umerii altuia. Dacă reuşim să ne cunoaştem plusurile şi minusurile vom reuşi să adoptăm un stil de viaţă echilibrat, să avem relaţii normale cu familia, colegii de serviciu, rude, vecini, necunoscuţi...  

ANTIAGENDĂ. Noţiunea de timp, ca şi cea de spaţiu, se dobândeşte la vârsta de 8-10 ani. Totuşi, majoritatea "întârziaţilor" adulţi au o noţiune deformată asupra timpului, consideră Jane. B. Burka şi Leonora M. Yuen, psihologi şi autori ai volumului "Comment ne plus etre en retard". Aceste persoane au senzaţia că sunt magicieni, spun cei doi specialişti.  Ei uită că ziua are 24 de ore, dar cred că le pot înmulţi la comandă. Pentru a rezolva această problemă, specialiştii americani recomandă acestor persoane să renunţe la agenda clasică, în care sunt trecute sarcinile pe care le au de îndeplinit. Mai curând, li se recomandă o "anti-agendă", în care vor figura activităţile previzibile: serviciu, întâlniri, vizita la dentist, discuţia cu învăţătorul copilului... Dacă vedem un film sau o emisiune la televizor, de asemenea, trebuie notat. Această antiagendă permite în mod precis să ştim cât timp ne-a mai rămas pentru o activitate suplimentară.