Exmatriculaţi teama de şcoală!

Se termină copilăria la porţile şcolii? Există o tranziţie uşoară şi fericită între universul paşnic, netulburat al copilăriei şi şcoală sau trecerea este anevoioasă şi abruptă? Există cu adevărat probleme de integrare a copiilor în colectivitate, de adaptare la exigenţele programului şcolar?

În general, copiii aşteaptă cu interes începutul şcolii: revederea colegilor, noi materii şi manuale, noi profesori. Totuşi, mulţi dintre copii manifestă teamă, anxietate de aceste episoade. Fireşte, într-un anumit grad, este normală şi într-un fel stimulativă, constructivă această atitudine, cu condiţia să fie adaptată la realitate. Însă, uneori, ea devine excesivă, ajungându-se până la refuzul şcolii sau fobia de şcoală. În SUA, s-a constatat că aproximativ 10% din elevii între 5 şi 18 ani privesc debutul anului şcolar cu teamă şi neîncredere. Fobia este mai accentuată la elevii de 12 ani şi, surprinzător, s-a constatat că băieţii sunt cei mai puţin curajoşi!

BOBOCII
Teama cea mai mare o manifestă copiii aflaţi la începutul unui nou ciclu şcolar - "bobocii": fie că sunt elevi de grădiniţă, din clasa I, în primul an de liceu sau de gimnaziu. În aceste cazuri, există în primul rând frica de necunoscut: dacă elevul nu are destule informaţii şi le imaginează şi, uneori, acestea pot fi terifiante. Alteori, părinţii (în ideea de a-l stimula), fraţii sau prietenii (din dorinţa de a părea importanţi) îi dau relaţii exagerate, insistând pe dificultatea vieţii de şcolar - programul, disciplina, exigenţele -, ceea ce poate avea un impact asupra copilului. La asta se adaugă şi frica de a fi înconjurat de elevi mai mari.

Alteori, copilul se teme de insucces, mai ales dacă părinţii au mari aşteptări de la el sau sunt prea competitivi, în special, în anii şcolari în care urmează examene importante. Acest lucru e mai pregnant dacă copilul nu e orientat într-un domeniu de studiu potrivit aptitudinilor şi abilităţilor sale. În mod paradoxal, unii copii se tem, în egală măsură, de succes, de a fi cei mai buni, pentru a nu fi consideraţi tocilari şi respinşi de grupul lor. Alteori, copiii nu iubesc şcoala, pentru că nu au prieteni în clasă şi nu comunică bine cu cei din jur sau nu se pot adapta în acest mediu. Ceea ce poate începe de la detalii simple: haine, tunsoare, accesorii, gadget-uri.

COPILUL MIC
Copiii mici resimt, în mod acut, senzaţia de separare şi abandon. La această vârstă, un copil înţelege mai greu semnificaţia distanţelor şi se simte pierdut. Pe de altă parte, pot fi probleme familiale, care îl fac să se simtă nesigur: boala unui părinte, dificultăţi acasă, episoade de violenţă, apariţia unui nou copil în familie, mutarea în alt oraş sau la altă şcoală. Copilul este reticent la noul mediu, fiindu-i teamă că se va rătăci în şcoală sau că nu va putea găsi sau folosi toaleta.
În fine, uneori, indiferent de vârstă, poate fi teama - justificată sau nu - de un profesor, fie că îl confundă cu materia (nesuferită!) pe care o predă, fie că au existat fricţiuni.

TULBURĂRI
Atenţie, trebuie să fiţi siguri că aceste manifestări nu sunt în realitate efectul unei maladii, de aceea este bine să duceţi copilul la medicul de familie pentru un control. Pe de altă parte, există unele afecţiuni organice, de exemplu, tulburări de vedere sau auz, boli osteomusculare sau neurologice, boli cronice (alergii, diabet zaharat, astm bronşic, apneea în somn etc.), care fac adaptarea copiilor dificilă la mediul şcolar. Există şi alte afecţiuni cu impact specific asupra actului de învăţământ, care nu sunt recunoscute imediat de profesori, părinţi sau medici. Aşa este, de pildă, ADHD, o maladie cu deficit de atenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, care afectează 3%-7% din elevi. Copilul este neatent, neglijent, nu se poate concentra şi îndeplini sarcinile şcolare, este neastâmpărat, agitat, astfel încât nu îşi îndeplineşte obligaţiile şcolare şi nu reuşeşte să îşi facă prieteni, ceea ce nu îl face, fireşte, să aştepte cu nerăbdare începutul şcolii.

Pe de altă parte, există numeroase tulburări de învăţare, care sunt afecţiuni neurologice, ce afectează capacitatea copilului de a citi, scrie, socoti, memora, organiza informaţia. Copiii cu aceste tulburări sunt la fel de inteligenţi ca şi ceilalţi, dar le afectează drastic capacitatea de învăţare. Dacă nu este descoperită la timp, poate avea un impact nefast asupra dezvoltării lor ulterioare. Chiar dacă acestea nu pot fi vindecate, există metode eficiente prin care pot fi depăşite. Din păcate, copilul nu le poate semnala corespunzător, dar întâmpină dificultăţi la învăţare şi, de aceea, şcoala devine o pedeapsă pentru el. Cea mai frecventă tulburare este dislexia, în care copilul nu înţelege cuvintele scrise, dar înţelege perfect ceea ce aude sau i se explică.

PLICTISEALA
O altă problemă pe care copilul o întâmpină la şcoală sau la rezolvarea temelor acasă e plictiseala. Copiii afirmă frecvent acest lucru, dar pentru ei plictiseala înseamnă ceva diferit de percepţia adultului. La un copil, poate semnifica faptul că are nevoie de la părinţi de idei sau de îndrumare, că nu suportă disciplina şcolară, că nu le place ceea ce fac sau pur şi simplu că au nevoie de afecţiune şi atenţie din partea părinţilor.

SFATURI
Teama de şcoală nu trebuie ignorată sau minimalizată n Nu trebuie să îi "ordonaţi" copilului ce trebuie să facă şi nici să îl "mituiţi" ca să meargă la şcoală

n) E la fel de greşit să îl asiguraţi, în mod fals, că totul va trece de la sine sau să îi ridiculizaţi sentimentele n În schimb, trebuie să îl convingeţi că temerile lui sunt normale, că este capabil să le depăşească, să îl încurajaţi şi să îi arătaţi că este iubit şi protejat

n) Discutaţi cu el fără să obosiţi despre ceea ce îl preocupă efectiv

n) Cereţi-i să vă spună trei motive pentru care este îngrijorat şi trei motive pentru care şcoala ar trebui să îl bucure

n) Imaginaţi împreună mici scenete prin care să îi arătaţi cum să procedeze la şcoală: cum să se prezinte, cum să se poarte cu alţi copii, cum să reacţioneze în diverse circumstanţe

n) Fabricaţi mici istorioare sau povestiţi-i din propriile amintiri despre şcoală

n) Citiţi împreună fragmente din cărţi cu această temă

n) Dacă vă pricepeţi, faceţi desene care să ilustreze prima zi de şcoală

n) Puneţi la punct un plan de reacţie (cum să procedeze la anumite evenimente care se pot produce la şcoală)

n) Vorbiţi-i despre ceea ce va învăţa în acest an şi despre profesorii pe care îi va avea

n) Asiguraţi-l că e perfect capabil să se descurce, că nimeni nu aşteaptă rezultate imediate şi spectaculoase de la el

n) Cumpăraţi împreună rechizitele, cărţile, ghiozdanul, uniforma şi aranjaţi camera şi biroul

n) Cumpăraţi şi un ceas deşteptător

n) Completaţi un orar cu ceea ce vor face ceilalţi membri ai familiei zilnic, urmând să adăugaţi şi programul lui

n) Însemnaţi acolo zilele libere şi vacanţele n Găsiţi-i o preocupare plăcută cu care să îşi umple timpul

n) Lăsaţi-l peste noapte la bunici, pentru a-l face să suporte mai uşor despărţirea de dumneavoastră

n) Instituiţi o anumită rutină cu două-trei săptămâni înainte: stabiliţi o oră rezonabilă de culcare şi sculare, reduceţi programul la televizor, internet şi jocuri video, faceţi împreună mici plimbări până la şcoală, discutaţi eventual cu profesorii

n) Invitaţi câţiva colegi de clasă. În seara dinainte pregătiţi o cină specială, ca să sărbătoriţi începerea anului şcolar

n) Pregătiţi de seara uniforma şi ghiozdanul.

n) Treziţi-l astfel încât să aibă suficient timp să ia un mic dejun liniştit

n) Mergeţi la şcoală mai devreme şi exploraţi împreună clădirea, arătaţi-i etajul la care este clasa lui, intrările, toaleta

n) Staţi cu el câteva minute în clasă

n) Luaţi-vă un rămas bun afectuos, dar ferm

n) Lăudaţi-l la întoarcere pentru comportamentul lui. Sub nici o formă nu acceptaţi să rămână acasă

n) Chiar dacă prezintă simptomele amintite (dureri, greţuri, tremor), duceţi-l la şcoală chiar cu o mică întârziere şi, eventual, prezentaţi-vă la cabinetul medical şcolar.

n) La nevoie, discutaţi cu profesorii sau cu un personal specializat (medic, psiholog) despre problemele cu care se confruntă copilul.

ATENŢIE
Reţineţi mai ales că teama de şcoală, ca element neaşteptat, după ani în care copilul nu s-a confruntat cu acest fenomen, ridică, în mod special, semne de întrebare. În acest caz, originea acestui fenomen trebuie rapid depistată.

SIMPTOME
Teama de şcoală variază de la o simplă anxietate până la refuzul de a merge la şcoală sau fuga de la şcoală (dacă este obligat să meargă acolo). Refuzul poate fi declarativ sau poate fi indirect, prin simptome medicale manifestate înainte de a merge la şcoală: ameţeală, cefalee, dureri abdominale, greţuri, vărsături, transpiraţii, palpitaţii, tremurături. Alteori, încă din zilele sau săptămânile premergătoare şcolii, copilul devine nervos sau prost dispus, are crize nejustificate de plâns, insomnii sau coşmaruri, dureri abdominale, tulburări de apetit. Necorectate, acestea vor afecta performanţele şcolare şi abilităţile sociale ale copilului.

CÂND APARE PLICTISEALA
Pliciseala poate apărea în contexte diferite: n când copilul desfăşoară o activitate prea uşoară sau prea dificilă pentru nivelul său de pregătire n când activitatea derulată nu e potrivită abilităţilor sale intelectuale (mai ales în cazul elevilor de liceu care nu au fost bine orientaţi) n dacă sunt prea ocupaţi: trebuie să desfăşoare prea multe activităţi sau prea intense n dacă învaţă înainte (în particular) ceea ce vor face ulterior la şcoală.

SĂ FIE ÎNDRUMAŢI
Copiii sunt, în general, deschişi unei stimulări intelectuale. De aceea, e indicat să îi îndrumăm să desfăşoare un alt tip de activitate sau la un alt grad, să aibă unele pasiuni, pe lângă activităţile şcolare, şi să facă sport. Copiii plictisiţi sunt, de obicei, apatici, lipsiţi de interes, cu probleme şcolare, dar gata să reacţioneze pozitiv la o stimulare mentală adecvată şi hotărâţi să arunce vina "plictiselii" asupra celor din jur. Ei trebuie deosebiţi de copiii deprimaţi, care manifestă până la un punct aceleaşi simptome.

DEPRESIE
Extrem de rară în trecut, azi depresia afectează, după unele studii, aproximativ 20% dintre copii şi adolescenţi. Descoperirea manifestărilor caracteristice este crucială, căci netratată depresia poate afecta grav performanţele şcolare, sănătatea şi viaţa socială a copilului, putând evolua, în cazuri extreme, spre suicid. Copilul deprimat este trist, apatic, lipsit de speranţă, se autoînvinuieşte nejustificat, are o părere proastă despre el însuşi, evită copiii, se sustrage de la activităţi intelectuale, are dificultăţi de concentrare, prezintă tulburări de apetit.

REŢETĂ
Desigur, părinţii îşi cunosc cel mai bine copilul. Nu ezitaţi să luaţi atitudine când este vorba despre problemele lui mici sau mari. Emotivitatea copilului trebuie neutralizată cu experienţa şi abilitatea adultului.