Mă înroşesc, mă bâlbâi. sunt timid

Timiditatea este cauza acestor probleme, spune psihologul Ştefania Niţă de  la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie.

Te înroşeşti, nu-ţi găseşti cuvintele şi te pierzi uşor cu firea în orice situaţie? Un examen este cel mai mare chin pentru tine? Nu vorbeşti niciodată în public? Eşti exagerat de amabil cu persoanele în preajma cărora te simţi în inferioritate? Timiditatea este cauza acestor probleme, spune psihologul Ştefania Niţă de  la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie.

Emotivitatea este pe cât de frecventă, pe atât de invalidantă, mai ales în societatea actuală, în care comunicarea este esenţială. Un adult timid nu poate ocupa un post de conducere sau avansează cu mare greutate în ierarhia socială. Se confruntă deseori cu eşecuri atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală. Timizii nu se bucură de prea multă înţelegere din partea colegilor sau prietenilor, doar dacă se cunosc de o viaţă. Aceştia nu sunt sociabili, nu le place să comunice cu cei din jur de teamă să nu fie percepuţi ca snobi, plictisitori, neprietenoşi, slabi din cauza incapacităţii de a interacţiona cu ceilalţi.

Tăcere, incoerenţă, ameţeli

Cum se manifestă adultul timid? Potrivit psihologului Ştefania Niţă, persoana timidă se simte ca şi paralizată când se află într-o situaţie nouă. Este tăcută sau vorbeşte puţin şi foarte încet, se bâlbâie, este incoerentă. Are o senzaţie de presiune la nivelul capului, din cauza căreia nu-şi poate aduna gândurile. Sau, dimpotrivă, pentru a acoperi starea de tensiune vorbeşte mult, precipitat şi aproape fără logică. Tot pentru a masca dificultatea de a-şi stăpâni emoţiile, persoana timidă devine excesiv de amabilă, chiar umilă sau, din contră, excesiv de ursuză şi irascibilă.

Timiditatea este trădată şi de manifestări fizice: paloarea sau înroşirea feţei, transpiraţia excesivă, frământarea mâinilor, agitaţia picioarelor. Acestea indică stânjeneala, nervozitatea, dificultatea emoţională prin care trece persoana respectivă. În cazurile de timiditate “cronică” apar chiar ameţeli, greaţă, vomă, care culminează cu starea de leşin. Psihologul consideră că toate aceste manifestări arată efortul interior pe care îl face persoana timidă pentru a depăşi stresul provocat de emotivitate. 

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

Timiditatea are de obicei rădăcini în copilărie. Cei care suferă din cauza părinţilor autoritari sau din pricina divorţului părinţilor, copiii separaţi de părinţi şi crescuţi de bunici, cei care au fost obligaţi să se mute dintr-un oraş în altul şi să schimbe frecvent grădiniţa sau şcoala pot deveni adulţi timizi. Dar psihologul Ştefania Niţă aminteşte că timiditatea poate fi şi dobândită, în anumite contexte traumatizante de viaţă. O persoană dinamică, puternică, temperamentală este posibil să devină excesiv de emotivă după ce a trecut printr-un eveniment negativ: un eşec profesional, un context tensionat în familie, pierderea cuiva drag, schimbarea locului de muncă, despărţirea de persoana iubită.

Timiditatea devine un fel de handicap în momentul în care perturbă atât de mult viaţa persoanei respective, încât o împiedică să meargă mai departe. Psihologul nostru spune că există adulţi timizi care inconştient îşi blochează posibilitatea de a evolua din punct de vedere profesional şi personal. Nu îşi schimbă locul de muncă pentru a evita să treacă printr-un interviu sau pentru că nu se pot adapta la un nou colectiv. Nu pleacă la specializări în alt oraş sau în altă ţară pentru a evita să se afle singuri printre străini. Nu arată ceea ce ştiu pentru a nu fi avansaţi sau pentru a nu primi noi responsabilităţi. Persoanele timide se izolează şi în viaţa personală. Sunt deseori celibatare sau acceptă o căsnicie nefericită de teamă că nu pot lega o nouă relaţie.

Imagini false

În opinia psihologului Ştefania Niţă, persoanele timide afişează de obicei imaginea unor oameni excesiv de educaţi, înţelepţi, rezervaţi, discreţi. Sunt aşa-numiţii oameni cu foarte mult bun-simţ. Însă aceasta poate fi o atitudine exagerată, adoptată de cei timizi pentru a se apăra şi a se acomoda la situaţiile tensionate. Alteori, imaginea pe care adultul timid o transmite celor din jur este aceea de victimă permanentă. El spune frecvent: “Sunt sensibil, nu pot să fac, sunt emotiv, nu ştiu”. Dar de multe ori această imagine a omului neştiutor, incapabil este falsă. O persoană timidă are capacitatea intelectuală de a ajunge la performanţe, însă emotivitatea îi blochează acţiunile, comunicarea cu ceilalţi. Problema este că adultul timid are el însuşi o imagine distorsionată despre sine. Nu are încredere în propriile forţe, stima de sine este foarte scăzută. Se consideră un om slab, nepriceput, care nu este bun de nimic. El dezvoltă un sentiment de inferioritate, care îl face să intre într-un cerc vicios. Timiditatea îl conduce la eşecuri repetate care nu fac decât să îi întărească convingerea că nu este bun de nimic.

 
MASCĂ. Persoana timidă transmite imaginea unei fiinţe sensibile, delicate, rezervate, dar sub masca timidităţii poate ascunde tendinţe agresive. Sentimentele pe care nu le poate exprima din cauza blocajului emoţional se adună în interior şi răbufnesc prin accese de furie.

 
TRAC. Timiditatea nu trebuie confundată cu tracul, atrage atenţia psihologul Ştefania Niţă. Tracul este o emoţie pozitivă care mobilizează, pe când timiditatea paralizează. Persoanele care au trac înaintea unei competiţii denotă implicarea, dedicaţia, dorinţa de a câştiga. Tracul acţionează ca un mecanism care propulsează persoana respectivă spre realizarea sarcinii propuse.

INTROVERTIRE. A fi timid nu înseamnă a fi introvertit. Oamenii introvertiţi dau dovadă de abilitate în relaţiile cu cei din jur, dar pur şi simplu preferă să nu vorbească despre ei. Chiar dacă sunt tăcuţi şi rezervaţi, introvertiţii au o stăpânire de sine exemplară, sunt încrezători în forţele proprii, nu se feresc de responsabilităţi, pot avansa din punct de vedere profesional.

Sfatul psihologului
Unii conştientizează stările provocate de emotivitatea crescută şi încearcă să le rezolve, alţii le ignoră, mulţumindu-se să pună capul în pământ şi să spună în sinea lor: “E mai bine să stau în banca mea”. Acestora le este mai uşor să spună că sunt timizi decât că sunt fricoşi sau deprimaţi. Dar ei trebuie să ştie că din cauza timidităţii pot dezvolta stări de anxietate generalizată şi chiar spre depresie. Pentru a evita aceste probleme, este bine să ţină seama de sugestiile psihologului Ştefania Niţă. Primul pas spre vindecarea de timiditate este conştientizarea faptului că această stare îşi pune amprenta asupra vieţii persoanei în cauză. Apoi, este nevoie să îşi dorească rezolvarea acestei probleme. Este bine să înceapă prin a observa momentele în care se manifestă emotivitatea. După aceea să încerce găsirea unor răspunsuri la întrebări de genul “ce se întâmplă cu mine, de nu pot să fac anumite lucruri? Nu pot să le fac pentru că nu sunt capabil sau de vină este timiditatea care mă blochează? De ce reacţionez aşa?”. În cazul în care persoana respectivă simte nevoia unui sprijin în acest demers are posibilitatea de a se adresa unui psiholog.