Pulsul medicinei - Bătrîneţea şi articulaţiile

Umblă o vorbă printre medici, cum că luxaţiile sînt ale tinerilor şi fracturile ale bătrînilor. Bineînţeles că nu se poate generaliza o astfel de apreciere, dar prin trecerea anilor, o dată cu vîrsta, mai întîi te lasă osul şi apoi cedează articulaţiile. Cu toate astea, nici articulaţiile nu scapă de deteriorarea prin bătrîneţe.

Umblă o vorbă printre medici, cum că luxaţiile sînt ale tinerilor şi fracturile ale bătrînilor. Bineînţeles că nu se poate generaliza o astfel de apreciere, dar prin trecerea anilor, o dată cu vîrsta, mai întîi te lasă osul şi apoi cedează articulaţiile. Cu toate astea, nici articulaţiile nu scapă de deteriorarea prin bătrîneţe. Prof. dr Andrei Firică, şef de şcoală în ortopedie, spune că, prin trecerea anilor, în articulaţie se strică totul. Se strică celulele, se deteriorează metabolismul acestor celule şi se nasc mai puţine celule decît celulele care mor. Aşa că, în articulaţii, la vîrstnici apar stricăciuni locale şi stricăciuni globale. Cu toate astea, o parte a articulaţiei este mai vulnerabilă o dată cu înaintarea în vîrstă. Ei bine, acesta este cartilajul. Prin trecerea anilor şi prin acumularea uzurii, cartilajul nu mai are binevenita încărcătură de lichid ce-i conferă flexibilitate. Cartilajul se usucă, se rigidizează, îşi pierde rezistenţa, se subţiază şi pînă la urmă cartilajul se rupe. Din pricina stricării cartilajului se ajunge la acea dureroasă frecare os pe os.