x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Condiții noi de la 1 ianuarie 2021 pentru automobilele cu volan pe dreapta. Cât costă conversia unei mașini aduse din Anglia

Condiții noi de la 1 ianuarie 2021 pentru automobilele cu volan pe dreapta. Cât costă conversia unei mașini aduse din Anglia

de Tudorel Muşat    |    05 Aug 2020   •   18:00
Condiții noi de la 1 ianuarie 2021 pentru automobilele cu volan pe dreapta. Cât costă conversia unei mașini aduse din Anglia

Mașinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate de la 1 ianuarie 2021. Există și câteva excepții de la regulă, în cazul în care automobilele provin din Irlanda, Malta sau Cipru, state UE în care se circulă pe partea stângă. RAR a anunțat suspendarea înmatriculărilor în cazul în care perioada de tranziție dintre Marea Britanie și UE nu va fi prelungită. Avantajul mașinilor provenite din Marea Britanie era prețul, sensibil mai mic decât al celor de pe continent. Doar că pentru a putea fi înmatriculate, acestea ar urma să suporte operațiunea de reconfigurare a bordului. Cât mai rămân de atractive financiar după această operațiune vom afla în cele ce urmează.

 


„Dat fiind interesul public ridicat pentru situaţia autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm şi cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiţii aplicabile. De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România. În ceea ce priveşte autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care sunt deja înmatriculate în România, menţionăm că nu există, în acest moment, nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziţiei postului de conducere pe partea stângă”, se arată în comunicatul RAR. Autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV dacă respectă Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005. La Capitolul IV se stipulează: “Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 şi M3, uşile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”. Reglementările mai impun obligativitatea înlocuirii farurilor originale cu unele care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.

 

Predispuse la accidente

Principalul motiv pentru care s-a luat această decizie este legat și de faptul că o mașina cu volanul pe partea dreaptă este mai predispusă la accidente. Potrivit statisticilor, numai în ultimii trei ani au fost importate aproximativ 80.000 de maşini în România, cele mai multe provenind din Marea Britanie. Statisticile Poliţiei Rutiere arată că în peste 90 % din accidentele în care sunt implicate aceste maşini, vinovăţia aparţinea şoferului care conducea mașina cu volanul pe dreapta. Expertul în condus defensiv Titi Aur explică și de ce se întâmplă acest lucru. „Dacă ai volan pe dreapta, atunci vizibilitatea este foarte restrânsă, iar riscul de accident creşte exponenţial. Riscul nu este doar la depăşiri, dar şi la circulaţia în sensul giratoriu sau în intersecţii”, e de părere campionul de raliu. Tariful perceput de RAR pentru această omologare individuală, ITP și certificarea autenticității vehiculului este de 1.050 lei. Mai trebuie ținut cont că odată cu înmatricularea unei mașini aduse din Marea Britanie, în carte de identitate a mașinii va fi consemnat și faptul că este vorba despre o mașină cu „post conducere partea dreaptă”.



Ce se schimbă

În cazul în care aveți de gând să vă achiziționați un astfel de automobil și trebuie să-l transformați, e bine să aveți în vedere că un mecanic priceput vă va cere cel puțin 500 de euro pentru manoperă, iar dacă vorbim de un service mai dotat, prețul pentru mâna de lucru s-ar putea să ajungă și la 1.000 de euro. Apoi intervine costul pieselor, și nu sunt puține. Pentru transformarea unei mașini este necesar un kit de conversie. Acesta cuprinde: planșa de bord, scheletul metalic al bordului, caseta de direcție, conductele de la pompa de frână și servodirecție - uneori chiar și pompa, pedalele, blocurile optice, ștergătoarele și, destul de costisitor, panoul ignifug care desparte motorul de habitaclu. Norocul este că în unele cazuri - în special mașinile de producție germană - panoul ignifug vine deja din fabricație cu posibilitatea de a fi montat pe ambele tipuri de mașini. În plus, în anumite situații sunt de înlocuit și oglinzile, cotiera, ornamentele, stopurile, butoanele de pe uși, fețele de uși sau scaunele din față. Toate aceste pot fi cumpărate de noi, originale  - caz în care mașina devine mult prea costisitoare - tip aftermarkert sau, mai ieftin, de la dezmembări. Dacă operațiunea de conversie poate dura în service circa o săptămână, colectarea pieselor poate fi de mai lungă durată. Esențial de ținut cont este că mașina de la care provin piesele trebuie să fie din același an de fabricație cu cea pe care o modificați și de aceeași putere a motorului.

 

Avantajul prețului

Românii preferă să aducă mașini din Marea Britanie pentru că acolo piața este mai ieftină decât cea de pe continent. Asta pentru că asigurarea pentru automobilele vechi ajunge să fie mai costisitoare uneori decât prețul autoturismului, așa că britanicii preferă să le vândă chiar la un preț sensibil mai mic decât în Germania sau România. De exemplu, un BMW X6 din 2013, automat de trei litri, diesel și 241 de cai putere se vinde în Marea Britanie cu 14.900 de lire (autotrader.co.uk), în vreme ce în Germania, un automobil similar costă circa 25.980 de euro (auto.de). Pentru o mașină care este mai veche de șapte ani, există șanse ca piesele pentru kitul de conversie să poată fi găsite destul de repede la dezmembrări, dar achiziția lor trebuie făcută de un mecanic priceput, care știe să aleagă, pentru că vorbim de părți ale automobilului care, dacă prezintă vicii ascunse, pot transforma mașina într-un coșciug pe roți, chiar dacă trece omologarea de la RAR. De cele mai multe ori, cei care vând piese din dezmembrări nu oferă garanție pe componentele vândute și în consecință, nici service-ul nu va garanta lucrarea în lipsa unor piese certificate. De exemplu, pentru același BMW X6, dacă o casetă de direcție de la dezmembrări poate fi achiziționată cu 400 de euro, una aftermarkert cu garanție ajunge să coste și 2.700 de euro. Mai trebuie ținut cont că mutarea volanului de pe o parte pe alta impune intervenții majore la partea electrică, uneori chiar prin prelungirea unor cabluri electrice cruciale pentru siguranța auto. Dincolo de faptul că un defect la instalația electrică imobilizează automobilul, un scurtcircuit poate duce destul de rapid la un incendiu la bord care de cele mai multe ori nu poate fi controlat și distruge în totalitate mașina. Metoda de schimbarea a volanului folosind piese de cea mai proastă calitate de la dezmembrări este folosită de samsari, care ajung să câștige pe urma unei mașini periculos modificate și câteva mii de euro.

 

- 80.000 de mașini cu volan pe dreapta intrate în România în ultimii 3 ani

- 90% din accidentele cu mașini de acest tip, cauzate de lipsa de vizibilitate

 

Avantaje

preț bun de cumpărare

raport calitate/preț

mașini bine întreținute

 

Dezavantaje

conversia e costisitoare

necesită omologare la RAR

devine o mașină puternic modificată

×