x close

Ce poți face cu 252 de cai la un Coupe

0
Autor: Cătălin F. Vărzaru 06 Mar 2017 - 20:10
Ce poți face cu 252 de cai la un Coupe
Vezi galeria foto


Numele de cod este BMW 430i Gran Coupe xDrive. Tradus înseamnă un BMW conceput pentru sportivitate mai mult decât frații de marcă. Un Coupe pentru mai mult de două persoane. Un plus de rafinament prin detalii de tipul uși fără rame sau elemente din seria M scoase în relief. O formă alungită care se termină cu un hayon de mari dimensiuni. 252 de cai putere care sunt în stare să sprinteze până la 100 de km/h în doar 5,9 secunde. Și o serie de tehologii wow, opționale, care transformă mașina cu un preț de bază de 48.960 de euro cu TVA, într-una cu preț de 67.123 de euro cu TVA. Diferența e cât o mașină de familie din clasa medie, însă, când vorbim de lux, opționalele fac diferența.

De la primul contact mașina îți dă de înțeles că este altceva. Mai sportivă decât de așteptai. Pentru că poziția la volan este deosebită. Faci ceva efort să te instalezi comod în scaun. Accesul nu-i la fel de facil ca la o limuzină. Odată instalat, simți strângerea laterală a scaunului care îți dă de înțeles că va avea grijă să atenueze din forțele laterale. Podeaua este ușor înclinată pentru a da posibilitatea ocupanților din față să se poziționeze cât mai aproape de șosea. Odată scaunul reglat, șoferul are senzația că stă într-un adevărat monopost. Cu pornirea motorului se trece în faza a doua. Sunetul este cel care continuă seria de impresii deosebite. Gutural și sportiv produce instantaneu adrenalină îmboldind la viteză și viraje. N-ai cum să nu vrei să calci pedala de accelerație pentru a gusta din forța celor 252 de cai putere. Și sprintul se simte. Forța te țintuiește în scaun, bagi de seamă cum se contractă mușchiul de la ceafă în încearcarea de a-ți păstra capul în echilibru. Urmează inevitabil primul viraj. Vrei să vezi cum bolidul se așează pe curbe și ce poate să facă tracțiunea integrală xDrive. Vrei să simți forța lateală și efectul tehnologiei înglobate în scaune înainte de zecile de viraje pe care plănuiești să le abordezi pe serpentine în drum spre munte.

Precizie

 În ciuda lungimii apreciabile de peste 4,6 metri, 430i Gran Coupe se înscrie pe trasă cu o precizie nemțească. Urmează frânarea. Un bolid de peste 1,65 tone care este capabil să atingă 250 de km/h trebuie, înainte de toate, să poată fi oprit în siguranță. Și mașina îngheață în locul în care tu vrei să o facă. Sau reduce viteza atât cât să-ți dea posibilitatea să o dirijezi în siguranță pentru un nou traseu. Upgrade-ul de la frânele de serie la frâne M costă câteva sute de euro, dar este necesar unei sportive. Activarea Modului Sport prin intermediul sistemului Driving Experience Control declanşează o poziţie considerabil mai rigidă a amortizoarelor. În modul Sport+, Controlul dinamic al stabilităţii este înlocuit de Controlul dinamic al tracţiunii, care permite un stil de condus mai dinamic. Pentru o mașina normală se poate apela la modul Comfort, iar pentru eficiență la modul EcoPro. Modul economic EcoPro adaptează în mod inteligent curbele caracteristice pentru acceleraţie şi transmisie, precum şi setările pentru încălzire/ aer condiţionat și ajută reducera consumul de combustibil cu până la 20%. Consumul mediu înregistrat de mine a fost de 8,3 litri/100 de km, la o viteză medie de 40,8 km/h și un parcurs combinat de 360 de km. Un plin de benzină de 60 de litri e soficient pentru acoperirea a circa 700 de km într-un stil de condus în majoritate cu reprize sportive.

 

Mai jos, mai lat

Următorul pas e admirația. Senzațiile de la volan vrei să le combini cu o încântare a ochiului. Așa că te dai jos și vrei să vezi și tu ceea ce urmează să întoarcă capul altora pe șosea. O formă fluidă, alungită, un BMW cu alură joasă și lată. Un ampatament de peste 2,8 metri și un hayon cât toate zilele. Îi remarci lungimea atunci când îl deschizi. Din buton, din cheie sau printr-o mișcare a piciorului sub bara din spate a mașinii. Volumul de 480 de litri este accesibil inclusiv pentru obiecte voluminoase, în special întinse pe o suprafață mai mare și de înălțime mai mică. Atât hyonul cât și geamuri din spate sunt cu tentă fumurie astfel că se păstrează intimiteatea spațiului concomitent cu o mare cantitate de lumină care pătrunde în habitaclu. O particularitate a lui Gran Coupe sunt ușile fără rame. Lipsa acestora necesită un spațiu mai mic la ieșirea din mașină într-o parcare aglomerată și permite o iluminare mai bună în interior. Un alt atu este faptul că iarna aceste uși se deshid mai ușor decât unele clasice, coeficientul de transfer termic al geamului fiind mai mic decât cel al metalului care aderă pe cheder. Geamurile se ridică automat după închiderea ușii pentru o etanșare cât mai bună.

Aerodinamic

Şorţul din partea frontală şi şasiul sunt optimizate aerodinamic pentru a accentua alura sportivă, dar și pentru a reduce frecarea cu aerul şi consumul de combustibil. Elementul Air Curtain al șorțului frontal orientează fluxul de aer prin prizele de aer verticale şi de-a lungul arcadelor roţilor faţă. Fluxul de aer accelerat creează un fel de „cortină” pe suprafaţa exterioară a roţilor, după care prizele “Air Breather” canalizează fluxul de aer către roţile din faţă. Se produce astfel, printr-o formă rezultată dintr-un calcul exact al mecanicii fluidelor, o frânare a turbulenţelor. Un alt element aerdonamic este carcasa plată a şasiului care adăposteşte şi compartimentul motorului. Prin optimizarea fluxului de aer se reușește reducerea emisii de CO2 la 144 de grame/km în condițiile unei performanțe de 252 de cai putere dintr-un motor de 2 litri dublu supraalimentat. Jantele giantice de 19 inchi permit o vizibilitate bună asupra etrierilor care poartă inscripția M și dau un aspect de forță mașinii. Totuși, talonul mic s-a tradus printr-o suspensie de ansamblu mai dură, în ciuda sistemul adaptativ care preia automat șocurile prin modificarea electrică a amortizoarelor. În plus, am stat aproape cu spaimă după fiecare groapă mai serioasă luată inevitabil pe șoselele românești ca nu cumva să mi se fi spart janta. Nu de alta, dar un cauciuc flat run în condițiile unei jante făcute zob nu ajută cu absolut nimic, iar un BMW de generație nouă nu e conceput cu roată de rezervă.

Jocuri de lumini

Trecerea de la designul exterior, la performanțele tehnologice o voi face printr-un element emblematic pentru BMW. Farurile cu amprena caracteristică și inconfundabilă sunt acum un adevărat show de lumini. În prima zi din cele patru de teste am avut prilejul să plec spre munte noapte. Am rămas mut de uimire la spectacolul oferit de farurile adapative cu LED și asistentul la fază lungă. Am urmărit cum în mod inteligent mașina construia un con de umbră pentru a proteja mașina din față sau cea care venea din sens opus și indunda spațiu rămas într-o lumină albă natural. Totul se petrecea rapid și automat, fasciculul de lumină urmărind inclusiv indicațiile fine ale volanului. Totuși, se pare că producătorul în rigoare luni nemțească nu a ținut cont de un amănunt. Senzorul este capabil să detecteze orice sursă de lumină pentru a stinge pe porțiunea respectivă faza lungă, însă a ignorat complet lumina care se întoarce din panourile reflectorizante și care jenează serios șoferul, astfel că în ciuda inteligenței de care sistemul dă dovadă, m-am văzut nevoit să-l abandonez după un timp orbit de propria lumină.

Asistenții inteligenți

Pentru momente de oboseală, există sisteme inteligente care pot asista cu succes șoferul. Primul este cruise controlul adaptativ care permite modularea vitezei față de mașina din față și adaptarea rapidă în condițiile în care în trafic apare brusc un alt vehicul. Sistemul poate să funcționeze inclusiv cu plecare și oprire de pe loc, astfel că este foarte util în traficul urban degrevându-l pe șofer de calvarul ambuteiajului. Pachetul Driving Assistant reprezintă o combinaţie de sisteme bazate pe camere video, precum Avertizare la părăsirea benzii de circulaţie, Avertizare de coliziune frontală şi Avertizare de pietoni cu funcţie de pregătire de frânare. În plus, îl avertizează pe șofer când este cazul să ia o pauză de cafea pe baza monitorizării comportamentului acestuia la volan. Head-Up Display integral color îi permite șoferului să se concentreze asupra condusului, fără a-și mai apleca privirea asupra intrumentarului de bord. Toate informațiile esențiale – viteza, limitări, avertizări, navigație, posturi radio sau apeluri telefonice – fiind proiectate la 2,3 metri în faţa automobilului. Intensitatea luminii proiecţiei este adaptată automat la intensitatea luminii din exterior. La manevrele de parcare, șoferul este asistat de un sistem de camere video cu perspectivă panoramică care oferă o imagine la 360° din perspectivă bird’s eye, coroborat cu un un sistem de sunete specifice și cu posibilitatea de a vedea în intersecții atunci când doar botul mașinii a pătruns prin intermediul unor camere de înaltă definiție plasate pe părțile laterale. Există și un asistent la parcare care este capabil să efectueze singur manevrele pentru parcare și garare. Conectivitatea este asigurată de un sistemul exhausiv denumit ConnectedDrive Advanced care include și o navigație profesională.
 

Avantaje

  • Sportivitate
  • Eleganță
  • Tehnologie

Dezavantaje

  • Accesul în habitaclu
  • Prețul opționalelor
  • Spațiu pentru pasagerii din spate

Cifre

- 5,9 secunde până la 100 de km/h

- 250 de km/h viteza maximă limitată electronic

 

 

Citeşte mai multe despre:   BMW 430i Gran Coupe xDrive

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de