x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ce caută concurenţii X Factor pe platourile de filmare de la Top Chef?

Ce caută concurenţii X Factor pe platourile de filmare de la Top Chef?

de CS    |    18 Noi 2012   •   17:03
Ce caută concurenţii X Factor pe platourile de filmare de la Top Chef?
Sursa foto: Antena1

Printre repetiţii, ore de canto, de coregrafie, probe de costume şi sunet pentru gala din aceasta seară, echipa de producţie X Factor le-a pregătit celor 13 finalişti rămaşi în competiţie o surpriză de zile mari şi i-a dus în vizită pe platoruile de filmare ale super show-ului Top Chef. Elevii lui Dan Bittman, Cheloo şi Delia i-au cunoscut pe juraţii Top Chef, au gustat din preparatele pregătite de concurenţi şi au aflat noi secrete din lumea fascinantă a televiziunii.

Competiţia se ascute, iar tensiunea ce apasă pe umerii concurenţilor de la X Factor creşte. O nouă gală live îi aşteaptă în această seară şi, deci, o nouă eliminare. Eforturile finaliştilor se concentrează zilnic pe repetarea pieselor pe care le au de interpretat şi pe coregrafia show-ului, astfel că nu le rămâne timp de aproape nimic. Pentru a-i relaxa totuşi puţin, producătorii show-ului de la Antena 1 au decis să le acorde câteva ore de pauză şi să le arate mai în deaproape lumea interesantă a televiziunii. Astfel, săptămâna trecută, cei 13 finalişti au mers în vizită pe platourile de filmare Top Chef, show pe care îl urmăresc, de altfel, din casa X Factor în fiecare luni de la 20.30.  Concurenţii i-au putut cunoaşte pe Joseph Hadad, Tudor Constantinescu şi Nicolai Tand, cei trei membri ai juriului, dar şi pe o parte dintre concurenţii celui mai tăios show de cooking.

Cei 13 finalişti care au rămas în cursa pentru premiul în valoare de 200.000 de euro vor face show în cea de-a doua gală live X Factor a cărei temă este demarcaţia fină dintre dragoste şi ură.  Tensiunea creşte şi între juraţii deveniţi mentori. Dan Bittman este singurul mentor care are încă toţi elevii în competiţie, iar spiritele s-au încins încă de săptămâna trecută când Dan a ales să salveze trupa mentorată de Delia, în defavorul concurentei lui Cheloo.

×
Subiecte în articol: x factor top chef concurentii gala live